ICCJ. Decizia nr. 3475/2005. Contencios. Anulare parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3475/2005
Dosar nr. 4706/2004
Şedinţa publică din 2 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 219 din 4 februarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în fond după casare, a fost respinsă acţiunea reclamantei SC R. SA Bucureşti, formulată în contradictoriu cu SC F. SA, Ministerul Industriei şi Resurselor şi intervenienta SC D.D. SA, pentru anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 3376/1997, ca neîntemeiată.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC T. SA şi admisă cererea de intervenţie în interes propriu a SC D.D. SA.
Pentru a hotărî în acest mod, instanţa a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada dobândirii legale a terenului pretins în suprafaţă de 312 mp, iar intervenienta SC T. SA a cerut scoaterea ei din cauză, pentru că cererea pe care a formulat-o, a rămas fără obiect.
Soluţia de admitere a cererii de intervenţie în interes propriu formulată de SC D.D. SA Bucureşti a fost argumentată cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public, din care rezultă că intervenienta a cumpărat de la SC F. SA, suprafaţa de 17.560 mp, teren care include şi terenul pretins de către reclamantă.
Împotriva sentinţei, intervenienta SC T. SA a declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
În acest sens, prin motivele depuse la dosar se susţine că urmare a divizării SC R. SA, o parte din terenul deţinut de aceasta a fost trecut în patrimoniul intervenientei-recurente, iar ministerul de resort a emis certificatul corespunzător de atestare a dreptului de proprietate în care a inclus şi suprafaţa de 11.651,89 mp deţinută în cotă-indiviză cu SC R. SA, cotă pe care, la data de 31 ianuarie 2003, intervenienta a cedat-o acesteia, printr-un proces-verbal.
Considerând că instanţa de fond a ignorat actele şi împrejurările mai sus evocate, recurenta solicită ca, prin admiterea recursului, să se dispună casarea sentinţei şi admiterea cererii de intervenţie în sensul constatării nulităţii parţiale a contractului de vânzare-cumpărare dintre SC D.D. SA şi SC F. SA privind suprafaţa de 17.560 mp situată în Bucureşti, b-dul B., în care este cuprins şi terenul de 312 mp pretins de reclamantă.
Deşi susţinerile formulate prin cererea de recurs nu răspund pe deplin cerinţelor prevăzute de pct. 7 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., invocate, excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare ridicată de intimata-intervenientă SC D.D. SA, nu poate fi admisă, fiindcă cererea de recurs conţine criticile pe care recurenta a înţeles să le aducă hotărârii atacate, iar sancţiunea nulităţii intervine numai în situaţia în care motivarea lipseşte.
În plus, soluţia respingerii excepţiei se impune şi în raport cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., invocate, de asemenea, prin cererea de recurs, potrivit cărora recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, cum este cazul în speţă, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304.
Examinând sentinţa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este temeinică şi legală, iar recursul, nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Din probele administrate în cauză rezultă că terenul de incintă în suprafaţă de 312 mp, despre care reclamanta-intimată şi intervenienta-recurentă afirmă că a fost inclus nelegal în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 3376/1997, emis de Ministerul Industriei în favoarea SC F. SA Bucureşti, priveşte o porţiune din terenul aflat în perimetrul fostei Întreprinderi 23 August (ulterior F. SA), pentru care s-a prevăzut construirea unui racord de cale ferată uzinală care să deservească Uzinele R., lucrare ce nu a fost, însă, finalizată.
Acest teren, cuprins în suprafaţa de 17.560 mp a fost vândut de SC F. SA, intimatei-interveniente SC D.D. SA Bucureşti, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 54 autentificat sub nr. 4450 din 3 octombrie 2000, de notarul public.
Este adevărat că în protocolul încheiat la 27 aprilie 1976, între fostele Întreprinderi de stat 23 August şi Ţevi R., se menţionează adresa nr. II/2723 din 6 decembrie 1979 privind acordul acestei din urmă unităţi asupra unui schimb de spaţii (881 mp), dar această menţiune nu constituie dovada că schimbul s-a şi înfăptuit şi că SC R. SA a devenit proprietara terenului în litigiu.
Aşa fiind, în mod corect instanţa de fond a constatat că reclamanta-intimată nu a făcut dovada dobândirii legale a terenului cuprins în certificatul de atestare atacat şi, deci, a unei vătămări suferite prin emiterea actului administrativ contestat şi, ca atare, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
La fel, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC T. SA a fost în mod corect respinsă, această societate nejustificând un drept sau interes propriu pentru demersul făcut, în care sens a şi solicitat instanţei, scoaterea ei din cauză.
Iar, în raport cu cele anterior prezentate, susţinerile formulate prin motivele de recurs sunt neîntemeiate.
În consecinţă, recursul se priveşte ca nefondat şi urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC T. SA Bucureşti împotriva sentinţei nr. 129 din 4 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3470/2005. Contencios. Suspendare ordin , de... | ICCJ. Decizia nr. 3476/2005. Contencios. Refuz plată... → |
|---|
