ICCJ. Decizia nr. 3477/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Vaslui, reclamantul B.V. a chemat în judecată Ministerul de Interne, prin Direcția Poliției de Frontieră Iași și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Vaslui, pentru a se dispune anularea Ordinului șefului Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Vaslui nr. S.188177 din 11 mai 2002, prin care a fost trecut în rezervă, conform dispozițiilor art. 85 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 80/1995, privind Statutul cadrelor militare, a art. 19 lit. c) din Regulamentul nr. 754/1998, privind organizarea și funcționarea Consiliilor de judecată și a avizului Inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră nr. 106210 din 7 mai 2002.
Motivându-și acțiunea, reclamantul a arătat că a lucrat ca subofițer operativ în cadrul Punctului de trecere a frontierei Albița din cadrul I.G.P.F. Iași, iar în cadrul desfășurării atribuțiilor de serviciu, în luna iulie 2001 a intrat în posesia unor date privind activitatea desfășurată de un cetățean român la vama Albița, constând în scoaterea din țară a unor autoturisme înmatriculate în România, pe care nu le-a mai returnat, iar la un interval cuprins între câteva zile sau câteva luni, aceste autoturisme erau declarate ca fiind furate de către proprietari.
A întocmit un raport informativ cuprinzând datele sus enunțate, care, însă, nu a fost valorificat până în luna noiembrie 2001, însă unele cadre superioare, în încercarea de a-și justifica activitatea profesională necorespunzătoare, au făcut rapoarte privind implicarea unor cadre ale poliției de frontieră în traficul de autoturisme furate, printre care era evidențiat și reclamantul, astfel că a fost cercetat în mai multe rânduri de o comisie a Direcției Poliției de Frontieră Iași, întocmindu-se Raportul de verificare nr. 605752 din 7 decembrie 2001, prin care a fost trimis în fața Consiliului de judecată, aplicându-i-se la data de 6 martie 2002, sancțiunea amânării înaintării în gradul următor, pe timp de 2 ani.
Pentru aceleași acuzații a fost drastic sancționat la data de 3 aprilie 2002, iar la data de 16 aprilie 2002 a fost retrimis în fața Consiliului de judecată, fiind sancționat cu trecerea în rezervă, prin Hotărârea Consiliului din data de 22 aprilie 2002.
A solicitat în același timp, obligarea pârâților la plata daunelor materiale, constând în contravaloarea salariilor de la data trecerii în rezervă și până la data reîncadrării, precum și a daunelor morale în valoare de 500 milioane lei, întrucât a avut un rol decisiv în descoperirea acelei rețele de traficanți de mașini și cu toate acestea a fost tratat ca un infractor și dat ca exemplu negativ, în tot sistemul poliției de frontieră, fiindu-i afectată nu numai imaginea ca polițist, ci și cea de cetățean român.
Tribunalul Vaslui, prin sentința civilă nr. 109/C din 4 noiembrie 2002, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâte, prin întâmpinare și a respins acțiunea reclamantului B.V., reținând că actul contestat are caracterul unui act de comandament exceptat de la controlul judecătoresc.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs, reclamantul, admis de Curtea de Apel Iași, prin decizia nr. 313/CA din 31 martie 2003, casată sentința și cauza reținută, pentru competentă soluționare, curții de apel, pe considerentul că actul atacat nu este un act de comandament militar, ci un act administrativ emis de o autoritate administrativă centrală, în cadrul unui raport de serviciu și că este în legătură cu activitatea sa profesională.
în fața instanței de fond după casare cu reținere, pârâtele au invocat excepțiile inadmisibilității actului, întrucât reclamantul nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, a lipsei calității procesuale pasive și a tardivității acțiunii.
Prin încheierea de ședință din 15 septembrie 2003, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât s-a adresat Ministerului de Interne, la data de 15 mai 2000, respectând, astfel, procedura prealabilă, acțiunea fiind formulată în termenul prevăzut de lege, respectiv la data de 20 august 2002.
Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale a Direcției Poliției de Frontieră Iași și Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Vaslui.
Prin sentința civilă nr. 61 din 10 mai 2004, Curtea de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului de Interne și a respins acțiunea reclamantului B.V., ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut următoarele:
Cu privire la lipsa calității procesuale a ministerului, a apreciat, față de împrejurarea că actul administrativ a fost emis și verificat de Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Vaslui și respectiv, de Direcția Poliției de Frontieră Vaslui, unități cu personalitate juridică proprie, că ministerul nu are calitate procesuală.
Cât privește cererea reclamantului, instanța de fond a reținut că referatul privind cercetarea abaterilor săvârșite de plutonierul major B.V., întocmit de Direcția Poliției de Frontieră Iași cu nr. S150141 din 28 martie 2002, coroborat cu notele raport întocmite de reclamant și colegii de serviciu implicați, demonstrează săvârșirea de către reclamant, a următoarelor abateri:
- nerespectarea metodologiei de lucru privind aplicarea ștampilei unice de trafic auto pe pașaportul lui O.I.;
- nu a procedat la audierea lui O.I. și la înscrierea litigiului, în registru, legat de împrejurarea că a scos din țară un autoturism marca I. și s-a reîntors fără autovehicul, după aproximativ 3 ore;
- la data de 2 septembrie 2001 nu a introdus în calculator, seria de șasiu de la autoturism;
- prezentarea în timpul concediului de odihnă, la punctul de control, pentru a interveni în favoarea unor persoane din Bihor, făcându-se, astfel, vinovat de nerespectarea metodologiei de lucru specifice, precum și a normelor deontologice profesionale, în condițiile în care întreținea relații dubioase cu membrii unui grup de traficanți de mașini furate, conduită ce-l făcea incompatibil cu calitatea avută, de subofițer în cadrul U.M. 0369 Huși.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, B.V., criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Recurentul a susținut, în esență, că instanța de fond nu face nici o referire la legalitatea ordinului atacat, nu analizează condițiile în care s-a emis acest ordin și nici dacă hotărârea Consiliului de judecată, din 3 aprilie 2004 și cea din 22 aprilie 2004 mai puteau fi luate, în condițiile în care, pentru aceleași abateri, s-a pronunțat anterior, respectiv la data de 6 martie 2002, o hotărâre a consiliului de judecată care aplicase o altă sancțiune.
Astfel că în loc să analizeze legalitatea ordinului atacat, din punct de vedere al respectării procedurii de soluționare prevăzute de lege, în raport cu motivele invocate de reclamant, instanța de fond a analizat abaterile săvârșite, constatând că aceste abateri există și că în mod corect consiliul de judecată a procedat la data de 22 aprilie 2002, la declararea vinovăției.
A mai arătat că instanța de fond nu a analizat prevederile Regulamentului nr. 754/1998 privind organizarea și funcționarea consiliilor de judecată, întrucât procedura prealabilă a acestei hotărâri și care a dus la emiterea ordinului atacat, este nelegală, reclamantul neputând fi sancționat de două ori pentru aceeași faptă.
Nici respectarea termenului prevăzut de art. 22 alin. (4) din Regulamentul nr. 754/1998, nu a fost avut în vedere de instanță, mai susține reclamantul, întrucât acest termen a fost depășit, ședința de judecată ținându-se la data de 22 aprilie 2002, iar rezoluția de admitere a contestației purtând data de 11 aprilie 2002.
în fine, a mai precizat că hotărârea pronunțată cuprinde o apreciere eronată a probelor administrate în cauză, întrucât reclamantul nu se face vinovat de faptele reținute; mai mult, a întocmit un raport informativ cu privire la caracterul suspect al activității desfășurate de O.I.
Recursul este nefondat.
Recurentul a precizat că instanța de fond nu a făcut referire la legalitatea ordinului atacat, nu a analizat condițiile în care a fost emis acest ordin, invocând împrejurarea că în ședințele din data de 3 aprilie 2004 și 22 aprilie 2004 a fost judecat pentru aceleași abateri, ca și în ședința din data de 6 martie 2002.
Din probele dosarului rezultă că această susținere nu este întemeiată.
Prin Ordinul șefului Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Vaslui nr. 193076 din 15 februarie 2002, Consiliul de judecată constituit la nivelul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră a fost sesizat cu privire la comiterea de către recurent, a unei singure abateri disciplinare, constând în aceea că nu a respectat prevederile metodologiei de lucru potrivit cărora participanților la trafic care ies din țară cu autovehicule, li se aplică în pașaport, o ștampilă confecționată special, în care se menționează autoturismul și ultimele șase caractere ale seriei de șasiu.
Consiliul de judecată a stabilit că recurentul se face vinovat de comiterea acestei abateri și a propus aplicarea sancțiunii "amânării înaintării în gradul următor pe timp de doi ani", măsură care nu a fost contestată de nici una din părțile prevăzute de Regulamentul nr. 754/1998.
Șeful Direcției Poliției de Frontieră Iași constatând că recurentul a comis și alte abateri disciplinare alături de alți lucrători, cu consecințe grave asupra activității de control desfășurate la trecerea frontierei de stat, prin Ordinul nr. 162851 din 11 martie 2002, i-a trimis în fața Consiliului de judecată constituit la nivelul direcției, în ce-l privește pe recurent, pentru comiterea unui număr de opt abateri disciplinare.
Instanța de fond a interpretat corect actul juridic dedus judecății și a făcut o corectă calificare a acesteia.
Astfel, nu se poate susține că recurentul a fost judecat de cele două consilii de judecată pentru aceleași abateri.
A fost vorba de o altă sesizare, cu conținut diferit, iar nu de o contestație împotriva hotărârii Consiliului de judecată din data de 6 martie 2003, cum în mod greșit susține recurentul.
Prin Ordinul nr. 162851 din 11 martie .2002, șeful direcției nu a invocat împrejurarea că sancțiunea propusă de Consiliul de judecată al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Vaslui din data de 6 martie 2002, este neîndestulătoare, ci a învestit Consiliul de judecată, constituit la nivelul Direcției Poliției de Frontieră Iași, cu cercetarea și judecarea altor abateri.
Referitor la susținerea că instanța de fond nu a analizat respectarea de către organele care au dispus sancționarea reclamantului, a procedurii prealabile care a dus la emiterea ordinului atacat, se constată că nu s-au încălcat prevederile Regulamentului nr. 754 din 22 aprilie 1998.
Așa cum s-a reținut anterior, recurentul nu a fost sancționat de două ori pentru aceeași faptă, întrucât consiliile de judecată de la cele două structuri au judecat fapte diferite.
Cu privire la termenul de soluționare al contestațiilor, din economia Regulamentului nr. 754/1998 rezultă că este un termen de recomandare și oricum în cauza de față termenul a fost respectat.
Și pe fond, instanța de recurs constată că reclamantul se face vinovat de nerespectarea metodologiei specifice de lucru, precum și a normelor deontologice profesionale, în condițiile în care întreținea relații dubioase cu membrii unui grup de traficanți de mașini furate, conduită ce-l făcea incompatibil cu calitatea avută.
Instanța de fond s-a pronunțat judicios cu privire și la lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor, având în vedere că ordinul de trecere în rezervă a fost emis de Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Vaslui.
Pentru considerentele sus menționate și cum în cauză nu se constată nici motive de casare de ordine publică, a fost respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3575/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3448/2005. Contencios → |
|---|
