ICCJ. Decizia nr. 3575/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la 19 mai 2004, reclamantul M.M.J., cetățean irakian, a chemat în judecată Autoritatea pentru Străini - Ministerul Administrației și Internelor, solicitând anularea deciziei Direcției Generale de Evidență Informatizată a Persoanei, din 2 decembrie 2003, prin care i s-a respins cererea de stabilire a domiciliului în România și obligarea pârâtei să-i emită o decizie prin care să-i admită această cerere.
în motivarea cererii sale, reclamantul a susținut că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 71 și 72 din O.U.G. nr. 194/2002; că măsură luată împotriva sa este nejustificată și îl prejudiciază.
Prin sentința civilă nr. 1495 din 17 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea, reținând că reclamantul a pierdut continuitatea dreptului de ședere legală în România, întrucât în perioada 17 iulie 1997 - 8 septembrie 1997 și 10 martie 2003 - 14 martie 2003 nu a solicitat în termen, prelungirea dreptului de ședere în România, fiind, de altfel, și sancționat contravențional.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul M.M.J., susținând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.
Recurentul a arătat că practic, termenul de 6 ani trebuie calculat din decembrie 1997, în urmă, când a obținut prima aprobare de ședere temporară, termen care s-a împlinit în decembrie 2003, astfel încât perioada avută în vedere de instanța fondului, 17 iulie 1997 - 8 septembrie 1997, este anterioară și ca atare, nerelevantă sub aspectul îndeplinirii cerințelor O.U.G. nr. 194/2002.
Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
în conformitate cu dispozițiile art. 71 lit. a) pct. 11 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România: "Străinii își pot stabili domiciliul în România, dacă îndeplinesc cumulativ mai multe condiții, printre care:
a) șederea temporară, legală și continuă de cel puțin 6 ani".
în cauză, reclamantul a dovedit că se afla legal în România, din iulie 1996, de când periodic i s-au prelungit vizele de ședere temporară, până în prezent.
Faptul că a întârziat să solicite prelungirea vizei, la 17 iulie 1997, nu echivalează cu o ședere ilegală pe perioada 17 iulie 1997 - 8 septembrie 1997, având în vedere că autoritatea pârâtă i-a acordat în continuare prelungirea vizei de ședere.
Astfel fiind și cum reclamantul a făcut dovada îndeplinirii tuturor celorlalte condiții impuse de art. 71 din O.U.G. nr. 194/2002, s-a apreciat că în mod nejustificat, recurenta a refuzat cererea intimatului, de stabilire a domiciliului în România.
Văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.;
| ← ICCJ. Decizia nr. 3500/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3477/2005. Contencios → |
|---|
