ICCJ. Decizia nr. 3471/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 101/2002, pronunțată de Colegiul jurisdicțional Bihor, a fost admis în parte, actul de sesizare nr. 9236/61 D/2001 al Procurorului financiar de pe lângă Camera de Conturi Bihor, împotriva pârâtei SC C. SA Oradea, pentru obligații bugetare și a pârâților D.P., S.P., L.L. și V.N., față de persoana juridică păgubită, pentru despăgubiri și dobânzi aferente.
Pentru a pronunța soluția de admitere în parte, instanța de fond a reținut urmare a probelor administrate în cursul judecării cauzei, că pârâții D.P., director, S.P., director economic și L.L., director, au contribuit prin activitatea desfășurată, la producerea pagubelor precizate în actul de sesizare, la pct. II lit. a), b) și c) și pct. IV, prin faptul că nu au introdus acțiuni în justiție în termen, față de o serie de debitori ai SC C. SA Oradea, nu au efectuat formalitățile și plata taxelor corespunzătoare referitoare la radierea unor autovehicule și au continuat să efectueze plata unor impozite și taxe auto, au procedat la stabilirea unor condiții nefavorabile în ceea ce privește încasarea unor debite de la Asociația R.S. și au încălcate dispozițiile legale privind utilizarea veniturilor obținute din vânzări de acțiuni.
împotriva soluției de admitere a acestor capete de cerere au formulat recurs D.P. și S.P.
Prin decizia nr. 555 din 30 septembrie 2003, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a admis recursurile formulate și în consecință, a respins Cap. II lit. a), b) și c) și Cap. IV din actul de sesizare.
Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut, în esență, că situația lipsei de disponibil financiar din cadrul SC C. SA Oradea a rezultat atât din actele de control financiar încheiate de Direcția de Control Financiar Bihor, fiind confirmată prin decizia nr. 634/2002, cât și din inițierea procedurii referitoare la reorganizarea judiciară și faliment, iar pentru existența răspunderii civile delictuale este necesar a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul și vinovăția.
în legătură cu stabilirea răspunderii civile delictuale pentru neacționarea în instanță a unor debitori, a considerat că atât dreptul la acțiune, în vederea recuperării creanței de la terțul debitor, cât și dreptul la acțiune, în vederea stabilirii răspunderii civile delictuale a funcționarului ce nu a acționat în vederea recuperării creanței, nu numai că se nasc în același moment, dar curg și se împlinesc în același moment, iar termenul de 3 ani pentru recuperarea creanței vizează unitatea creditoare, iar nu angajații ori conducerea acesteia.
De altfel, a mai reținut această instanță, în ceea ce privește răspunderea pârâților, în condițiile art. 144, ale art. 147 alin. (3) și ale art. 150 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, acțiunea în răspundere contra directorilor aparține adunării generale.
în ceea ce privește litigiul dintre sucursalele Bihor și Gorj ale Agenției Naționale a Produselor Agricole, nu se poate reține răspunderea civilă delictuală a pârâților.
Utilizarea sumei de 20 milioane lei la plata unor drepturi salariale, în condițiile incidenței O.G. nr. 188/1997, completată prin H.G. nr. 450/1990, nu poate fi reținută ca fiind producătoarea unui prejudiciu rezultat din calculul unor majorări de întârziere.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Procurorul general financiar și SC C. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenții au susținut, în esență, următoarele:
Motivele reținute de instanța de recurs jurisdicțional, pentru admiterea recursurilor jurisdicționale, sunt nelegale, neîntemeiate, contradictorii și străine de natura pricinii.
Astfel, lipsa disponibilului financiar al SC C. SA și deficitul financiar preluat prin reorganizarea societății, nu pot constituii cauze care să exonereze de răspundere sau care să înlăture caracterul ilicit al faptei omisive reținute în sarcina recurenților-pârâți.
Cu privire la prejudiciul în sumă de 15.722.873 lei, actualizat în condițiile art. 71 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, la valoarea de 21.351.317 lei, ca urmare a omisiunii recurenților de a radia din circulație, a unui autovehicul, motivele de recurs cu privire la acest capăt de cerere nu au mai fost analizate, deși s-a dispus admiterea lui și respingerea capătului de sesizare nr. II lit. b).
Considerentele reținute în decizia nr. 555/2003, privind "lipsa de disponibil" și "rolul de cauză a prejudiciului", ca și condiția exterioară care a împiedicat obiectiv acțiunea persoanelor răspunzătoare, nu au legătură cu starea de fapt și nu reprezintă motive care să poată susține admiterea recursului cu privire la acest capăt de cerere din actul de sesizare.
Au mai susținut, în ceea ce privește Cap. IV al actului de sesizare, că societatea, prin nerespectarea ordinii de preferință legală la efectuarea plăților, u majorat obligațiile bugetare ale societății cu 6.300.000 lei, actualizată la 7.662.452 lei.
Totodată, recurenții au arătat că instanța de recurs jurisdicțional a admis în totalitate recursurile declarate, cu toate că în considerentele expuse, motivele pentru care găsește întemeiate, recursurile, ar justifica admiterea acestor recursuri în parte.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
1. Prin actul de sesizare, la cap. II lit. a) s-a solicitat angajarea răspunderii pentru daune în valoare de 500.024.253 lei, actualizate în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, la suma de 872.949.816 lei reprezentând contravaloare creanțe prescrise ca urmare a omisiunii recurenților-pârâți de a lua măsurile legale de încasare a creanțelor și de exercitare a dreptului la acțiune în termenul legal de prescripție.
Considerentele avute în vedere de instanța de recurs au fost analizate și de instanța de fond, fiind înlăturate ca neîntemeiate, stabilindu-se că sunt întrunite condițiile cerute cumulativ pentru angajarea răspunderii civile delictuale în sarcina pârâților-recurenți.
Lipsa disponibilului financiar al SC C. SA Oradea și deficitul financiar preluat prin reorganizarea societății, conform prevederilor H.G. nr. 1054/1995 și H.G. nr. 184/1997, nu pot constitui cauze care să exonereze de răspundere sau care să înlăture caracterul ilicit al faptei omisive reținute în sarcina recurenților-pârâți.
Cercetarea judecătorească efectuată de instanța de fond a dovedit cu certitudine că:
a) cererile de chemare în judecată a debitorilor S.C., SC Z. Oradea, SC A.S., SC L.L., B.F. și C.M., pentru recuperarea creanțelor în valoare de 108.027.916 lei, au fost respinse ca prescrise.
b) creanțele față de debitorii SC I. Oradea, SC T. Valea lui Mihai, SC S.P. Com SRL Pădurea Neagră, SC A. Arad, H.G., SC M. Batăr, SC F.B., în valoare de 49.258.297 lei, nu au fost pretinse, considerându-se în mod neîntemeiat că acestea reprezintă diferențe de preț datorate de cumpărătorii de grâu de panificație, iar nu contravaloarea preț de orz, orzoaică, grâu, ovăz, porumb ș.a., precum și lucrări de reparații și că nu pot fi dovedite, deși exista documentație în acest sens.
c) pentru încasarea sau clarificarea în alt mod a situației sumei de 342.737.940 lei, datorat de SC C. SA Gorj, cu titlu de preț al grâului, creanță preluată de SC C.C. SA Oradea, prin preluarea activului și pasivului, ca urmare a reorganizării intervenite prin H.G. nr. 737/1997, recurenții-pârâți nu au luat nici o măsură legală.
d) s-a dovedit că pe durata termenului de prescripție, unitatea a avut disponibilul bănesc necesar susținerii acțiunilor de chemare în judecată, existând și alte posibilități legale de asigurare a exercitării dreptului material la acțiune.
în această situație, considerentele înscrise în recursul jurisdicțional, bazate pe lipsa de disponibil și existența deficitului financiar creat urmare a reorganizărilor succesive, nu se susțin și nu corespund situației de fapt rezultate din actele dosarului.
2. Cu privire la prejudiciul în sumă de 15.722.873 lei, actualizat în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, la valoarea de 21.351.317 lei.
Acesta a fost înregistrat ca urmare a omisiunii recurenților-pârâți de a radia din circulație și de a depune declarațiile de impunere corespunzătoare noii situații de fapt, urmare a înstrăinării unui număr de 30 autovehicule, fiind încălcate prevederile art. 108 din Decretul nr. 328/1996 și art. 23 și 46 din Legea nr. 27/1994.
Consecința faptei omisive a fost aceea a efectuării unor plăți nedatorate reprezentând taxa asupra unor mijloace de transport care nu se mai regăsesc în patrimoniu, fiind deja înstrăinate.
Motivele de recurs cu privire la acest capăt de cerere nu au mai fost analizate de instanța de recurs jurisdicțional, deși s-a dispus admiterea lui și pe cale de consecință, respingerea capătului II lit. b) din actul de sesizare, din sentința instanței de fond.
Considerentele reținute în decizia nr. 555/2003, privind "lipsa de disponibil" și "rolul de cauză a prejudiciului, ca și condiție exterioară care a împiedicat obiectiv acțiunea persoanelor răspunzătoare", nu au legătură cu starea de fapt și nu reprezintă motive care să poată susține admiterea recursului cu privire la acest capăt de cerere din actul de sesizare.
3. Prin actul de sesizare Cap. II lit. c) s-a cerut angajarea răspunderii recurenților-pârâți pentru suma de 21.332.646 lei, actualizată conform art. 71 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, în sumă de 36.636.706 lei, reprezentând contravaloarea grâu de sămânță livrat Asociației R.S., facturat cu factura nr. 9816209/1999, creanță la care s-a renunțat în mod nejustificat, în absența oricărui document legal din care să rezulte calitatea necorespunzătoare a seminței de grâu sau procesul-verbal de calamitate a producției și a oricărei alte măsuri de verificare a realității datelor semnalate de beneficiarul - debitor.
Cu suma de 21.332.646 lei, actualizată, la 36.633.706 lei au fost majorate în mod nelegal cheltuielile unității, ele constituindu-se, astfel, în prejudiciu cert și actual.
Suma stornată cu factura nr. 0816233 din 20 decembrie 1999 a fost trecută pe cheltuieli cu NC nr. 7 din 21 decembrie 1999, situație în care suma nu mai apare ca fiind datorată de Asociația R.S.
Contractul 15 înregistrat sub nr. 920 din 6 mai 2001, prezentat în fața instanței de recurs și invocat de aceasta, în motivarea admiterii recursului cu privire la acest aspect, se referă la sumele datorate la 31 decembrie 2000, Asociația R.S. obligându-se să achite debitul față de SC C. SA Oradea.
Aceasta înseamnă că sumele datorate la 31 decembrie 2000, reprezentând debit, trebuie să se regăsească în înregistrările financiar-contabile ale creditorului SC C. SA, or, cum s-a arătat, această creanță a fost stornată și trecută pe cheltuieli, deci nu se mai regăsește ca sumă datorată. De altfel, nu există nici o certitudine că suma de 383.937.532 lei include și suma în discuție.
în acest context, instanța de recurs, în mod neîntemeiat a reținut că a intervenit o cauză de întrerupere a termenului de prescripție, conform prevederilor art. 16 lit. a) din legea nr. 167/1958.
4. Prin actul de sesizare la cap. IV s-a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale pentru pagubele provocate ca urmare a încălcării prevederilor art. 26 alin. (4) din O.U.G. nr. 88/1997.
Prin utilizarea sumei de 20.000.000 lei, cu nerespectarea ordinii de preferință legală s-a angajat plata sumei de 6.300.000 lei, actualizată conform art. 71 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, la 7.662.454 lei reprezentând majorări de întârziere.
Dacă suma de 20.000.000 lei ar fi fost utilizată conform ordinii de preferință, ar fi asanat obligații bugetare în acest cuantum, iar majorările de întârziere s-ar fi redus cu suma de 6.300.000 lei, actualizată la 7.662.452 lei.
Așadar, majorările de întârziere în discuție sunt aferente obligațiilor bugetare restante și au fost calculate conform legilor speciale în materie și nu au la bază prevederile avut în vedere și invocate greșit de instanța de recurs, așa încât și considerentele care au condus la admiterea acestui motiv de recurs, sunt nesusținute în fapt și în drept.
Lipsa de disponibil nu poate fi reținută drept cauză a prejudiciului, nici ca factor exterior care "a determinat efectul păgubitor înlesnind nașterea procesului cauzal și favorizând dezvoltarea acestuia, precum și rezultatul final negativ".
Nemotivată și nesusținută de probele dosarului este și concluzia privind imposibilitatea obiectivă a persoanelor fizice nominalizate ca răspunzătoare, de a înlătura producerea pagubelor, imposibilitate generată de lipsa disponibilului.
Considerentele privind nașterea dreptului la acțiune pentru recuperarea creanțelor și pentru angajarea răspunderii civile delictuale prezentate în analiza condițiilor cerute cumulativ pentru angajarea răspunderii civile delictuale, reprezintă expunerea unei teorii fără a concluziona cu privire la speță, nici în privința întrunirii sau nu a condițiilor legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale, nici în privința existenței vreunei excepții de fond (prescrierea dreptului la acțiune).
Dreptul la acțiune împotriva debitorului poate fi exercitat pe toată durata termenului de prescripție.
Pagubele s-au produs la datele la care s-a împlinit termenul de prescripție și s-a stins dreptul la acțiune.
Termenul de prescripție la acțiune împotriva autorilor faptelor ilicite cauzatoare de prejudicii începe să curgă de la data stingerii dreptului material la acțiunea comercială, întrucât în acel moment s-a produs prejudiciul.
Nici invocarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 și ale Legii nr. 31/1990, nu pune în discuție legalitatea controlului efectuat de organele Curții de Conturi și nici măsurile dispuse în baza acestui control.
Pentru considerentele expuse, a fost admis recursul, cu consecința casării deciziei nr. 555/2003 și menținerea sentinței civile nr. 101/2002, a Colegiului jurisdicțional Bihor, ca legală și temeinică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3448/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3498/2005. contencios → |
|---|
