ICCJ. Decizia nr. 3500/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 74 din 9 martie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de D.A.D.R. județul Buzău împotriva deciziei nr. 89 din 5 noiembrie 2003, emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, în contradictoriu cu această Comisie specială și cu E.O.B.V.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut mai întâi de toate că sunt neîntemeiate excepțiile invocate de pârâta Comisia Specială de Retrocedare. S-a apreciat, astfel, că reclamanta justifică un interes legitim și calitate procesuală de a contesta actul administrativ, deoarece imobilul retrocedat se află în administrarea sa și va încheia contract de închiriere, în condițiile art. 4 alin. (3) din O.G. nr. 92/2000, modificată.
Totodată, în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (2) și ale art. 3 alin. (1) din ordonanța amintită, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei E.O.B.V.
Având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (6) din O.G. nr. 94/2000, modificată, dispoziții derogatorii de la normele generale ale Legii nr. 29/1990, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile a fost respinsă.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că imobilul situat în Buzău a fost proprietatea S.N. F.O., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 2411/1935, al cărei scop era dezvoltarea culturii și educării copiilor români din punct de vedere religios, acesta fiind precizat în statut.
în acest imobil a funcționat Liceul Ortodox de Fete "Elena Săulescu" al S.O.F.R., filiala Buzău și a fost preluat în baza Decretului nr. 176/1948, pentru trecerea în proprietatea Statului, a bunurilor bisericilor, congregațiilor, comunităților sau particularilor ce au servit pentru funcționarea și înlăturarea instituțiilor de învățământ general, tehnic sau profesional. Această societate era integrată Bisericii Ortodoxe, potrivit statutului său de la acea vreme, precum și Decretului - lege nr. 174/1948, pentru regimul cultelor religioase din România, chiar dacă avea caracterul unei fundații, iar în accepțiunea art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 94/2000, modificată, este un cult religios.
Prin sentința nr. 176/1991, a Judecătoriei sectorului 1 București, S.N. F.O. România a dobândit personalitate juridică; prin statut, aceasta și-a stabilit același scop, ca societatea existentă anterior anului 1948 și încadrându-se în B.O.R., în calitate de continuatoare a S.O.F.R., a fost îndreptățită a solicita retrocedarea imobilului în litigiu.
Față de prevederile art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 94/2000, modificată, nu au fost primite susținerile reclamantei, în sensul că acest imobil face parte din domeniul public al statului și este supus regimului prevăzut de Legea nr. 213/1998. Cheltuielile suportate de reclamantă cu lucrările de reparații la imobil, pot fi solicitate pe calea unei acțiuni separate, în temeiul art. 4 alin. (4) din O.G. nr. 94/2000, modificată și al Normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ.
în termen legal, împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, reclamanta D.A.D.R. Buzău.
Recurenta a arătat că, interpretând greșit actele cauzei, instanța a reținut că S.N. F.O.R. a fost înființată ca un cult religios, or, în realitate aceasta fiind înființată pe principiul asociațiilor și fundațiilor; fiind vorba doar de o asociere al cărei scop este religios, S.N.F.O.R. nu se confundă cu patrimoniul Episcopiei Buzăului sau al oricărei unități bisericești.
Un al doilea motiv de recurs face referire la situația juridică a imobilului în litigiu, arătându-se că acesta face parte din domeniul public al statului și îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 213/1998.
Cererea de recurs nu a fost motivată în drept, iar cu ocazia susținerii recursului, recurenta a precizat că nu înțelege să mai susțină și ultimul motiv de recurs arătat mai înainte.
Prin întâmpinare, intimata E.O.B.V. a solicitat menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței pronunțate de Curtea de Apel Ploiești.
Examinând sentința atacată, în raport cu criticile aduse de recurentă și în temeiul art. 3041C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia.
Instanța fondului a interpretat și aplicat corect dispozițiile speciale ale O.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, modificată și aprobată prin Legea nr. 501/2002.
Astfel, s-a stabilit că este legală decizia nr. 89 din 5 noiembrie 2003, prin care Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a admis cererea de retrocedare a imobilului situat în municipiul Buzău, formulată de S.N.F.O.R., prin E.O.B.V. Prin art. 3 din actul administrativ contestat, conform O.G. nr. 94/2000, s-au respectat drepturile recurentei-reclamante în administrarea căreia se află imobilul în litigiu, acesta constituind sediul D.A.D.R. Buzău.
Cea dintâi critică formulată de recurentă nu va fi primită, deoarece din probatoriul administrat, rezultă că S.N. F.O.R., fără a constitui un cult religios în sine, este parte componentă a cultului ortodox și funcționează legal, fiindu-i, deci, aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 94/2000, modificată.
în cauză, s-a făcut dovada că S.N. F.O.R. este continuatoarea S.O.N. a F.R., constituită în anul 1910, așa cum rezultă din Statutul S.N. F.O.R. și din sentința civilă nr. 176 din 5 martie 1991, a Judecătoriei sectorului 1 București, prin care i s-a acordat personalitate juridică.
în completarea acestor dovezi, intimata E.O.B.V. a depus încheierea nr. 49 din 1 iulie 2004, a Judecătoriei sectorului 4 București, prin care s-au admis modificările aduse Statutului, prin Hotărârea Adunării Generale nr. 10/2004 a S.N. F.O.R.
Privitor la cea de-a doua critică a recurentei, în mod corect instanța de fond a apreciat că nu poate fi reținută susținerea că imobilul în discuție face parte din domeniul public al statului, având în vedere dispozițiile speciale, derogatorii de la Legea nr. 213/1998, ale art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 94/2000, modificată.
Constatându-se legalitatea deciziei nr. 89/2003, emisă de Comisia Specială de Retrocedare, se reține că nu sunt incidente dispozițiile art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990, pentru anularea acestui act administrativ.
Pentru cele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3568/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3575/2005. Contencios → |
|---|
