ICCJ. Decizia nr. 3607/2005. Contencios
Comentarii |
|
Reclamanta P.D. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, solicitând instanței, ca în contradictoriu cu pârâta și pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea hotărârii nr. 10820/10315 din 27 februarie 2004 și pe fond, admiterea cererii și constatarea că se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind refugiată din Basarabia, în România, pe motive etnice.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în mod nelegal, prin hotărârea contestată i s-a respins cererea, apreciindu-se ca dată a refugiului, ianuarie 1944, perioadă în care Bucovina și Basarabia se aflau sub administrație românească.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1544 din 24 iunie 2004, a admis acțiunea reclamantei, dispunând anularea hotărârii nr. 10820/10315 din 27 februarie 2004. Totodată, a obligat pârâta, să emită în favoarea reclamantei, o nouă hotărâre, prin care să constate că perioada 30 mai 1944 - 6 martie 1945 se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că din adeverința nr. 334 din 30 mai 1944, cererea din 14 august 1944 și copia după tabloul refugiaților, rezultă că părinții reclamantei, învățători, s-au refugiat din Bucovina, în România, în anul 1944, astfel că și reclamanta are calitatea de refugiată.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, recurenta a susținut, în esență, că din declarațiile martorilor rezultă că reclamanta s-a refugiat din Bucovina, în România, în luna ianuarie 1943, ori în perioada 1941 - 1944, Basarabia și Bucovina de Nord s-au aflat sub administrație românească, nefiind cunoscute motive care să determine refugierea populației de ordine etnică română.
Recursul este nefondat.
în fapt, prin hotărârea nr. 10820/10315 din 27 februarie 2004, pârâta Casa de Pensii a municipiului București a respins cererea formulată de P.D., de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu motivarea că petenta s-a refugiat din Bucovina, în ianuarie 1943 și că nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 189/2000.
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele șase situații enumerate.
Din interpretarea acestor prevederi rezultă că, atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Ceea ce reglementează legea, este, deci, stabilirea, determinarea situației de obligare să își părăsească domiciliul, de către regimul instaurat după septembrie 1940.
în cauză, în mod greșit pârâta a avut în vedere doar declarațiile martorilor, întrucât din actele scrise depuse la dosar, respectiv extrasul de pe tabloul cuprinzând refugiații învățători pe anul 1944, repartizați județului Muscel, precum și din cele două înscrisuri (cereri) aflate la dosar, rezultă că reclamanta, împreună cu părinții acesteia, s-a refugiat din Bucovina, în România, în anul 1944, data certă fiind 30 mai 1944.
în raport cu aceste considerații, reclamanta a făcut dovada calității de refugiat, fiind născută la data de 18 decembrie 1942, în localitatea Plaiul Cosminului, Raionul Cernăuți, așa încât în mod corect, instanța de fond i-a admis acțiunea, obligând pârâta, la emiterea unei noi hotărâri prin care să constate că perioada 30 mai 1944 - 6 martie 1945 se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Examinând și din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența nici unui motiv de casare, recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București a fost respins ca nefondat.
← ICCJ. Decizia nr. 3612/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3589/2005. Contencios → |
---|