ICCJ. Decizia nr. 3537/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3537/2005
Dosar nr. 8578/2004
Şedinţa publică din 6 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul M.G. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, pentru ca instanţa să dispună anularea hotărârii emise de pârâtă, şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea cererii a arătat că a fost strămutat împreună cu familia, din motive etnice şi beneficiază de prevederile legale privind acordarea despăgubirilor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2282 din 21 octombrie 2004, a admis acţiunea formulată, motivat de faptul că reclamantul a fost evacuat din Chişinău, datorită situaţiei politice nou create.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât reclamantul nu a făcut dovada persecuţiei suferite, iar instanţa i-a acordat drepturile, fără a se preciza data de la care încep să curgă drepturile.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând cauza, în raport cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., constată nefondat, recursul formulat şi urmează să-l respingă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre situaţiile enumerate.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi aceea care a suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt asupra ei.
În cauza de faţă, din probele administrate, rezultă faptul că reclamantul, împreună cu mama sa, au fost evacuaţi din localitatea de domiciliu, datorită faptului că Basarabia a fost cedată U.R.S.S.-ului şi s-au stabilit în Bucureşti.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea constată legală, hotărârea instanţei de fond şi urmează să respingă recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei nr. 2282 din 21 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3531/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3539/2005. Contencios. Recurs împotriva... → |
---|