ICCJ. Decizia nr. 354/2005. Contencios. Anulare decizie A.D.S. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 354/2005
Dosar nr. 4672/2003
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată la Curtea de Apel Constanţa, reclamanta J.F. a chemat în judecată în calitate de pârâtă, A.D.S. şi D.G.A.I.A. Constanţa, solicitând instanţei, ca prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună anularea deciziei nr. 214/2002, emisă de A.D.S., prin care s-a decis încetarea raporturilor sale de muncă, în temeiul art. 130 lit. a) C. muncii. A solicitat, de asemenea, obligarea pârâţilor la plata drepturilor băneşti ce i se cuvin de la 1 august 2002, până la reintegrarea în muncă.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin adresa nr. 1756/2002, i s-a adus la cunoştinţă de către D.G.A.I.A. Constanţa, că a fost transferată în interesul serviciului, la A.D.S. Bucureşti, deşi nu-şi dăduse acordul pentru acest transfer. Se mai arată că ulterior, A.D.S. Bucureşti a emis Decizia nr. 214/2002, privind încetarea raporturilor de muncă, în temeiul art. 130 lit. a) C. muncii.
Printr-o precizare de acţiune făcută pe parcursul procesului, reclamanta a mai solicitat şi anularea adresei nr. 1756 din 10 mai 2002, prin care A.D.S. Bucureşti a cerut transferul său în interesul serviciului.
Curtea de Apel Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 93/2003, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că Decizia nr. 214/2002, a A.D.S. Bucureşti, a fost emisă cu respectarea legii, făcându-se dovada că raporturile de muncă au încetat ca urmare a reorganizării instituţiei. S-a reţinut, de asemenea, că transferul în interesul serviciului, solicitat de A.D.S. Bucureşti, s-a perfectat cu acordul expres al reclamantei, adresa nr. 1756/2002 fiind emisă ca urmare a acestui acord.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta.
În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă că:
- greşit s-a reţinut că personal şi-a dat acordul la transfer;
- reorganizarea A.D.S. Bucureşti nu a avut loc efectiv.
Recursul este nefondat.
Recurenta-reclamantă a fost angajată a D.G.A.I.A. Constanţa, până la 15 mai 2002, când, prin adresa nr. 1756 din 10 mai 2002, D.G.A.I.A. şi-a dat acordul cu privire la efectuarea transferului în interesul serviciului, cu începere de la 15 mai 2002.
Transferul a fost perfectat ca urmare a solicitării A.D.S. Bucureşti (adresa nr. 2835 din 9 mai 2002) şi el cuprinde expres acordul reclamantei-recurente care a semnat personal la rubrica, „acordul persoanei ce urmează a fi transferată". Este evident, aşadar, că susţinerea recurentei, în sensul că nu şi-a dat acordul la transfer, este neîntemeiată.
De altfel, ulterior acordului său la transfer, a fost încheiat contractul individual de muncă nr. 238 din 15 mai 2002, între A.D.S. Bucureşti şi recurentă.
Cât priveşte Decizia nr. 214 din 10 iulie 2002, emisă de A.D.S. Bucureşti, prin care recurentei i se comunică încetarea raporturilor sale de muncă, în temeiul art. 130 lit. a) C. muncii, Curtea reţine că aceasta a fost emisă cu respectarea legii, în condiţiile în care din probele administrate rezultă, în mod cert, că reorganizarea A.D.S. Bucureşti a avut loc, unitatea reducându-şi personalul prin desfiinţarea unor posturi de natura celui ocupat de reclamantă. De altfel, reorganizarea instituţiei, respectiv a A.D.S. Bucureşti, a fost aprobată prin Ordinul ministrului nr. 235/2002, ordin ce nu a fost atacat şi nici contestat.
În consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat, soluţia pronunţată de instanţa de fond fiind legală şi în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale aplicabile în materie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de J.F., împotriva sentinţei nr. 93/CA din 3 iulie 2003, a Curţii de Apel Constanţa, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3539/2005. Contencios. Recurs împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3545/2005. Contencios. Anulare decizie... → |
---|