ICCJ. Decizia nr. 3552/2005. Contencios. Acordare drepturi compensatorii D.L. nr. 118/1990. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3552/2005
Dosar nr. 631/2005
Şedinţa publică din 7 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 15 octombrie 2004, reclamanta N.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie Braşov, anularea deciziei nr. 1107 din 6 septembrie 2004, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de art. 1 lit. d) şi e), art. 4 şi art. 6 din Decretul - lege nr. 118/1990, republicat, pentru perioada 1949 - 1963.
În motivare, reclamanta a arătat că în mod eronat pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor solicitate, deşi a făcut dovada că este îndreptăţită la primirea lor, în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului N.I., care, în perioada 2 martie 1949 - 8 august 1963, a fost dislocat din localitatea de domiciliu şi i s-a stabilit domiciliu obligatoriu, în localitatea Sfântu Gheorghe.
Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 14/F/CA din 26 ianuarie 2005, a admis acţiunea, a anulat Decizia contestată şi a obligat pârâta să-i emită reclamantei, o nouă decizie, în temeiul Decretului - lege nr. 118/1990, modificat şi completat prin Legea nr. 55/1998, prin care să i se constate calitatea de beneficiară a prevederilor art. 1 lit. d) şi e) din decretul menţionat, pentru perioada 2 martie 1949 - 8 august 1963, cu acordarea drepturilor băneşti conform prevederilor art. 4 alin. (1) şi (2) din Decretul - lege nr. 118/1990, republicat, începând cu data de 1 iunie 2004.
Totodată, a obligat pârâta să-i plătească reclamantei, suma de 3.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu probele administrate şi cu prevederile Decretului - lege nr. 118/1990.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie Braşov.
Ca prim motiv de recurs, pârâta a susţinut că, în mod eronat, prima instanţă a respins excepţia de necompetenţă materială pe care a invocat-o şi a soluţionat în fond pricina, cu toate că, în funcţie de obiectul cauzei, competenţa materială aparţine tribunalului.
Recurenta a criticat soluţia primei instanţe şi pe fond, invocând nelegalitatea şi netemeinicia acesteia.
În considerarea primului motiv, recursul pârâtei va fi admis.
Într-adevăr, dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Decretul - lege nr. 118/1990, republicat prin Legea nr. 55/1998, prevăd că partea nemulţumită poate contesta Decizia emisă de Direcţia judeţeană de muncă şi solidaritate socială, potrivit Legii nr. 29/1990 (în vigoare la acea dată).
Prevederile art. 5 din Legea nr. 29/1990, în baza cărora cererea de anulare a actului se adresează tribunalului, se coroborează cu dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora procesele şi cererile în materie de contencios administrativ, în afara celor date în competenţa curţilor de apel, se judecă de tribunale.
Curţilor de apel le revin în competenţă, numai cererile în contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale (art. 3 pct. 1 C. proc. civ.) şi în alte materii, date în mod expres prin lege în competenţa lor (art. 3 pct. 4 C. proc. civ.).
Faţă de aceste prevederi legale şi de normele generale de competenţă materială în materie de contencios administrativ cuprinse în art. 2 alin. (1) pct. c C. proc. civ., Curtea reţine că actul administrativ contestat în cauză a fost emis de o autoritate publică judeţeană şi, în atare situaţie, tribunalul este competent să judece pricina în primă instanţă.
Nu sunt aplicabile în cauză, normele derogatorii de competenţă materială prevăzute de Legea nr. 367/2001 (invocată în prima instanţă), întrucât această lege vizează modificarea OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, act normativ distinct care reglementează acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice.
În consecinţă, faţă de cele expuse, se va admite recursul, se va casa sentinţa atacată şi se va trimite cauza, spre competentă soluţionare, Tribunalului Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Faţă de dezlegarea dată recursului, nu se mai analizează motivele privind fondul cauzei, care urmează a fi analizate, ca apărări, de către instanţa de trimitere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie Braşov împotriva sentinţei civile nr. 14/F/CA din 26 ianuarie 2005, a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3551/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3553/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
