ICCJ. Decizia nr. 3565/2005. Contencios. Recurs împotriva încheierii de şedinţă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3565/2005

Dosar nr. 1459/2005

Şedinţa publică din 7 iunie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 26 aprilie 2005, dată în camera de consiliu - dosar nr. 555/F/CA/2004, al Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a anulat ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de reclamantul Ş.F.

Împotriva aceste hotărâri, la data de 3 mai 2005, a declarat recurs, reclamantul, invocând dispoziţiile art. 104 C. proc. civ.

Verificând cauza, Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi analizat în conformitate cu dispoziţiile art. 299 şi 3041 C. proc. civ., nefiind întrunite în cauză cerinţele derogatorii ale dispoziţiilor art. 34 C. proc. civ.

La dosarul curţii de apel se află cererea de recuzare a petentului şi chitanţa privind timbrarea cererii de recuzare, acte trimise prin poştă la data de 16 aprilie 2005 (conform sigiliului poştal de pe plicul de expediere).

Potrivit art. 104 C. proc. civ., actele de procedură trimise prin poştă, instanţelor judecătoreşti, se socotesc îndeplinite în termen, dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal, înainte de împlinirea lui.

Cererea de recuzare [propunere scrisă de recuzare, conform art. 29 alin. (1) C. proc. civ.], împreună cu taxa judiciară de timbru, au fost expediate de reclamant, „prioripost", la data de 26 aprilie 2005.

Ca atare, în mod eronat cererea de recuzare a fost anulată ca netimbrată.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 313 C. proc. civ., recursul va fi admis, încheierea se va casa şi cererea de recuzare va fi trimisă, aceleiaşi instanţe, spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul Ş.F., prin M.V., împotriva încheierii din camera de consiliu de la 26 aprilie 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea atacată şi trimite, spre rejudecare, cererea de recuzare formulată de reclamant.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3565/2005. Contencios. Recurs împotriva încheierii de şedinţă. Recurs