ICCJ. Decizia nr. 3593/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 6 noiembrie 2004 reclamantul T.C. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Botoșani, să se dispună anularea hotărârii nr. 1433 din 11 octombrie 2004 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor acestei legi.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că în perioada martie - octombrie 1944, a fost refugiat din localitatea Forăști, județul Suceava, în comuna Cristești, județul Botoșani, însă pârâta a refuzat să-i recunoască calitatea de refugiat.
Prin sentința civilă nr. 87 din 16 martie 2005, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului T.C., ca nefondată. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză nu rezultă că refugierea reclamantului a fost determinată de motive etnice, ci datorită evenimentelor de război.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul T.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în esență, se susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre greșită, deoarece a făcut dovada, prin declarațiile cu martori și înscrisurile depuse la dosar, că în perioada menționată a fost refugiat împreună cu familia, din motive etnice.
Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean roman, care, în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Potrivit art. 2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței menționate, se înțelege persoana care a fost mutată sau a fost nevoită să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, în această categorie fiind incluse și persoanele refugiate.
Se constată că instanța de fond a reținut în mod corect că reclamantul nu a făcut dovada persecuției etnice, care ar fi determinat refugierea familiei sale.
Aceasta este o condiție esențială care determină acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Or, în cauză, nici declarațiile cu martori și nici celelalte înscrisuri depuse la dosar nu evidențiază acest lucru.
Concluzia care rezultă, este aceea că reclamantul a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război, intrarea și înaintarea pe teritoriul României a trupelor sovietice, în cadrul operațiunilor militare din a doua parte a celui de al doilea război mondial.
Este de necontestat că și persoanele care s-au refugiat din localitățile de domiciliu ca urmare a unor evenimente de război, au suferit consecințe nefavorabile, decurgând din această situație, dar legiuitorul, prin O.G. nr. 105/1999, nu a urmărit să acorde drepturi, și acestei categorii de persoane.
Se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, motiv pentru care recursul a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3604/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3504/2005. Contencios → |
|---|
