ICCJ. Decizia nr. 3598/2005. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3598/2005
Dosar nr. 6726/2004
Şedinţa publică din 7 iunie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC B. P. SA Otopeni, judeţul Ilfov, a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 5 Bucureşti, anularea deciziei nr. 962 din 28 iunie 2001, emisă de primul pârât şi a procesului-verbal nr. 210 din 12 februarie 2001, încheiat de inspectori din cadrul celei de-a doua pârâte, cu consecinţa exonerării reclamantei de plata sumei de 1.251.099.788 lei, impozit pe profit şi 427.699.195 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, pentru veniturile neînregistrate aferente contractelor de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de cumpărare.
De asemenea, a solicitat suspendarea executării silite, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a solicitat efectuarea unui control după privatizare, în urma căreia Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 5 a întocmit procesul-verbal nr. 210 din 12 februarie 2001, semnat de reprezentanţii societăţii, cu obiecţiuni.
A mai arătat că organele de control au reţinut că societatea reclamantă a actualizat redevenţele aferente contractelor de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de cumpărare, prin aplicarea indicelui lunar de inflaţie la valoarea redevenţei iniţiale, conform art. 6 din contractele de leasing.
Acest mod de actualizare lunară a redevenţei, în opinia organelor de control, nu este corect, deoarece, aşa cum C.N.S. comunică indicele de inflaţie lunar faţă de luna anterioară, tot aşa şi reclamanta trebuia să aplice acest indice la valoarea redevenţei actualizată din luna anterioară.
Organele de control au invocat, în sprijinul măsurii dispuse, şi adresa nr. 210/7950 din 31 octombrie 2000 a F.P.S., conform căreia, „Indexarea se va face cu indicele de inflaţie cumulat pentru luna de calcul sau prin aplicarea indicelui de inflaţie la ultima valoare actualizată a redevenţei. La începutul fiecărui an se ia ca bază de calcul, ultima valoare a ratei de leasing."
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 104 din 5 februarie 2002, a admis acţiunea precizată, a anulat procesul-verbal nr. 210/2001 al Administraţiei Financiare a sectorului 5 Bucureşti şi Decizia nr. 962/2001 a Ministerului Finanţelor Publice, în partea privitoare la impozitul pe profit şi majorările de întârziere.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în speţă, sunt aplicabile prevederile art. 969 C. civ., iar modul de calcul propus de către pârâţi nu este reglementat legal, ci pe baza punctului de vedere exprimat de F.P.S. şi de C.N.S.
Împotriva sentinţei au formulat recurs, pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 5 Bucureşti.
Prin Decizia nr. 2028 din 27 mai 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a admis recursurile, a casat hotărârea atacată şi trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, reţinând că se impune efectuarea unei expertize contabile ca urmare a expirării contractelor de leasing şi regularizării redevenţelor.
Prin sentinţa civilă nr. 596 din 29 martie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC B.P. SA Otopeni, judeţul Ilfov şi a dispus anularea procesului-verbal nr. 210 din 12 februarie 2001 şi a deciziei nr. 962 din 28 iunie 2001, în partea privitoare la impozitul pe profit şi majorările de întârziere aferente, omologând raportul de expertiză.
În motivarea soluţiei sale, instanţa a reţinut că, în lipsa unor reglementări legale care să indice modalitatea de calcul a redevenţelor, conform dispoziţiilor art. 969 C. civ., contractul încheiat între părţi este legea acestora, iar reclamanta, pentru calculul redevenţelor, a îndeplinit întocmai prevederile art. 6 din contractele de leasing imobiliar încheiate.
Şi împotriva acestei sentinţe, pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 5 Bucureşti au declarat recurs, ambii invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, sentinţa a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii.
În acest sens, în cadrul unor motive comune de recurs, recurenţii au susţinut că soluţia pronunţată se bazează exclusiv pe concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară, care a reţinut că redevenţele din contractele de leasing imobiliar au fost regularizate la expirarea contractului, însă instanţa nu a ţinut seama de împrejurarea că expertul nu s-a referit la perioada supusă controlului, ci a avut în vedere contractele de leasing imobiliar expirate după această perioadă.
Au mai susţinut că este greşită aprecierea instanţei, în sensul că nu ar exista o reglementare legală privind calculul redevenţelor şi că reclamanta ar fi respectat întocmai prevederile art. 6 din contractele de leasing imobiliar încheiate.
Sub acest aspect, pârâţii au precizat că, în cauză, contractelor de leasing încheiate de reclamantă li se aplică prevederile pct. 5 alin. (1) din OG nr. 40/1998, pentru modificarea şi completarea OG nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, pe de o parte, iar, pe de altă parte, reclamanta nu a respectat nici clauzele contractuale, deoarece cap. IV art. 6 pct. 3 al contractului nr. 1448/1998, stipulează că locatorul avea obligaţia actualizării redevenţelor, iar regularizarea trebuia făcută în funcţie de valoarea redevenţei actualizată din luna anterioară.
În fine, au susţinut că în mod eronat instanţa a reţinut că punctele de vedere exprimate de F.P.S. şi I.N.S., privind modul de calcul al redevenţelor, nu puteau fi avute în vedere, întrucât au fost exprimate ulterior perioadei controlate, neexistând, în opinia instanţei, nici un temei pentru calculul redevenţelor în modalitatea precizată de aceştia.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, actele dosarului şi dispoziţiile legale incidente cauzei, se constată că recursul este fondat.
Prin procesul-verbal nr. 210 din 12 februarie 2001, ca urmare a cererii formulate de reclamanta SC B.P. SA Otopeni, judeţul Ilfov, după privatizare, de a efectua un control de fond, inspectori de specialitate din cadrul Administraţiei Finanţelor Publice a sectorului 5 Bucureşti au reţinut în sarcina acesteia, pentru perioada supusă verificării: 1 ianuarie 1997 - 30 septembrie 2000, obligaţia de a vira la bugetul statului, sume reprezentând diferenţe T.V.A. şi diferenţe impozit pe profit, rezultate din reîntregirea la rate leasing imobiliar, precum şi majorări de întârziere aferente, astfel:
- 1.375.758.000 lei, diferenţe T.V.A.;
- 839.009.321 lei, majorări aferente T.V.A.;
- 1.251.099.788 lei, diferenţe impozit pe profit;
- 427.699.195 lei, majorări aferente impozitului pe profit;
- 25.000.000 lei, amendă.
Reclamanta a formulat contestaţie împotriva actului de control, iar Ministerul Finanţelor Publice, prin Decizia nr. 962 din 28 iunie 2001, a desfiinţat în parte procesul-verbal atacat, respectiv capitolul referitor la T.V.A., dispunând refacerea controlului sub acest aspect şi a respins, ca neîntemeiată, contestaţia privind impozitul pe profit.
Actele administrative emise de autorităţile financiar-fiscale au fost atacate în justiţie, pe calea acţiunii în contencios administrativ, instanţa de fond, dispunând, ca urmare a îndrumărilor date de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, în recurs, efectuarea unei expertize contabile-judiciare, având ca obiectiv stabilirea dacă redevenţele din contractele de leasing imobiliar au fost regularizate la expirarea contractelor.
Expertul desemnat de instanţă a precizat, atât în raportul întocmit iniţial, cât şi în răspunsul la obiecţiunile formulate de pârâta Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 5 Bucureşti, că „redevenţele din contractele de leasing imobiliar au fost regularizate la expirarea contractelor."
Se constată, însă, aşa cum au invocat pârâţii în motivele de recurs, că raportul de expertiză nu s-a referit la perioada supusă controlului, respectiv, 1 ianuarie 1997 - 30 septembrie 2000, ci a avut în vedere contracte de leasing imobiliar expirate după perioada verificată, menţionând în raport, că „începând cu luna noiembrie 2000, redevenţele lunare au fost actualizate la inflaţie". „Contractele expirate în intervalul de timp de după noiembrie 2000, până la zi, sunt regularizate (...)".
Potrivit prevederilor pct. 5 alin. (1) din OG nr. 40/1998, pentru modificarea şi completarea OG nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, „În cazul livrărilor de bunuri mobile şi al vânzării de bunuri imobile, în baza unui contract de vânzare cu plata în rate, precum şi în cazul contractelor de leasing, valoarea ratelor scadente se înregistrează la venituri impozabile, la termenele prevăzute în contract".
În contractul de leasing imobiliar cu clauză fermă irevocabilă de vânzare nr. 1448/1998, la cap. IV. art. 6 pct. 3 este stipulat că, la expirarea contractului, „utilizatorul se obligă irevocabil să cumpere activul ce face obiectul contractului de leasing, iar locatorul trebuie să aibă în vedere vărsămintele efectuate anterior cu titlu de redevenţă, procedându-se la regularizarea acestora şi a plăţilor totale efectuate."
Faţă de dispoziţiile legale arătate şi de clauza menţionată, reclamanta era obligată să înregistreze în contabilitate, ca venituri impozabile, valoarea ratelor de leasing scadente, astfel cum au fost stabilite prin contract, rate care, potrivit clauzelor din contract se indexau lunar cu evoluţia ratei inflaţiei.
În ce priveşte modul de calcul al redevenţelor, nu pot fi ignorate punctele de vedere exprimate de F.P.S. (care a mandatat reclamanta să încheie contractele de leasing imobiliar în discuţie) şi de I.N.S., instituţie specializată şi abilitată în actualizarea sumelor, chiar dacă acestea au fost comunicate, la cererea societăţii reclamante, în perioada controlului.
De altfel, pentru a avea o evidenţă contabilă corectă, reclamanta avea posibilitatea oricând să solicite instituţiilor abilitate/specializate, precizări asupra modului de calcul al ratei de leasing, neavând relevanţă, în cauză, împrejurarea că aceste puncte de vedere au fost comunicate la o dată ulterioară perioadei controlate, respectiv, la 31 octombrie 2000, după cum reclamanta avea posibilitatea de a face regularizarea până la data efectuării controlului, având cunoştinţă de modalitatea de actualizare a redevenţei lunare, cu mult înainte de data încheierii procesului-verbal de control.
În consecinţă, pentru considerentele de mai sus, se constată că recursurile sunt fondate şi urmează a fi admise, se va modifica sentinţa atacată, iar în fond se va respinge acţiunea formulată de reclamanta SC B.P. SA Otopeni, judeţul Ilfov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 5 Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 596 din 29 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea reclamantei SC B.P. SA Otopeni, judeţul Ilfov, ca nefondată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3597/2005. Contencios. Refuz anulare masura de... | ICCJ. Decizia nr. 3599/2005. Contencios. Anulare decizie a... → |
|---|
