ICCJ. Decizia nr. 3602/2005. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3602/2005
Dosar nr. 6884/2004
Şedinţa publică din 7 iunie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta R.A. R. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, anularea deciziei nr. 579 din 30 aprilie 2001, emisă de primul pârât, prin care a fost respinsă contestaţia sa privind restituirea sumei de 15.219.677.135 lei, cu titlu de impozit pe veniturile realizate în România, de persoane nerezidente şi majorări de întârziere.
Totodată, a cerut obligarea pârâtei secunde, la plata sumei de 26.054.855.378 lei, cuvenită cu acest titlu, ca urmare a reactualizării sumei stabilite iniţial prin procesul-verbal de control financiar nr. 56862 din 31 decembrie 1997.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, potrivit considerentelor deciziei nr. 579/2001, este îndreptăţită la restituirea sumei de 8.736.007.887 lei, întrucât nu se face dovada cu documente, a plăţii către buget, a sumelor de bani pretinse.
Soluţia respectivă este, însă, eronată şi o prejudiciază, deoarece nu s-a procedat la actualizarea sumelor de bani datorate regiei, la cursul de schimb valutar de la data adoptării deciziei.
A precizat că atât procesul-verbal nr. 6344 din 13 octombrie 2000, întocmit în urma refacerii controlului, cât şi actul administrativ-jurisdicţional atacat ignoră punctul de vedere corect, exprimat în Decizia nr. 1568 din 19 iulie 1999, care actualizase sumele achitate la cursul din 15 iunie 1999.
În sfârşit, reclamanta a arătat că soluţionarea cu o întârziere de aproape doi ani a plângerilor şi contestaţiilor formulate nu se datorează culpei sale, ca, de altfel, nici erorile de fond şi de calcul făcute în nota de completare la procesul-verbal nr. 2812/1966/1968, care au condus la plata unor sume de bani nedatorate, exorbitante.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1516 din 13 noiembrie 2001, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că pretenţia reclamantei se referă la o sumă de bani mai mare, decât cea pretinsă în contestaţie şi care nu este susţinută de acte justificative.
Pe de altă parte, plata parţială a obligaţiilor financiare către bugetul de stat a fost efectuată la data de 3 iunie 1998, la un curs valutar de 8531 lei/dolari SUA, plecându-se de la premisa legală că regia datorează, conform art. 1 din Decretul nr. 276/1973, impozit pe venitul persoanelor nerezidente, ca urmare a unor servicii prestate pe teritoriul României.
Suma respectivă (iar nu suma de 16.177.440.028 lei) trebuie restituită reclamantei, pentru că Decizia nr. 1568 din 19 iulie 1999, emisă de Ministerul Finanţelor, a fost desfiinţată, iar actul nu a fost contestat.
Întrucât contestaţia a fost respinsă în totalitate, nu există temei legal pentru restituirea taxei de timbru achitată în fazele administrativ-jurisdicţionale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamanta R.A. R. SA.
Recurenta a susţinut că prima instanţă nu a ţinut seama de actele depuse în dosar, din care rezultă că însăşi Ministerul Finanţelor Publice a considerat ca fiind justificată pretenţia sa pentru actualizarea sumei de bani achitată în lei, în îndeplinirea unei obligaţii de plată în valută.
De asemenea, a ignorat faptul că, deşi au fost stabilite în valută, obligaţiile financiare s-au executat prin plata în lei la cursul din data achitării debitului.
Împrejurarea că soluţionarea contestaţiilor a durat aproximativ 3 ani, nu poate fi imputabilă recurentei şi, oricum, dacă recurenta ar fi avut obligaţii de plată stabilite în lei, nu s-ar fi pus în discuţie cursul de schimb valutar.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 174 din 21 ianuarie 2003, a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Curtea a reţinut că pretenţia reclamantei, de reactualizare, este justificată, însă trebuie completat probatoriul, cu o expertiză contabilă care să concluzioneze asupra cuantumului exact al sumei datorate de pârâta secundă, reclamantei.
În fond după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 668 din 7 aprilie 2004, a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 579 din 30 aprilie 2001, emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi l-a obligat să restituie reclamantei, suma de 33.412.399.648 lei, reprezentând debit nedatorat, actualizat şi 715.828.919 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut ca fiind întemeiată, cererea reclamantei, având în vedere că obligaţiile fiscale s-au calculat în valută şi, pentru o reparaţie integrală şi reală a prejudiciului suferit prin calculul eronat al obligaţiilor fiscale, trebuie restituită aceeaşi valoare raportată la data efectuării plăţii de către reclamantă, respectiv 3 iunie 1998.
A reţinut, de asemenea, că chiar şi taxa de timbru solicitată de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, cu ocazia soluţionării contestaţiilor, a fost calculată la cursurile de schimb valutar valabile în acea perioadă de soluţionare a contestaţiei, având în vedere că atât debitele, cât şi majorările de întârziere au fost stabilite în valută.
A precizat că, în cauză, îşi găsesc aplicarea prevederile art. 86 lit. d) din OG nr. 11/1996, iar în conformitate cu prevederile art. 998 şi 999 C. civ., „cel care cauzează altuia un prejudiciu, este dator să repare atât prejudiciul efectiv, cât şi beneficiul nerealizat".
A apreciat că nu poate fi reţinută apărarea pârâtelor, în sensul că s-a efectuat deja compensarea sumelor, deoarece nu s-a făcut această dovadă şi nu aceasta este cauza dedusă judecăţii.
În fine, în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., având în vedere că pârâtele au căzut în pretenţii şi s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată solicitate, a admis şi această cerere a reclamantei.
Împotriva sentinţei au formulat recurs, pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
În cadrul unor motive comune de recurs, pârâţii, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., au susţinut că instanţa a pronunţat hotărârea, cu aplicarea greşită a legii şi că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.
În acest sens, au susţinut, în esenţă, că instanţa a avut în vedere la motivarea soluţiei, numai raportul de expertiză contabilă, fără a argumenta în fapt şi în drept, temeiul pentru care şi-a însuşit punctul de vedere al expertului, acordând reclamantei, suma actualizată la data efectuării expertizei şi, de asemenea, fără a lua în considerare faptul că suma de 8.736.997.876 lei a fost compensată.
Recursurile sunt nefondate.
În urma unui control efectuat de Direcţia de Control Financiar şi Fiscal a municipiului Bucureşti, prin organele de specialitate, prin „nota de completare" nr. 966 din 16 martie 1998, s-a reţinut în sarcina reclamantei R.A. R. SA, obligaţia de plată pentru veniturile realizate de persoane nerezidente, în sumă totală de 111.261 dolari SUA şi 204.477 lire sterline, la care s-au calculat majorări de întârziere de 99.739 dolari SUA şi 299.944 lire sterline.
Urmare a somaţiei de plată, reclamanta achită, cu O.P. nr. 778 şi O.P. nr. 779 din 3 iunie 1998, sumele consemnate în actul de control, la cursul de schimb valutar oficial din data plăţii, respectiv, suma totală de 8.844.280.265 lei, reprezentând 3.649.698.541 lei debit şi 5.078.299.337 lei majorări de întârziere.
De reţinut, că debitul şi majorările de întârziere aferente au fost stabilite de organele de control în valută, iar plata s-a efectuat la cursul de schimb valutar din data plăţii.
Prin Decizia nr. 1568/1999, Ministerul Finanţelor Publice a desfiinţat actul de control şi a constatat că R.A. R. SA a fost obligată să vireze către bugetul de stat, sume necuvenite de 8.736.997.878 lei, dispunând, totodată, refacerea controlului pentru aceeaşi perioadă.
Ca urmare a reverificării, s-a întocmit procesul-verbal nr. 6344 din 13 octombrie 2000, prin care s-a constatat că R.A. R. SA a virat în plus la bugetul de stat, suma totală de 8.736.997.878 lei.
Prin urmare, este de necontestat că reclamanta R.A. R. SA a achitat în plus la buget, suma menţionată mai sus, deci a efectuat o plată nedatorată, care trebuie restituită conform principiului consacrat de art. 992 şi 1092 C. civ.
De asemenea, potrivit art. 86 din OG nr. 11/1996, sumele plătite urmare a aplicării eronate a prevederilor legale şi cele plătite ca urmare a unei erori de calcul, se compensează sau se restituie plătitorului.
Cât priveşte întinderea obligaţiei de restituire, întrucât debitul şi majorările de întârziere aferente au fost calculate în valută convertibilă la cursul de schimb din data plăţii, în aplicarea principiului echităţii, restituirea de la buget a sumelor datorate trebuie să se facă tot în valută la cursul de schimb valutar din data restituirii, în acest fel reclamanta R.A. R. SA nefiind prejudiciată, iar autoritatea fiscală se încadrează în prevederile legale în materie, respectiv art. 26 alin. (2) din OG nr. 70/1994.
În cauza de faţă, în considerarea celor arătate, se reţine că instanţa în mod corect şi-a însuşit din expertiza contabilă efectuată, varianta de calcul a sumei cuvenite reclamantului, prin aplicarea cursurilor leu/dolari SUA şi leu/liră sterlină.
Expertul desemnat a procedat şi la această tehnică de calcul, de altfel cea corectă în speţă, având în vedere că obligaţia a fost stabilită în valută şi a fost achitată la cursul de schimb oficial din data în care s-a efectuat plata, iar pentru o reparaţie integrală şi reală a prejudiciului suferit de reclamantă prin calculul eronat al obligaţiilor fiscale, trebuie restituită aceeaşi valoare, raportată la data efectuării plăţii de către aceasta.
Prin urmare, criticile recurenţilor ce vizează concluziile raportul de expertiză contabilă, sunt neîntemeiate, modalitatea de calcul a sumei de restituit către reclamantă, efectuat de expert, fiind în mod corect însuşit de instanţa de fond.
Tot astfel este neîntemeiată şi susţinerea ce vizează compensarea sumei de 8.736.997.876 lei, virată necuvenit de către reclamata R.A. R. SA, nefiind dovedită în cauză, documentele prezentate în acest sens neconfirmând compensarea sumei respective, aşa cum corect a constatat expertul contabil şi a reţinut şi instanţa de fond.
În consecinţă, în raport cu cele ce preced, se constată că sentinţa atacată este legală temeinică, iar motivele de casare invocate sunt nefondate, astfel că recursurile urmează a fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti şi de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 668 din 7 aprilie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3601/2005. Contencios. Anulare decizie M.F.P.... | ICCJ. Decizia nr. 3625/2005. Contencios. Anulare act de... → |
|---|
