ICCJ. Decizia nr. 3610/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamantul C.G. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Dolj, solicitând instanței, ca în contradictoriu cu aceasta, să dispună a i se acorda drepturile ce i se cuvin pe perioadele 2 mai 1950 - 9 iunie 1950; 12 noiembrie 1950 - 22 ianuarie 1951; 24 mai 1951 - 20 ianuarie 1954, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, drepturi ce i-au fost respinse prin hotărârea nr. 3228/2003, a Casei Județene de Pensii Dolj, a cărei anulare o solicită.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că în perioadele sus-menționate a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, situație pe care o dovedește cu livretul militar și că în mod greșit, comisia a reținut prin hotărâre, doar o perioadă de 3 luni, și nu de 3 ani.
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 8 din 14 ianuarie 2005, a admis acțiunea reclamantului, dispunând anularea hotărârii nr. 3228 din 18 martie 2003.
Totodată, a constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pe perioadele solicitate, obligând pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască aceste drepturi, începând cu data de 14 ianuarie 2005.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că precaritatea evidențelor nu poate constitui cauză de pierdere a drepturilor conferite prin Legea nr. 309/2002 care se constituie în regim reparator pentru cei care, din diferite motive, au fost supuși la muncă cu caracter forțat în perioada când trebuiau să satisfacă stagiul militar.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Dolj, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, recurenta a susținut, în esență, lipsa unor evidențe certe privind unitățile din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, nu constituie un motiv pertinent și concludent pentru acordarea drepturilor prevăzute de art. 1 din lege.
A mai susținut recurenta, că nu există o precaritate a evidențelor detașamentelor de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, ci doar o altă interpretare a Legii nr. 309/2002, lărgindu-se caracterul de muncă forțată, și asupra altor activități de muncă prestate în cadrul sistemului armatei române.
Recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de drepturile acordate prin această lege, numai persoanele, cetățeni români, care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961.
Deci, prin această reglementare, legiuitorul a instituit două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ de către persoanele care pretind acordarea drepturilor prevăzute de lege: prima, să fi efectuat stagiul militar în cadrul unor detașamente de muncă, și nu în cadrul unor unități militare, iar a doua condiție este aceea ca acele detașamente să fi făcut parte din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Normele metodologice nr. 114/2002, elaborate pentru aplicarea Legii nr. 309/2002, prevăd la art. 6 pct. 1, că dovada încadrării în prevederile Legii nr. 309/2002, se face cu unul din următoarele acte: livret militar, adeverință eliberată de Centrele militare județene sau de U.M. 02405 Pitești.
Cum în cauză, din livretul militar seria Dm nr. 065611, ca și din Fișa de evidență C.43, rezultă că reclamantul a satisfăcut stagiul militar în perioada solicitată de acesta, prin acțiune, în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, ca mână de lucru, respectiv constructor, urmează a se constata că beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pârâta urmând să-i emită o hotărâre prin care să se consfințească acest lucru.
Așa cum corect a reținut și instanța de fond, precaritatea evidențelor nu poate constitui cauză de pierdere a drepturilor conferite prin Legea nr. 309/2002, care se constituie în regim reparator pentru cei care, din diferite motive, au fost supuși în perioada satisfacerii stagiului militar, la muncă cu caracter forțat.
în consecință, în raport cu cele mai sus-reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat, soluția pronunțată fiind legală și în deplină concordanță cu dispozițiile legale aplicabile.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3664/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3612/2005. Contencios → |
|---|
