ICCJ. Decizia nr. 3578/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Dolj, petentul B.I. a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Casa Județeană de Pensii Dolj, Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și Tribunalul Dolj, pentru ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea intimaților la restituirea sumelor de bani încasați prin reținerea nelegală pe statul de plată din drepturile salariale ale petentului, a procentului de 7% reprezentând contribuția de asigurări de sănătate, începând cu data de 1 ianuarie 2000 și până la 31 martie 2001 inclusiv, actualizată cu coeficientul de inflație la data plății, obligarea la pensie reactualizată cu indicele de inflație ca urmare a aplicării greșite a valorii de referință.
Prin sentința nr. 755 din 2 decembrie 2003, Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins cererea formulată de petentul B.I.
Pentru a se pronunța această sentință, prima instanță a reținut că pârâta Casa Națională de Pensii București a invocat excepția lipsei calității procesuale pasivă în cauză, excepție admisă de către instanță, constatând-o întemeiată, având în vedere faptul că pentru pensiile magistraților solicitanți în cauză, calculul se face de Casa Județeană de Pensii Dolj.
Instanța a respins cererea formulată de petent față de această intimată.
Intimata Casa Județeană de Pensii Dolj a invocat excepția inadmisibilității promovării unei astfel de cereri împotriva sa, deoarece nu este atacat nici un act administrativ, în conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ.
Cu privire la admisibilitatea pct. 2 din cererea formulată, respectiv obligarea intimaților la plata sumelor de bani actualizate la data plății, prin aplicarea coeficientului de inflație, respectând diferența de sumă dintre salariul cuvenit și pensia aferent încasată începând cu data de 1 ianuarie 2002, până în prezent, la zi, instanța a constatat că în speță sunt invocate dispozițiile art. 13 din Legea nr. 216/2001, privind bugetul de stat pe anul 2001, Legea nr. 154/1998, Anexa nr. II1 cap. 1, și III privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar.
A hotărât instanța de fond, că cererea reclamantului, privind diferența de pensie reactualizată, nu este întemeiată, în condițiile în care salarizarea magistraților este reglementată de Legea nr. 50/1996 și O.G. nr. 83/2000, pentru modificarea și completarea acestuia.
S-a reținut pe baza actelor prezentate, că Ministerul Justiției și Ministerul Public au avut în vedere valoarea de referință sectorială în vigoare în luna decembrie 2002 și O.U.G. nr. 187/2001, pensia a fost corect acordată.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul.
în motivele de recurs s-au adus critici de fond, sentinței Tribunalului Dolj, cu explicarea bazei de calcul a pensiei, în raport cu evoluția valorii de referință sectorială.
La termenul din 22 iunie 2004, instanța a invocat din oficiu, necompetența materială a Tribunalului Dolj în soluționarea cauzei.
Prin decizia nr. 389 din 22 iunie 2004, Curtea de Apel Craiova a admis recursul declarat de reclamantul I.P., a casat sentința, cu trimiterea cauzei, pentru competentă soluționare, la Curtea de Apel Craiova.
Reclamantul a chemat în judecată ca pârât, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, autoritate publică de nivel central, pentru a fi obligat să-i achite diferența de pensie, derivând din aplicarea valorii de referință sectorială. în speță nu s-a criticat decizia de pensionare, aplicarea Legii nr. 19/2000, ci valoarea sectorială pe care trebuia să o comunice Casa județeană de pensii, pârâtului Parchetul general.
Potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ., curțile de apel judecă în primă instanță procesele și cererile în materia contenciosului administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale.
în raport cu calitatea pârâtului Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și cu prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., Tribunalul Dolj a soluționat cauza, cu încălcarea normelor procedurale privind competența materială, necompetența care este de ordine publică.
Astfel fiind, sentința este afectată de nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., ceea ce atrage, în baza art. 312 alin. (3), casarea hotărârii Tribunalului Dolj.
La Curtea de Apel Craiova, în prima instanță, dosarul a fost înregistrat sub nr. 1656/A/2004.
Reclamantul a renunțat la capătul de cerere privind restituirea sumelor reținute pe nedrept, respectiv a procentului de 7% contribuție la asigurările sociale de sănătate pe perioada 1 ianuarie 2000 - 31 martie 2001.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a fost soluționată prin decizia nr. 397 din 22 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 609/A/2004, stabilind că Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție are calitatea de pârât și fiind o autoritate publică de nivel central, competența soluționării în primă instanță, aparține curții de apel, secția de contencios administrativ.
Referitor la excepțiile invocate de Casa Județeană de Pensii Dolj și C.N.P.A.S., au fost respinse ca neîntemeiate, pentru că în speță se solicită obligarea acestora la plata pensiei reactualizate, iar reclamantul, deși a deținut anterior pensionării, funcția de procuror, plata drepturilor de pensie se face conform prevederilor Legii nr. 19/2000.
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 775 din 10 decembrie 2004, a admis în parte, cererea formulată de reclamantul B.I.
A obligat pârâtele la plata diferențelor de pensie pentru perioada mai - octombrie 2000, calculată la aplicarea prevederilor art. 103 alin. (5) din Legea nr. 92/1992 și art. 1 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 134/1999,art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000 și cea efectiv încasată pe aceeași perioadă, sume ce vor fi reactualizate la data plății.
A obligat pârâtele la plata diferențelor de pensie pentru perioada mai - octombrie 2000, calculată la aplicarea prevederilor art. 103 alin. (5) din Legea nr. 92/1992 și art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, coroborat cu art. 13 din Legea nr. 216/2001, cu creșterile prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 187/2001 și cea efectiv încasată pe aceeași perioadă, sume ce vor fi reactualizate la data plății .
Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut următoarele:
Prin art. 1 din O.U.G. nr. 134/1999 (privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraților și a celorlalte categorii de personal din organele autorității judecătorești), s-a stabilit ca începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementate de Legea nr. 50/1996, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar.
Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 76/2000, prevederile O.U.G. nr. 134/1999 s-au aplicat corect de către pârâți, folosindu-se pentru salarizare, valoarea de referință sectorială respectivă.
în conformitate cu prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 134/1999, până la data de 31 decembrie 1999, Ministerul Public avea obligația de a prezenta Guvernului, proiectul de act normativ, pentru corelarea salariilor personalului din organele autorității judecătorești, cu prevederile Legii nr. 154/1998, cu modificările și completările ulterioare.
De la data intrării în vigoare a Legii nr. 76/2000, privind bugetul de stat pe anul 2000, pârâții, în mod nelegal au calculat indemnizațiile magistraților și personalului auxiliar, în funcție de valoarea de referință sectorială, de 685.872 lei, în loc de 1.400.800 lei, aplicabilă pentru funcțiile de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora, așa cum s-a stabilit prin prevederile art. 12 alin. (4).
Art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000 stabilește că începând cu luna în care se publică prezenta lege în Monitorul Oficial al României, valoarea de referință universală care se utilizează în vederea determinării valorii de referință sectorială și respectiv, a salariilor de bază pentru personalul prevăzut în Anexele nr. II1, II2 _i III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, se stabilește la 1.840.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială prevăzut în Anexa nr. I în art. 1, 2 și 3, se stabilește la 0,62.
Cum pentru salarizarea personalului din organele autorității judecătorești nu s-a stabilit prin prevederile art. 12 alin. (5) din Legea nr. 76/2000, și limitarea aplicării prevederilor alin. (4), în mod legal valoarea de referință sectorială este de 1.140.800 lei.
în ce privește cel de-al doilea capăt de cerere;
Valoarea de referință sectorială, astfel cum a fost stabilită de art. 13 din Legea nr. 216/2001, a fost indexată începând cu data de 1 ianuarie 2002, cu 8%, conform art. 1 din O.U.G. nr. 187/2001, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2002, personalului din sectorul bugetar, iar începând cu data de 1 octombrie 2002, s-a asigurat o creștere salarială corelată cu evoluția estimată a indicelui prețurilor de consum, cu 12%.
în concluzie, valoarea de referință sectorială, începând cu data de 1 ianuarie 2002, a fost de 1.515.280 x 8% = 1.636.520 lei, iar la 1 octombrie 2002 a fost de 12%, respectiv 1.818.336 lei.
La calculul indemnizațiilor petentului nu au fost respectate dispozițiile legale mai sus arătate, fiind folosită valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 50/1996, de 1.140.800 lei, la care s-a aplicat indexarea de 8%, conform O.U.G. nr. 187/2001, rezultând o valoare de referință sectorială de 1.232.064 lei.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Dolj, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Dolj, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
în principal, recurenții au invocat lipsa calității procesuale pasive, iar în subsidiar, netemeinicia cererilor reclamantului.
în prealabil, Curtea a constatat că pricina a fost soluționată pe fond, de Curtea de Apel Craiova, cu încălcarea normelor în materie de competență.
Potrivit art. 42 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 177/2002 (privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților), pentru nemulțumirile legale de "modul de stabilire a drepturilor salariale", magistrații și celelalte categorii de personal de specialitate prevăzute de această ordonanță, pot face contestație, în termen de 5 zile de la data comunicării, la organele de conducere ale Ministerului Justiției sau Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, după caz; împotriva hotărârilor organelor de conducere se poate face plângere, în termen de 30 de zile de comunicare, la secția de contencios administrativ a Curții de Apel București.
Este absolut pertinent raționamentul expus în considerentele sentinței curții de apel privind necesitatea completării prevederilor speciale, sau mai degrabă a suplinirii lor acolo unde O.U.G. nr. 177/2002 nu dispune (cum este cazul în speță), cu prevederile de drept comun ale Codului muncii, respectiv cu cele ale art. 166, 269 și 284 din acest cod. Este evident că, neexistând un contract individual de muncă, în cazul magistraților este vorba totuși de un raport juridic de muncă, atipic, iar lipsa unei prevederi legale pentru reparațiile cuvenite ca urmare a neacordării unor drepturi salariale deja stabilite, trebuie găsită în prevederile cu titlu de drept comun.
în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 42 din O.U.G. nr. 177/2002, atât pentru cele deja arătate, cât și pentru că s-ar ajunge la o situație de neacceptat, ca pentru drepturi salariale neacordate, născute chiar înainte de intrarea în vigoare a ordonanței de urgență a Guvernului în discuție, să se condiționeze accesul în instanță, de "contestația" obligatorie menționată în alin. (1) al art. 42; acesta, deoarece, așa cum rezultă fără echivoc din alin. (2) al textului legal în discuție, la secția de contencios administrativ a Curții de Apel București se poate face plângere, numai împotriva hotărârilor organelor de conducere, pronunțate urmare a contestației. Or, în această modalitate, pentru drepturi deja existente, neacordate, s-ar ajunge la o limitare a accesului liber la justiție, nepermisă de dispozițiile art. 21 din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, amendată prin Protocolul nr. 11.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3769/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3615/2005. Contencios → |
|---|
