ICCJ. Decizia nr. 3655/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 423 din 20 octombrie 2003, a respins, ca tardiv introdusă, acțiunea reclamantei SC N. SA Palota, formulată în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală pentru Agricultură și Industrie Alimentară Bihor și Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor București, admițând, astfel, excepția tardivității invocată de pârâte.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta nu a respectat dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, potrivit cu care, înainte de a cere instanței, anularea unui act, cel vătămat se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, autorității emitente, care, la rândul său, este obligată să rezolve reclamația, în termen de 30 de zile de la înregistrare.
Alin. (2) al aceluiași articol prevede imperativ că în cazul în care cel vătămat nu este mulțumit de soluția dată reclamației sale, poate sesiza instanța, în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției.
Cum în cauză pârâtele au comunicat reclamantei, soluția la reclamația administrativă primită, la data de 3 aprilie 2003, dar reclamanta a formulat acțiunea abia la 8 august 2003, instanța de fond a admis excepția tardivității și pe acest motiv, a respins acțiunea reclamantei.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs, reclamanta-recurentă, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată asupra fondului cauzei.
în motivarea recursului promovat, recurenta a arătat că prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, invocate de instanță, nu au caracter imperativ, ci dispozitiv, astfel încât ar fi trebuit ca instanța să se raporteze la prevederile art. 5 alin. final ale aceluiași act normativ, potrivit cu care "în toate cazurile, introducerea cererii la instanță nu se va putea face mai târziu de 1 an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere". Astfel, instanța ar fi trebuit să constate că acțiunea de față a fost introdusă cu respectarea acestui termen și drept urmare, să respingă excepția de tardivitate invocată.
întrucât într-un ultim paragraf al considerentelor sentinței atacate se menționează că acțiunea reclamantei este, de altfel, neîntemeiată și pe fond, recurentele au dezvoltat prin motivele de recurs, și aspecte legate de fondul cauzei, respectiv de obiectul principal al acțiunii lor.
Cum, însă, hotărârea atacată a vizat, în realitate, doar aspectele legate de excepția de tardivitate invocată, înalta Curte a examinat din această perspectivă, recursul de față.
Recursul este nefondat.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului și având în vedere prevederile legale incidente, înalta Curte reține că în mod corect, instanța de fond a admis excepția invocată și a respins, ca tardiv introdusă, acțiunea recurentei-reclamante.
Potrivit art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 29/1990, sub raportul termenului de introducere a acțiunii în contencios administrativ prin care se tinde la anularea actului administrativ, este în mod expres prevăzută, pe de-o parte, obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ.
Pe de altă parte, același text de lege arată că autoritatea administrativă este obligată să rezolve reclamația în termen de 30 de zile, scopul acestei prevederi fiind acela de a da posibilitatea autorității publice emitente să reanalizeze aspectele invocate și eventual, să revoce ori să modifice actul, prevenind, astfel, un proces.
în fine, potrivit art. 5 alin. (2) din aceeași Lege nr. 29/1990, în cazul în care cel care se consideră vătămat, nu este mulțumit de soluția dată reclamației sale, poate sesiza instanța, în termen de 30 zile de la comunicarea soluției.
Astfel cum a statuat, de altfel, și jurisprudența în materie, acest termen legal este calificat a fi un termen de prescripție a cărui încălcare atrage respingerea acțiunii, ca tardiv formulată.
Este evident că în cazul de față nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de art. 5 alin final din Legea nr. 29/1990, întrucât aceasta vizează o altă situație, aceea a comunicării unui act administrativ, și nu a unei soluții, date în cadrul procedurii prealabile, termenul de 1 an, ca termen de decădere, fiind în principiu calculat de la data la care în mod efectiv s-a luat cunoștință de existența și conținutul actului administrativ.
Cum s-a demonstrat, în mod evident, că recurentei reclamante i-a fost comunicată soluția autorității administrative la plângerea prealabilă la 3 aprilie 2003, dar acțiunea a fost introdusă la 8 august 2003, în mod just instanța de fond a respins acțiunea reclamantei-recurente, ca tardiv formulată.
Ca atare, conform art. 312 C. proc. civ., pentru argumentele enunțate, recursul de față, analizat în limitele precizate, a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3569/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3671/2005. Contencios → |
|---|
