ICCJ. Decizia nr. 3671/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 51 din 25 februarie 2005, a respins acțiunea reclamantului A.N., formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, având ca obiect obligarea acestei din urmă autorități, la emiterea unui ordin de numire în calitate de notar public, conform Legii nr. 36/1995.
Prin aceeași hotărâre s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri în baza art. 13 din Legea nr. 29/1990.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în mod justificat, pârâtul Ministerul Justiției a refuzat să emită un ordin de numire a reclamantului în funcția de notar public, reținând neîndeplinirea cerințelor art. 6 din Legea nr. 36/1995, pentru aceasta.
împrejurarea că reclamantul a obținut o medie generală de 7,10 la examenul pentru obținerea unui post de notar susținut în anul 1993, nu poate constitui o dovadă a îndeplinirii aceleiași cerințe în anul 2004 și nu constituie în sensul art. 16 lit. g), dovada cunoștințelor necesare funcției de notar, rezultatele în discuție fiind evident valabile numai la momentul 1993.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând în drept prevederile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susținut, în esență, că instanța de fond în mod eronat a susținut că valabilitatea rezultatului obținut la examenul organizat în 1993, nu este generală și nelimitată temporal, și ca atare, nu se menține și pentru anul 2004, în condițiile în care acesta reprezintă un drept câștigat, mai cu seamă că în anul 1993, în mod discriminatoriu, intimatul-pârât nu a numit ca notari, și absolvenții de drept administrativ, cum era și cazul său.
Recurentul a mai susținut că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra dovezilor administrate, nefăcând referiri la Decizia nr. 44/1995 a Curții Constituționale și nici la procesul-verbal nr. 16453/1993 privind rezultatele examenului de notari și, respectiv, la lista notarilor publici în funcție în anul 2004, din care rezultă că un candidat ce a obținut aceeași notă cu cea obținută de el în anul 1993, a fost numit ca notar.
Examinând cauza de față, în raport cu probele administrate, cu prevederile legale incidente, ca și prin prisma criticilor recurentului-reclamant, înalta Curte a reținut că recursul de față este nefondat, pentru următoarele considerațiuni.
Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, împreună cu Regulamentul de punere în aplicare a acestei legi, prevede în art. 16, în mod expres, că poate fi notar public, persoana care îndeplinește toate condițiile enumerate în acest text, printre care și cea prevăzută la lit. g), referitoare la promovarea examenului de notar, respectiv demonstrarea cunoștințelor necesare funcției de notar, în condițiile îndeplinirii, pe perioade determinate de timp, a funcțiilor juridice expres menționate în același text.
în condițiile în care în mod evident, potrivit legii, modalitatea principală de ocupare a posturilor vacante o reprezintă concursul, orice persoană care se prezintă la concurs, trebuie să îndeplinească cumulativ cerințele expres menționate în art. 16 din Legea notarilor publici nr. 36/1995.
Nu poate fi primită interpretarea recurentului-reclamant, în sensul că rezultatele obținute de el la examenul organizat la data de 25 august 1993, pentru ocuparea unui post de notar, pot fi invocate în anul 2004, conform teoriei dreptului câștigat, pentru a fi numit ca notar, fără a mai fi necesară susținerea și promovarea examenului.
în interpretarea legală, dar și logic firească a art. 16 din Legea nr. 36/1995, care, de altfel, nici nu era în vigoare în anul 1993, condițiile prevăzute de lege trebuie cumulativ îndeplinite la data cererii, respectiv la data solicitării numirii ca notar. Condițiile nu pot fi îndeplinite treptat, fragmentat și cumulate apoi, după un interval de timp nedeterminat, pentru că nu acesta este sensul prevederilor legale aplicabile.
Mai mult, nici în anul 1993 și nici în anul 1999, când recurentul-reclamant a fost declarat respins la un alt examen susținut în același scop, așa cum corect a reținut și instanța de fond, el nu a înțeles să atace respectivele acte în fața instanței de contencios administrativ.
Apreciind, așadar, că soluția instanței de fond este temeinică și legală, că toate criticile recurentului sunt neîntemeiate și ca atare, nu pot fi primite, în baza art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul de față.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3655/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3686/2005. Contencios → |
|---|
