ICCJ. Decizia nr. 3569/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 23 martie 2004, reclamanta SC O. SRL București a chemat în judecată Guvernul României, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, pârâtul să fie obligat să anuleze parțial H.G. nr. 968/2002, în sensul radierii mențiunii de la poziția 344 din Anexa nr. 2, referitor la atestarea, ca făcând parte din domeniul public, a unei suprafețe de teren, proprietatea reclamantei.
De asemenea, s-a solicitat să se constate și nelegalitatea hotărârii nr. 76/2002, emisă de Consiliul Local al municipiului Giurgiu, care a stat la baza emiterii hotărârii contestate.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în baza sentinței civile nr. 15/1998, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr. 31/1996, este proprietara unei suprafețe de teren de 136,550 mp, care a făcut obiectul Protocolului din 25 iunie 1998 și a Acordului nr. 26932/527 din 9 octombrie 2001, încheiate cu Primăria municipiului Giurgiu, prin care, în schimbul concesionării acestei suprafețe de teren, Primăria s-a obligat să-i pună la dispoziție, în vederea exploatării, hala metalice din Piatra Tineretului, suprafețele amenajate din piețele Decebal și Policlinica și să-i dezafecteze basculele CF și Auto aflate pe traseul viitoarei șosele de centură.
Deoarece până la sfârșitul anului 2003, colaborarea dintre părți nu s-a finalizat potrivit înțelegerilor încheiate, reclamanta a înțeles să-și exercite dreptul de proprietate asupra terenului.
Primăria municipiului Giurgiu a obținut sentința nr. 3085 din 18 decembrie 2003, pronunțată de Judecătoria Giurgiu, în dosarul nr. 7522/2003, prin care reclamanta a fost obligată să deblocheze drumul de centură din zona Fabricii de Zahăr, pe motiv că acesta face parte din domeniul public, astfel cum s-a stabilit prin H.G. nr. 968/2002.
Reclamanta consideră că la data punerii în executare a sentinței civile menționate - 19 decembrie 2003, s-a produs vătămarea dreptului său de proprietate, întrucât H.G. nr. 968/2002, Anexa nr. 2, a fost publicată în M. Of. nr. 679 bis/13.09.2002, care nu se difuzează în sistemul de abonamente al acestei publicații, ci numai la cerere.
Prin sentința civilă nr. 1188 din 11 mai 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis excepția invocată din oficiu, în temeiul art. 5 din Legea nr. 29/1990 și a respins acțiunea formulată de SC O. SRL București, ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor art. 5 din Legea nr. 29/1990, în sensul îndeplinirii procedurii prealabile la data la care i s-a comunicat actul administrativ a cărui anulare se cere.
Considerând că publicarea în M. Of. nr. 679/13.09.2002 a H.G. nr. 968/2002, precum și a Anexei nr. 2 a acestei hotărâri, în nr. 67 bis din aceeași dată, reprezintă măsura oficială de comunicare a acestora, instanța de fond a concluzionat că în termen de 30 zile de la publicarea actului administrativ contestat, reclamanta era obligată să se adreseze emitentului, Guvernului României, solicitând revocarea acestui act administrativ.
Totodată, instanța de fond a considerat că apărările reclamantei, potrivit cărora din lecturarea hotărârii nu a realizat că aceasta o privește în vreun fel, nu au suport, dat fiind faptul că reclamanta cunoștea că nu s-a materializat în mod real colaborarea prevăzută în acord, că potrivit art. 4 din acord a pus la dispoziția Primăriei municipiului Giurgiu, terenul de 3200 mp situat în zona Fabricii de Zahăr Giurgiu, iar hotărârea de Guvern, chiar prin titlul său, privea atestarea dreptului de proprietate publică asupra unor terenuri din municipiul Giurgiu.
Mai mult, instanța de fond a considerat că reclamanta nu a respectat nici termenul de un an prevăzut de art. 5 alin. final din Legea nr. 29/1990 și nu a probat faptul că, înainte de a se adresa instanței, înăuntrul termenului de un an, s-ar fi adresat emitentului actului, pentru anularea sau modificarea actului care pretinde că ar fi lezat-o.
împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs, reclamanta SC O. SRL București, considerând că hotărârea ar fi fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Totodată, recurenta a susținut că momentul de la care curge termenul de 1 an prevăzut de Legea nr. 29/1990, este cel al vătămării efective a dreptului de proprietate, drept opozabil erga omnes, respectiv data de 19 decembrie 2003, când semnele de hotar ale proprietății recurentei au fost distruse, iar terenul în cauză a fost pus la dispoziția circulației rutiere.
Examinându-se sentința, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Instanța de fond a admis excepția privind tardivitatea introducerii acțiunii, apreciind că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cerinței prevăzute de art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990, în sensul îndeplinirii procedurii prealabile la data la care i s-a comunicat actul administrativ a cărui anulare se solicită.
Potrivit Legii nr. 29/1990, în vigoare la data introducerii acțiunii, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Art. 5 alin. (1) din actul normativ menționat instituia obligația celui care se considera vătămat, ca, înainte de a cere instanței, anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, să se adreseze pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau de la expirarea termenului de răspuns, autorității emitente, care este obligată să rezolve reclamația, în termen de 30 zile de la aceasta.
Totodată, conform art. 5 alin. (5) din legea menționată, în toate cazurile, introducerea cererii nu se va putea face mai târziu de un an de zile de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere.
Or, potrivit textului menționat, persoana se poate considera vătămată dacă are cunoștință de existența unei asemenea vătămări. în cauză, acest moment este data de 19 decembrie 2003, când semnele de hotar ale proprietății recurentei au fost distruse, iar terenul respectiv a fost destinat circulației rutiere.
Termenul de un an prevăzut de art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990, este un termen de decădere, care se calculează de la data la care partea interesată a luat efectiv cunoștință de actul care a produs vătămarea.
Cerința publicării actelor normative în Monitorul Oficial este impusă de necesitatea stabilirii unui moment de la care acestea produc efecte juridice.
în principiu, actele administrative produc efecte pentru viitor, nefiind retroactive. în categoria excepțiilor de la principiul neretroactivității actelor administrative o categorie importantă o reprezintă actele administrative declarative, prin care se recunoaște existența unor drepturi și obligații care au luat naștere prin fapte juridice produse anterior emiterii lor. Acestea vor produce efecte juridice din momentul producerii acelor fapte juridice.
în cauză, publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii de Guvern atacate nu prezintă nici o ramificație juridică, iar termenele prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990 începe să curgă de la data vătămării efective a drepturilor recunoscute.
Rezultă că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, motiv pentru care recursul a fost admis, casându-se sentința pronunțată și trimițându-se cauza, spre soluționare, aceleiași instanțe.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3508/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3655/2005. Contencios → |
|---|
