ICCJ. Decizia nr. 3659/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 450 din 23 martie 2004, a respins acțiunea formulată și precizată de reclamantul M.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, având ca obiect anularea Ordinului nr. S/II/3697 din 6 septembrie 2003, prin care s-a dispus destituirea din funcția publică deținută de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantului i-a fost aplicată această sancțiune, pentru că s-a considerat că a adus atingere onoarei, probității profesionale a polițistului și prestigiului instituției, întrucât nu a recunoscut imediat faptul că a condus autoturismul implicat în accidentul de circulație din 17 februarie 2003, soldat cu vătămarea corporală a unor persoane, dând dovadă de nesinceritate și încercând să transfere responsabilitatea producerii respectivului accident, asupra altei persoane.
Apreciind că măsura dispusă prin ordinul atacat este legală și temeinică, că nu contravine dispozițiilor legale din Legea nr. 360/2002, precum și dispozițiilor art. 15 și art. 44 pct. 5 din Ordinul Ministerului de Interne nr. 350/2002, privind disciplina și deontologia profesională a polițiștilor, instanța a respins, ca neîntemeiată, acțiunea precizată a reclamantului.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs, reclamantul, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc. civ., criticând sentința instanței de fond, pentru nelegalitate și netemeinicie.
în esență, recurentul a arătat în motivele de recurs, că față de el s-au dispus două măsuri de sancționare disciplinară, contrar dispozițiilor art. 59 alin. (10) din Legea nr. 360/2002. în același timp destituirea din funcția publică, deși dispusă de persoana competentă, s-a efectuat totuși la propunerea unui organism necompetent, respectiv Corpul de control, și nu a Inspectorului general al Poliției.
Cât privește cea de-a doua sancțiune aplicată, recurentul a susținut că aceasta o reprezintă numirea sa în funcția de ofițer specialist I în cadrul Inspectoratului Poliției județului Maramureș, deși instanța de fond, în mod neîntemeiat a reținut că această situație a fost determinată de acțiunea de reorganizare a tuturor Inspectoratelor de Poliție Transporturi.
Recursul este nefondat.
Examinând cauza de față, în raport cu probele administrate, cu prevederile legale incidente, dar și prin prisma criticilor recurentului, înalta Curte a reținut că hotărârea instanței de fond este legală și judicios motivată, astfel că urmează a fi menținută, pentru considerentele mai jos arătate.
Astfel cum rezultă din actele dosarului și după cum s-a menționat și în considerentele hotărârii atacate, la data de 17 februarie 2003, recurentul-reclamant a fost implicat într-un grav accident de circulație, soldat cu moartea unei persoane și vătămarea altor trei. Deși aflat la volan la acel moment, recurentul-reclamant a avut imediat după accident, o atitudine nesinceră, nerecunoscând cele întâmplate și încercând să conducă cercetările pe o pistă greșită, revenind abia în zilele următoare asupra acestei poziții, când în cele din urmă și-a recunoscut fapta.
Nu sunt întemeiate criticile recurentului, în sensul că i-au fost aplicate două sancțiuni diferite pentru aceeași faptă, în condițiile în care la data de 1 iulie 2003, s-a dispus numirea sa în funcție de ofițer specialist 1, ca urmare a reorganizării tuturor Inspectoratelor de Poliție Transporturi, conform dispoziției Inspectorului general al Poliției Române nr. S/1675, când structura pe care recurentul o conducea până la acea dată, a fost trecută în subordinea Inspectoratului de Poliție al județului Maramureș. Ulterior, la 1 septembrie 2003, recurentul a fost trimis în fața Consiliului de disciplină, pentru cercetarea sa în legătură cu fapta comisă, când s-a propus prin încheierea din aceeași zi, declararea vinovăției cu menținerea recurentului în activitate și sancționarea cu amânarea promovării în gradul profesional următor pe o perioadă de 2 ani. întrucât avizul acestui Consiliu este numai consultativ, ulterior, conform prevederilor art. 62 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, la 6 septembrie 2003, s-a emis Ordinul nr. S/II/3697, de către ministrul administrației și internelor, prin care s-a dispus destituirea recurentului-reclamant din funcția publică.
în fine, nefondate sunt și criticile referitoare la nelegalitatea procedurii urmate, în condițiile în care, astfel după cum s-a reținut și în considerentele hotărârii și a rezultat din actele existente la dosar, au fost respectate atât prevederile Legii nr. 360/2002, cât și ale Ordinului ministrului de interne nr. 350/2002, privind disciplina și deontologia profesională a polițiștilor.
Față de cele menționate, conform art. 312 C. proc. civ., recursul de față a fost respins ca nefondat, constatându-se netemeinicia criticilor recurentului față de hotărârea instanței de fond.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3637/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3691/2005. Contencios → |
|---|
