ICCJ. Decizia nr. 3664/2005. Contencios
Comentarii |
|
Prin sentința nr. 144 din 31 mai 2004, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de Consiliul Local Sighișoara împotriva deciziei nr. 30 din 10 octombrie 2003, emisă de Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor Religioase din România, obligând contestatorul, la plata sumei de 5 milioane lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata Parohia Sighișoara a Bisericii Evanghelice din România.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că:
Prin actul contestat a fost retrocedată către P.E. CA Sighișoara - C.S.B.E. din România, nuda proprietate a imobilului din Sighișoara, construcții și teren.
Intimata a legitimat calitatea cerută de art. 3 pct. 1 al Legii nr. 501/2002, în momentul înregistrării cererii de retrocedare. Imobilul, trecut abuziv în proprietatea statului, cu titlu, în perioada de referință prevăzută de lege, a constituit proprietatea B.E. Sighișoara; acest imobil există în natură și este afectat unei activități de interes public.
Retrocedarea imobilului în litigiu, foștilor proprietari, rămâne imperativă, în temeiul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 501/2002. Acest act normativ definește "dreptul de opțiune al solicitantului" [art. 1 alin. (6)], dar nu și al unui terț. Astfel, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, cum sugerează contestatorul, este contrară prevederilor art. 1 alin. (6) din lege și mai mult, conform pct. 10 din Normele metodologice de aplicare a legii, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, competența revenind în mod exclusiv Comisiei speciale de retrocedare, în calificarea incidenței prevederilor art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, modificată prin Legea nr. 501/2002.
în termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul-contestator, Consiliul Local Sighișoara.
Invocând în drept dispozițiilor art. 304 pct. 9, 10 și 11 C. proc. civ., recurentul a arătat, în esență, că sentința este netemeinică și nelegală, deoarece instanța a consacrat dreptul de opțiune al solicitantei, fără ca din actul contestat să rezulte că acest drept ar fi fost exercitat; de asemenea, nu a fost analizată posibilitatea ca proprietarului să i se acorde măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile în care s-a constatat că imobilul este afectat unei activități de interes public (grădiniță cu program normal) și constituie domeniu public al municipiului Sighișoara, conform Monitorului Oficial nr. 686 bis/2002, astfel că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 213/1998.
Intimații Comisia specială de retrocedare și C.S.B.E. din România au solicitat, prin întâmpinare, menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței recurate.
Examinând sentința atacată, înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că sunt neîntemeiate criticile aduse de recurent și întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. în ce privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., se constată că acest text procedural a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000 și, deci, nu mai este în vigoare.
Analizând sentința în discuție, și în temeiul art. 3041C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că recursul este nefondat.
Așa cum se poate observa din considerentele sentinței, instanța de fond a apreciat asupra contestației, în raport cu probatoriul administrat și prin interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, pentru retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase în România, astfel cum a fost modificată și aprobată prin Legea nr. 501/2002.
P.E. Sighișoara, prin C.S.B.E. din România, a solicitat retrocedarea imobilului (construcții și teren, situat în Sighișoara), prin cererea nr. 844 din 28 ianuarie 2003.
Așadar, dreptul de opțiune, care este consfințit de art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, modificată, și nu de instanță, cum afirmă recurentul, a fost exercitat de solicitant.
Potrivit actului normativ aplicabil, retrocedarea nu este condiționată, decât de existența imobilului în natură, ceea ce în cauză nu s-a contestat de recurentul-reclamant. Soluția propusă de recurent privind acordarea de măsuri reparatorii, nu poate fi primită față de dispozițiile speciale ale O.U.G. nr. 94/2000, modificată.
împrejurarea că imobilul în litigiu este afectat unei activități de interes public - grădiniță, nu este de natură a înlătura opțiunea deja exprimată de proprietarul deposedat abuziv în perioada prevăzută de art. 1 alin. (1) din ordonanța amintită.
Interpretarea sistematică și teleologică a prevederilor actului normativ incident, evidențiază că nu este prohibită restituirea în natură a imobilelor care au fost trecute în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale. Este lipsită de relevanță susținerea recurentului privind aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 213/1998, față de caracterul reparator și special al legii de retrocedare în discuție.
De altfel, prin art. 3 din decizia contestată, Comisia specială de retrocedare a respectat dispozițiile art. 1 alin. (6) lit. a) din O.U.G. nr. 94/2000, modificată, ținând seama de destinația actuală a imobilului.
în condițiile în care decizia nr. 30 din 10 octombrie 2003, emisă de Comisia specială de retrocedare, este legală, în mod corect instanța de fond a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990, pentru anularea acestui act administrativ.
Față de cele expuse, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
Deși sunt îndeplinite cerințele art. 274 C. proc. civ., a fost respinsă cererea intimaților, de acordare a cheltuielilor de judecată suportate în această fază procesuală, întrucât nu s-au depus dovezi în acest sens.
← ICCJ. Decizia nr. 3691/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3610/2005. Contencios → |
---|