ICCJ. Decizia nr. 3680/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 266 din 17 februarie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul H.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.D.I.P.R.Z.M., privind anularea deciziei nr. 151 din 26 august 2004, emisă de directorul autorității pârâte.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 151 din 26 august 2004, reclamantul a fost sancționat disciplinar, cu suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau, după caz, de promovare în funcție publică pe o perioadă de 1 an, începând cu data de 26 august 2004, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 65 alin. (3) lit. a) și b) din Legea nr. 188/1999.
Reclamantul a susținut că decizia este nelegală, deoarece au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 188/1999 și cele ale H.G. nr. 1210/2003, în sensul nerespectării modului de întocmire a sesizării, nerespectării prezumției de nevinovăție și a dreptului de apărare, precum și al nerespectării prevederilor privind nelegalitatea aplicării sancțiunii în perioada de concediu a persoanei sancționate.
în raport cu prevederile legale incidente în cauză, Legea nr. 188/1999 și H.G. nr. 1210/2003, au fost înlăturate toate motivele de nelegalitate invocate.
în faza cercetării disciplinare, reclamantul a fost audiat și a avut obiecții de ordin procedural la procesul-verbal din 6 august 2004, însă pe fond nu a adus probe cu care să combată cele ce i-au fost reținute în sarcină.
Au fost respectate dispozițiile art. 19 din H.G. nr. 1210/2003 privind dreptul la apărare, iar sancțiunea a fost corect individualizată în raport cu gravitatea abaterilor săvârșite, privind îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu.
Reclamantul nu se afla în concediu de odihnă, la momentul sancționării, ci doar la comunicarea deciziei contestate.
în aceste împrejurări s-au apreciat a fi neincidente dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.
în termen legal, împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs, reclamantul H.M.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 3041C. proc. civ., în motivarea ei precizându-se că soluția instanței este rezultatul aplicării greșite a Legii nr. 188/1999 și a H.G. nr. 1210/2003.
Astfel, procedura de cercetare disciplinară a fost nelegală, încă din faza întocmirii sesizării, decizia de sancționare a fost semnată de o persoană care nu mai avea calitate, iar în cuprinsul actului administrativ nu se arată motivele pentru care au fost înlăturate apărările funcționarului public. A conchis recurentul, că sancțiunea a fost dispusă doar din perspectiva punerii sale în imposibilitatea de a participa la concursul pentru ocuparea postului de director general.
Examinând sentința atacată, prin prisma celor sesizate de recurent și în temeiul art. 3041C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că recursul este nefondat.
Pe baza unui amplu material probator și urmare a interpretării și aplicării corecte a dispozițiilor Legii nr. 188/1999 și ale H.G. nr. 1210/2003, instanța fondului a pronunțat o sentință legală și temeinică. Au fost verificate toate motivele de nelegalitate invocate de reclamant și s-a constatat că procedura cercetării disciplinare s-a desfășurat în condițiile legii, că nu a fost încălcat dreptul acestuia la apărare și că sancțiunea aplicată a fost circumstanțiată corect în raport cu abaterile disciplinare săvârșite.
Analizându-se actele care au stat la baza emiterii deciziei de sancționare, se reține că în Raportul Comisiei de disciplină sunt detailate abaterile disciplinare săvârșite de recurentul-reclamant, fiind audiat, atât acesta, cât și cel ce a făcut sesizarea. în același raport, care evidențiază îndeplinirea defectuoasă de către recurentul-reclamant, a atribuțiilor de serviciu, este cuprinsă și propunerea de sancționare, luată cu unanimitate de voturi.
Nici în fața comisiei de disciplină și nici în fața instanței de fond, recurentul nu a produs probe care să combată cele reținute în raportul mai înainte amintit.
Toate aspectele reliefate în cererea de recurs nu sunt confirmate de actele dosarului, neconstituind motive în sensul prevăzut de Codul de procedură civilă, pentru casarea sau modificarea sentinței recurate.
Este nerelevantă pentru cauza dedusă judecății, supoziția recurentului, că scopul aplicării acestei sancțiuni a fost acela de a-l împiedica să candideze la concursul pentru ocuparea postului de director general, cu atât mai mult, cu cât conform H.G. nr. 1210/2003, organizarea unui astfel de concurs revenind în sarcina Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Pentru cele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3774/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3759/2005. Contencios → |
|---|
