ICCJ. Decizia nr. 3793/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 7 aprilie 2004, Ministerul Apărării Naționale, reprezentat prin Direcția Legislație și Asistență Juridică, pentru Academia Navală "Mircea cel Bătrân", a chemat în judecată A.N.R., solicitând recunoașterea dreptului Academiei Navale "Mircea cel Bătrân", de a organiza cursuri de pregătire și perfecționare și de a elibera diplome postuniversitare, precum și obligarea pârâtei de a recunoaște aceste diplome, ca adeverințe de curs I.M.O.
în motivarea acțiunii se arată că Senatul Academiei Navale a aprobat organizarea unor studii postuniversitare de specialitate și perfecționare, în domeniile pentru care este acreditată, începând din anul universitar 2003 - 2004, aprobate și de către Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, dar pârâta a refuzat să dea curs favorabil reclamației pe care i-a adresat-o, în temeiul art. 5 din Legea nr. 29/1990, prin adresa nr. 2684 din 18 martie 2004, interpretând restrictiv prevederile art. 11 din Legea nr. 412/2002.
Susține că existența Centrului de pregătire și perfecționare a personalului din domeniul transportului naval, aflat în subordinea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, nu împiedică cu nimic desfășurarea de studii postuniversitare de pregătire și perfecționare, sub autoritatea aceluiași minister, în cadrul Academiei Navale.
Menționează că programele de specializare și perfecționare postuniversitară, prevăzute în Manualul calității aprobat de Senatul Academiei, sunt confirmate prin certificatul I.S.O. 9001-2000 de către B.V.Q.I., ca și de C.N.E.A.A. și au la bază reglementările și cerințele de instruire ale Organizației Maritime Internaționale.
Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 151/CA din 17 iunie 2004, a respins acțiunea, ca nefondată, reținând că cele două capete de cerere din acțiunea reclamantului nu se încadrează în dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, pentru că în ce privește cererea de recunoaștere a dreptului Academiei Navale, de a organiza și de a elibera diplome postuniversitare, aceasta deja a organizat și încă organizează astfel de cursuri, chiar dacă nu este acreditată legal, iar cu privire la recunoașterea diplomelor postuniversitare pe care le eliberează, ca adeverințe de curs I.M.O., titulari ai cererilor pot fi numai absolvenții unor astfel de cursuri de perfecționare care s-ar putea considera vătămați într-un drept sau într-un interes legitim, de către pârâtă.
Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinței, în temeiul art. 304 pct. 8, 10 și 7 C. proc. civ.
Un prim motiv de recurs privește reținerea greșită a instanței de fond, că a organizat și organizează cursuri de perfecționare pentru personalul brevetat din transporturile navale, când în realitate, nu s-a dispus începerea cursurilor în lipsa acceptului pârâtei, cu toate că deține baza materială și documentară corespunzătoare, dispune de personal de instruire specializat și a fost certificat pentru îndeplinirea standardelor de calitate, de către un auditor internațional autorizat.
Consideră că este irelevantă în cauză, invocarea Legii nr. 200/2004, pentru că a recunoscut competențele pârâtei în ceea ce privește eliberarea atestatelor pentru personalul navigant inclus în cadrul profesiilor reglementate.
Prin motivul doi de recurs critică sentința, pentru că instanța nu s-a pronunțat asupra certificării emise de pârâtă, prin care recunoaște că Academia Navală dispune de dotări și personal calificat și are planuri și programe corespunzătoare.
Al treilea motiv de recurs privește necuprinderea în hotărâre a motivelor pe care se sprijină sau cuprinderea unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Astfel, susține că temeiul juridic al acțiunii îl constituie prevederile art. 1 și 5 din Legea nr. 29/1990, dar și ale art. 70 alin. (2), coroborate cu ale art. 75 și 76 din Legea nr. 84/1995 și că se consideră vătămată în ce privește dreptul de organizare a cursurilor postuniversitare, pentru că pârâta nu recunoaște diplomele pe care le emite, ca și în interesul său de a continua pregătirea absolvenților învățământului superior de marină.
Menționează că pârâta, la recursul grațios pe care i l-a trimis, i-a răspuns că poate fi acreditat ca centru de pregătire și perfecționare și a trimis solicitarea pe care i-a adresat-o, către Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, ceea ce nu este legal, pentru că O.G. nr. 42/1997, republicată în anul 2004, prevede posibilitatea existenței unor centre de pregătire și perfecționare a personalului din domeniul transportului naval aflate în subordinea sau sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, Academia Navală fiind sub autoritatea acestui minister, prin aprobarea programelor analitice de către pârâtă, iar ministerul respectiv nu are atribuții în acordarea acreditării pentru astfel de centre.
Arată că Academia Navală respectă condițiile privind durata și conținutul cursurilor de pregătire, ca și normele obligatorii de atestare și certificare și nu există nici o justificare pentru refuzul de a echivala aceste cursuri, cu cele I.M.O.
Intimata-pârâtă A.N.R. a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția netimbrării recursului, iar în ce privește motivele de recurs, consideră că sunt neîntemeiate.
Susține că nu a vătămat Academia Navală, prin nerecunoașterea adeverințelor de absolvire a cursurilor pretinse, deoarece nu a avut niciodată dreptul de a organiza cursuri I.M.O. și că Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului este organul competent să acorde acreditarea pentru desfășurarea activității de pregătire și perfecționare a personalului din domeniul transportului naval, după ce se obține avizarea din partea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului.
Menționează că nu poate recunoaște adeverințele eliberate de Academia Navală, în lipsa acreditării Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și că aprobarea pe care a dat-o pentru programele analizate ce i s-au trimis, a fost sub rezerva obținerii acreditării ulterioare din partea acestui minister.
Analizând motivele de recurs invocate de recurentul-reclamant, instanța reține următoarele:
în ce privește excepția de netimbrare a recursului, excepție invocată de intimată, prin întâmpinare, se constată că este neîntemeiată, pentru că recurentul a timbrat legal cererea de recurs, așa cum rezultă din dovada aflată la dosar.
Referitor la motivul unu de recurs invocat de recurentul-reclamant, instanța de fond a apreciat că Academia Navală a organizat și organizează cursuri postuniversitare de perfecționare pentru personalul brevetat din transporturile navale, ținând cont de certificatul de absolvire a unor astfel de cursuri, act care este de natură să ducă la concluzia la care aceasta a ajuns.
Invocarea Legii nr. 200/2004, de către instanța de fond, în motivarea sentinței, s-a făcut în susținerea celorlalte considerente pentru care a apreciat că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, chiar dacă este un argument mai puțin relevant în ce privește soluția de dat în cauză.
Nici motivul doi de recurs nu este întemeiat, pentru că din adresa intimatei către Academia Navală, rezultă că intimata recunoaște efortul depus de Academie, pentru ridicarea standardelor calitative în procesul de învățământ de marină, baza materială bună și investițiile făcute în acest sens, recomandând Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, de a aproba recunoașterea diplomelor și ca echivalente cursuri S.T.C.W.
Această adresă confirmă numai o situație de fapt, care, însă, este insuficientă pentru a fi considerată ca o certificare din partea intimatei, ca diplomele emise de Academia Navală în urma absolvirii cursurilor postuniversitare de specializare și perfecționare în domeniul transportului naval, să fie considerate ca adeverințe de cursuri I.M.O.
De altfel, prin mai multe adrese, intimata i-a comunicat că este în imposibilitatea să-i recunoască aceste diplome, ca adeverințe de curs I.M.O., înainte de a obține acreditarea din partea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, ca centru de pregătire și perfecționare a personalului din domeniul transportului naval.
într-adevăr, conform prevederilor art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 42/1997, "Funcția de pregătire și perfecționare a personalului care deservește mijloacele de transport sau care desfășoară activități de transport naval, activități conexe și activități auxiliare acestora, se asigură prin centre de pregătire și perfecționare a personalului din domeniul transportului naval, aflate în subordinea sau sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului".
De asemenea, art. 12 alin. (1) din aceeași ordonanță stabilește că "centrele de pregătire și perfecționare a personalului din domeniul transportului naval, prevăzute de art. 11, își pot desfășura activitatea, și prin intermediul unor instituții publice, regii autonome, societăți comerciale, asociații și fundații acreditate de către minister, cu avizul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului", iar alin. (2) al art. 12 prevede că ministerul stabilește criteriile și condițiile de acreditare pentru unitățile prevăzute la alin. (1).
Intimata condiționează recunoașterea adeverințelor eliberate de Academia Navală, pentru absolvirea cursurilor I.M.O., de obținerea în prealabil a acreditării din partea ministerului de resort, condiție ce nu s-a realizat până în prezent, cu tot sprijinul primit în acest sens din partea intimatei.
în lipsa unor astfel de acreditări, nu se poate reține că intimata a produs vreo vătămare în drepturi recunoscute de lege, Academiei Militare sau în interese legitime ale acesteia, așa cum prevede art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, astfel că instanța de fond a reținut corect că cererile reclamantului-recurent nu se încadrează în acest text de lege.
în ce privește soluționarea pricinii de față, este relevantă și adresa nr. 34/694 din 4 iunie 2003, a Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței către Academia Navală "Mircea cel Bătrân" Constanța, prin care îi comunică faptul că funcția de pregătire și perfecționare a personalului din domeniul transporturilor navale se asigură prin centre de pregătire și perfecționare aflate în subordinea sau sub autoritatea acestui minister, că a fost înființat C.E.R.O.N.A.V. Constanța, care are o bogată activitate în domeniu și că cererea Academiei Navale, de a fi autorizată pentru desfășurarea cursurilor de specializare și perfecționare I.M.O., a fost luată în evidență.
Față de poziția ministerului în subordinea căruia se află intimata, aceasta nu putea recunoaște diplomele postuniversitare, ca adeverințe de curs I.M.O., lipsind autorizarea ministerului pentru ca Academia Navală să poată desfășura cursuri în urma cărora să se elibereze adeverințele solicitate.
Dispozițiile art. 75 și 76 din Legea nr. 84/1995, a învățământului, nu au aplicabilitate în cauza de față, pentru că domeniul în discuție este reglementat de dispoziții normative speciale, care au prioritate față de cele prevăzute de Legea nr. 84/1995.
Ținând cont de cele precizate mai sus, urmând ca acestea să completeze motivarea sentinței, a fost respins recursul de față, ca nefondat, instanța considerând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, chiar dacă motivarea ei nu este suficient de convingătoare.
Văzând și prevederile art. 299 și 312 C. proc. civ.;
| ← ICCJ. Decizia nr. 3848/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3774/2005. Contencios → |
|---|
