ICCJ. Decizia nr. 3805/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 5 mai 2003, reclamanta C.M. a solicitat anularea parțială a procesului-verbal întocmit la 2 aprilie 2003, de reprezentanți ai Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Mehedinți.
în motivarea acțiunii arată că după un control sumar al reprezentanților pârâtei, la Primăria comunei Ilovița, s-a reținut că i s-a acordat nelegal, indemnizația de conducere pentru funcția de secretar al Consiliului local și s-a dispus ca primarul să-i impute sumele încasate cu acest titlu.
Mai arată că organul de control nu a avut în vedere adresa nr. 9127 din 4 septembrie 2001 a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, care prevedea dreptul secretarilor din unitățile administrativ-teritoriale, de a beneficia de indemnizație de conducere în procent de până la 45% din salariul de bază și nici faptul că decizia primarului prin care i s-a acordat indemnizația de conducere, nu a fost contestată de către prefect.
Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 133 din 21 mai 2003, a scos cauza de pe rol și a dispus trimiterea acesteia, la Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Mehedinți, competentă să o soluționeze.
Recursul declarat de pârâtă împotriva sentinței a fost admis de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 912 din 11 noiembrie 2003, prin care s-a casat sentința și s-a dispus trimiterea cauzei, spre competentă soluționare, în primă instanță, la Curtea de Apel Craiova, reținându-se competența acesteia de a soluționa pricina, ca instanță de fond, conform prevederilor Legii nr. 301/2002.
Judecând cauza ca instanță de fond, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 173 din 25 martie 2004 a respins acțiunea, reținând că plângerea reclamantei și cererea de intervenție în interes propriu a Primăriei comunei Ilovița, au fost depuse direct la instanța judecătorească, fără să se formuleze contestație la organul emitent, pentru ca acesta să se pronunțe asupra ei, prin decizia motivată.
Reclamanta, prin cererea depusă la 3 mai 2004, a solicitat îndreptarea erorii materiale din sentința nr. 173/2004, în temeiul art. 281 C. proc. civ., eroare ce ar consta în omisiunea de a se face vorbire în conținutul sentinței despre plângerea prealabilă pe care a adresat-o pârâtei, la 3 aprilie 2004, cerere de îndreptare care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin încheierea ședinței publice de la 3 iunie 2004.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței nr. 173 din 25 martie 2004, recurs admis de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 7966 din 2 noiembrie 2004, prin care s-a casat sentința și s-a trimis cauza, aceleiași instanțe, spre rejudecare.
Se reține că reclamanta a contestat procesul-verbal de control întocmit la 2 aprilie 2003, prin adresa înregistrată la pârâtă, sub nr. 5069 din 3 aprilie 2003, solicitând soluționarea plângerii, dar pârâta i-a comunicat că nu are calitatea de a contesta procesul-verbal, numai conducătorul instituției publice inspectate având calitatea de a-l contesta, astfel că nu a soluționat pe fond contestația.
Se mai reține că reclamanta are calitate procesuală activă, că s-a adresat în termen legal organului emitent al actului și că instanța de fond trebuia să se pronunțe asupra acțiunii și cererii de intervenție, nu să respingă ambele cereri pe excepția lipsei procedurii prealabile, impunându-se, astfel, casarea sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 50 din 31 ianuarie 2005, a respins acțiunea și cererea de intervenție, ca neîntemeiate, reținând că ilegal li s-a acordat reclamantei, indemnizația de 45% și că este irelevant că dispoziția prin care primarul i-a stabilit indemnizația, nu a fost desființată și tot fără relevanță este și adresa emisă de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Reclamanta a declarat recurs împotriva ultimei sentințe, susținând că instanța a reținut greșit că este irelevantă adresa Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, adresă care nu a fost revocată, ea fiind dată în scopul punerii în aplicare a unor prevederi legale în materie de salarizare și în baza ei s-a emis dispoziția nr. 97/2001, a primarului comunei Ilovița, prin care i s-a acordat indemnizația de conducere.
Mai susține că actul emis de Agenția Națională a Funcționarilor Publici s-a comunicat tuturor primăriilor din țară, prin intermediul prefecturilor și din acest motiv, primarul comunei Ilovița a emis decizia prin care i-a fost acordată indemnizația de conducere.
Recursul va fi admis, în sensul și pentru considerentele care se vor arăta în continuare.
Prin procesul-verbal al inspecției de audit, întocmit la 3 aprilie 2003, de către reprezentanți ai intimatei Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Mehedinți, s-a dispus, printre alte măsuri, emiterea dispoziției de reținere a sumelor acordate în plus (cu 45% mai mult la salariul de bază), secretarului primăriei, respectiv recurentei.
Recurenta a formulat contestație împotriva procesului-verbal, contestație înregistrată la intimată, sub nr. 5069 din 3 aprilie 2003, susținând că dispozițiile din procesul-verbal referitoare la neacordarea indemnizației de conducere și la imputarea sumei primită cu acest titlu de către recurentă, sunt nelegale.
Contestația nu a fost soluționată prin emiterea unei decizii motivate, conform prevederilor art. 7 din O.U.G. nr. 13/2001 (în vigoare la acea dată), ci printr-o simplă adresă către recurenta-contestatoare, prin care i s-a adus la cunoștință că nu are calitatea de a contesta procesul-verbal, dar prin decizia nr. 7966 din 2 noiembrie 2004, a înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că aceasta avea calitate procesuală și că s-a adresat în termen legal organului emitent al actului contestat, astfel că instanța de fond căreia i s-a trimis cauza, spre rejudecare, pentru că se pronunțase, având în vederea excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, trebuia să pună în discuția părților, trimiterea cauzei la organul administrativ-jurisdicțional competent și apoi să dispună în acest sens, fără să se mai pronunțe asupra fondului cauzei.
Cum instanța de fond nu a procedat în acest fel, se impune ca recursul să fie admis, iar sentința să fie casată, în temeiul art. 178 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 (Codul de procedură fiscală) și art. 312 alin. (6) C. proc. civ., dispunându-se trimiterea cauzei, la intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Mehedinți, pentru soluționarea pe fond a plângerii (contestației) formulată de recurentă împotriva procesului-verbal de audit din 3 aprilie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3821/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3818/2005. Contencios → |
|---|
