ICCJ. Decizia nr. 3821/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin decizia nr. 487 din 16 septembrie 2003, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a României a admis recursul jurisdicțional declarat de SC U.E. SA împotriva sentinței nr. 33 din 11 februarie 2003, pronunțată de Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi a municipiului București, în dosarul nr. 214/2002. Ca urmare, sentința a fost modificată, în sensul că a fost înlăturată obligarea recurentei la plata sumei de 539.000.000 lei, reprezentând subvenție încasată de la Ministerul Cercetării și Tehnologiei, precum și de la plata dobânzii aferente. Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs jurisdicțional a reținut următoarele:
Prin sentința nr. 33 din 11 februarie 2003 a fost admis actul de sesizare nr. 31510/65D din 11 noiembrie 2002, al Procurorului general financiar, fiind obligată pârâta SC U.E. SA, la plata către bugetul de stat, a următoarelor sume:
1) - 10.360.000 lei, reprezentând foloase nerealizate aferente subvenției de 160.000.000 lei, primite în anul 2001, de la Ministerul Culturii și cultelor, constatându-se achitată această sumă, prin O.P. nr. 14 din 10 ianuarie 2003;
2) - 539.000.000 lei, reprezentând subvenție încasată necuvenit de la Ministerul Cercetării și Tehnologiei și a dobânzii de referință practicată de Banca Națională a României, de 19,6% pe an, cu începere de la data de 12 decembrie 2001 și până la achitarea integrală a debitului.
Instanța de fond a reținut că cele două sume au fost stabilite prin procesul-verbal de constatare nr. 31 din 13 august 2002, încheiat de controlorii financiari din cadrul Secției de Control Financiar Ulterior - Divizia a V-a, în urma controlului efectuat privind modul în care au fost respectate de către SC U.S. SA, reglementările legale privind acordarea și utilizarea subvențiilor de la Ministerul Culturii și Cultelor și Ministerul Educației și Cercetării, în exercițiile financiare 2000 și 2001. Conform aceluiași proces-verbal s-a constatat că pârâta a încasat nelegal suma arătată mai sus, de la Ministerul Cercetării și Tehnologiei, utilizând aceleași facturi și avize de însoțire a mărfii care au stat la baza obținerii subvenției de la Ministerul Culturii și Cultelor, pentru aceleași titluri de carte și același tiraj, încălcându-se, astfel, prevederile art. 13 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/1995, privind reglementarea organizării și finanțării activității de cercetare-dezvoltare, aprobată prin Legea nr. 51/1996.
Recursul declarat de pârâtă împotriva sus-menționatei sentințe a privit numai pct. 2 al actului de sesizare, motivându-se că nici o normă legală nu interzice ca o anumită lucrare să fie subvenționată de către două sau mai multe ministere și că nu s-au avut în vedere cheltuielile totale, dovedite, efectuate cu lucrările și finanțările obținute. S-a subliniat că, chiar și cumulate, subvențiile primite de la cele două ministere nu acoperă nici măcar cheltuielile pentru tipărirea lucrărilor, conform documentelor justificative depuse.
Secția jurisdicțională a apreciat ca fondată, susținerea recurentei-pârâte, reținând că subvenția în valoare de 539.000.000 lei a fost solicitată și acordată în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/1995, aprobată prin Legea nr. 51/1996 și cu Regulamentul de organizare și funcționare al Comisiei pentru Subvenționarea Literaturii Tehnico-Științifice (înființată prin Ordinul nr. 94/1999, al președintelui fostei Agenții Naționale pentru Știință, Tehnologie și Inovare). Această Comisie a aprobat solicitarea pârâtei, apreciind că lucrările propuse se încadrează în tematica prevăzută de pct. 4 din Regulamentul propriu, pentru a putea beneficia de subvenție din partea Ministerului Educației și Cercetării și că documentația aferentă este completă și reală. S-a considerat că primirea la o dată anterioară a unei alte subvenții de la Ministerul Culturii și Cultelor, pentru aceleași titluri și același tiraj, nu este relevantă, fiind respectate prevederile art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 258/1997, privind modul de finanțare a programelor culturale care se realizează pe bază de comenzi de stat și Normele metodologice privind modul de susținere financiară, cu titlu de comandă de stat, a programelor editoriale și a publicațiilor culturale (aprobate prin Ordinul nr. 2076/1998).
în temeiul art. 82 alin. (1) și (2) din Legea nr. 94/1992, republicată, împotriva deciziei nr. 487 din 16 septembrie 2003, a secției jurisdicționale, a declarat recurs, Procurorul general financiar.
S-a apreciat ca netemeinică și nelegală, această decizie, arătându-se că este nelegală obținerea de către societatea intimată, a unor subvenții și de la Ministerul Educației și Cercetării, pentru aceleași titluri de carte pentru care primise subvenții de la Ministerul Culturii și Cultelor, în anii 2000 și 2001. în aceste condiții, s-a precizat că în mod greșit secția jurisdicțională a reținut că au fost respectate prevederile H.G. nr. 238/1997, privind modul de finanțare a programelor culturale care se realizează pe bază de comenzi de stat.
Prin întâmpinare, intimata SC U.S. SRL, în principal a invocat excepția nulității recursului pentru încălcarea prevederilor imperative ale art. 3021alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar în subsidiar, pe fond, a solicitat menținerea, ca legală și temeinică, a deciziei recurate.
Prin încheierea de la 18 martie 2005, înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității invocată de intimată, constatând că la data promovării recursului nu era în vigoare art. 3021, acesta fiind introdus prin art. 1 pct. 6 din Legea nr. 195/2004 (intrată în vigoare la 26 mai 2004).
Examinând decizia atacată, înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia.
în mod corect, având în vedere probele administrate în cauză, secția jurisdicțională a constatat că subvenția obținută de societatea intimată de la Ministerul Educației și Cercetării a fost solicitată și acordată cu respectarea actelor normative incidente, respectiv O.G. nr. 25/1995, aprobată prin Legea nr. 51/1996 [art. 13 alin. (2) lit. d)], care permite subvenționarea literaturii tehnico-științifice și H.G. nr. 238/1997 [art. 6 alin. (3)].
în ce privește primirea de subvenții, pentru aceleași titluri de carte și același tiraj, atât de la Ministerul Culturii și Cultelor, cât și de la Ministerul Educației și Cercetării, aceasta nu este nelegală, acordarea a două subvenții în condițiile arătate, nefiind prohibită prin nici un act normativ.
Aspectul încălcării legii invocat prin cererea de recurs nu este susținut prin nici un temei de drept, ci doar prin aprecieri ale situației de fapt.
De altfel, așa cum se poate observa din actele întocmite de organele de control, din actul de sesizare al Procurorului financiar, precum și din sentința Colegiului jurisdicțional, nu s-a indicat nici o normă juridică aplicabilă în speță care să interzică subvenționarea unei lucrări de către două ministere sau autorități publice.
Mai mult decât atât, sub aspectul ce face obiectul prezentului recurs, instanța de recurs jurisdicțional a constatat că solicitarea societății intimate de a primi subvenție din partea Ministerului Educației și Cercetării a făcut obiectul analizei Comisiei pentru Subvenționarea Literaturii Tehnico-Științifice, căreia i-a fost prezentată documentația completă cu privire la lucrările în discuție și care a stabilit că acestea se încadrează în tematica prevăzută de pct. 4 al Regulamentului de organizare și funcționare al comisiei.
Pentru cele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3856/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3805/2005. contencios → |
|---|
