ICCJ. Decizia nr. 3783/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 11/A/2005, la Curtea de Apel Craiova, reclamantul S.M. a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze hotărârea nr. 2068 din 19 noiembrie 2002, emisă de pârâtă, prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.
în motivare, reclamantul a arătat că în perioada 8 martie 1951 - 4 februarie 1954 a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii și că este beneficiar al dispozițiilor Legii nr. 309/2002.
La termenul de judecată din data de 17 februarie 2005, pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj a invocat excepția de tardivitate a acțiunii, arătând că plângerea a fost formulată peste termenul prevăzut de lege.
Prin sentința nr. 65 din 17 februarie 2005, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de tardivitate invocată de pârâtă, a admis cererea formulată de reclamantul S.M., a anulat hotărârea nr. 2068 din 19 noiembrie 2002, a constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 8 martie 1951 - 4 februarie 1954 și a obligat-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului, drepturile corespunzătoare, începând cu data de 1 septembrie 2002.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență că, în perioada 8 martie 1951 - 4 februarie 1954, intimatul a efectuat stagiul militar la muncă, în condiții deosebit de grele, ca și constructor în cadrul Detașamentelor de muncă și că precaritatea existenței evidențelor certe nu poate constitui o cauză de pierdere a drepturilor conferite de Legea nr. 309/2002.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Dolj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivare, recurenta a susținut că lipsa unor evidențe certe privind unitățile din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, nu constituie un motiv pertinent pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, deoarece s-a dovedit din răspunsurile U.M. 02405 Pitești și cele ale Arhivelor Naționale Istorice Centrale, că aceste evidențe există și că nu sunt prevăzute decât două unități militare care au făcut parte din detașamente de muncă, respectiv U.M. 03478 Constanța și U.M. 03488 Constanța.
Recursul este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de drepturile acordate prin această lege, numai persoanele, cetățeni români, care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Deci, prin această reglementare, legiuitorul a instituit două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ de către persoana care pretinde acordarea drepturilor prevăzute de lege: să fi satisfăcut stagiul militar în detașamente de muncă, în perioada 1950 - 1961, iar detașamentul de muncă să fi făcut parte din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Or, în cauză, intimatul-reclamant a satisfăcut stagiul militar în unități militare din sistemul fostului Minister al Forțelor Armate, respectiv U.M. 03089, U.M. 04600 și U.M. 03730, motiv pentru care înalta Curte a constatat că recursul este fondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., l-a admis.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3777/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3790/2005. Contencios → |
|---|
