ICCJ. Decizia nr. 3841/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 10 decembrie 2004, reclamantul T.G. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Călărași, să se dispună anularea hotărârii nr. 2535 din 15 septembrie 2003 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor acestei legi.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că s-a născut pe timpul strămutării părinților săi, ca urmare a schimbului de populație realizat în baza Tratatului româno-bulgar încheiat la Craiova, la 7 septembrie 1940.
Instanța de fond a pus în discuție excepția de tardivitate a formulării acțiunii în raport cu data comunicării hotărârii nr. 2535 din 15 septembrie 2003 și data la care a fost introdusă acțiunea la instanța de fond.
Prin sentința nr. 130 din 20 ianuarie 2005, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis excepția de tardivitate și a respins acțiunea reclamantului T.G., ca tardiv formulată în raport cu dispozițiile art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că reclamantul putea să conteste hotărârea în termen de 30 de zile de la comunicare sau, conform art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, nu mai târziu de 1 an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul T.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în esență, recurentul susține că, nemulțumit de hotărârea Casei Județene de Pensii Călărași, s-a adresat Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, care i-a comunicat răspunsul nr. 5304 din 24 noiembrie 2004. Nemulțumit și de acest răspuns s-a adresat instanței de judecată, la data de 10 decembrie 2004.
Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Potrivit art. 7 din ordonanța menționată, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 367/2001, stabilirea și plata drepturilor se fac de casele județene de pensii, care sunt abilitate să emită hotărâri în acest sens. împotriva hotărârilor caselor județene de pensii se putea face contestație la curtea de apel, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.
Art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, în vigoare la acea dată, prevedea că introducerea cererii la instanța de judecată nu se poate face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere.
Din actele dosarului rezultă că hotărârea nr. 2535 din 15 septembrie 2003, a Casei Județene de Pensii Călărași, a fost atacată cu contestație la Curtea de Apel București, înregistrată la data de 10 decembrie 2004 și având data de 8 decembrie 2004 înscrisă pe ștampila poștei la expedierea din municipiul Călărași.
Este lipsită de relevanță susținerea recurentului, potrivit căreia s-a adresat instanței de judecată la "16 zile de la emiterea adresei C.N.P.A.S. nr. 5304 din 24 noiembrie 2004", deoarece acțiunea în justiție nu vizează acest act administrativ, ci hotărârea Casei Județene de Pensii din data de 15 septembrie 2003.
De altfel, recurentul nu respectă nici termenul de decădere de un an prevăzut de Legea nr. 29/1990.
Rezultă că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală prin care respinge, ca tardivă, contestația formulată de reclamant, recursul fiind respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3839/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3847/2005. Contencios → |
|---|
