ICCJ. Decizia nr. 3836/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 4 ianuarie 2005, reclamantul B.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Dolj, să se dispună anularea hotărârii nr. 10326 din 17 noiembrie 2004, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor Legii nr. 309/2002.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada 2 mai 1951 - 5 mai 1954 a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, iar pârâta refuză să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, deși a depus dovezi în acest sens.
Prin sentința nr. 63 din 17 februarie 2005, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului B.I., a anulat hotărârea nr. 10326 din 17 noiembrie 2004, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 2 mai 1951 - 5 mai 1954, începând cu data de 1 decembrie 2004.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din analiza mijloacelor de probă administrate în cauză, rezultă că reclamantul a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă, evidențele militare probând că a fost folosit ca "mână de lucru", iar la rubrica specialitatea militară este înscrisă mențiunea "combatant neinstruit".
Totodată, instanța de fond a mai reținut că precaritatea evidențelor nu poate constitui cauză de pierdere a drepturilor conferite prin Legea nr. 309/2002, care are un caracter reparator pentru persoanele care, din diferite motive, au fost obligate să îndeplinească stagiul militar prin muncă.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Dolj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a susținut, în esență, că instanța de fond a pronunțat o sentință greșită, deoarece reclamantul nu a făcut dovada că a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii, ci într-o altă unitate militară subordonată Ministerului Apărării Naționale.
Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Conform dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, beneficiază de prevederile acestei legi, cetățeanul român, care a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă, în perioada menționată.
Stabilirea drepturilor prevăzute prin actul normativ menționat se face potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (2) din lege, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare și din adeverințele eliberate de Centrele militare județene sau de U.M. 02405 Pitești.
Potrivit dispozițiilor legale menționate, pentru a putea beneficia de drepturile acordate prin Legea nr. 309/2002, o persoană trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
1. să fie cetățean român;
2. să fi efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii;
3. perioada avută în vedere să fie cuprinsă între 1950 - 1961.
Recurenta consideră că instanța de fond a apreciat în mod eronat că reclamantul îndeplinește condiția nr. 2.
Este de necontestat că reclamantul a făcut dovada că în perioada 2 mai 1951 - 5 mai 1954, a îndeplinit serviciul militar în U.M. 04600. Fișa de evidență militară pusă la dispoziție, reclamantului, de U.M. 02405 Pitești, cu adeverința nr. CTB 831 din 24 septembrie 2004, atestă faptul că pe perioada stagiului militar, reclamantul a fost folosit ca "mână de lucru", la rubrica specialitatea militară fiind trecut "personal auxiliar" din "categoria I-a instruiți".
Aceste mențiuni sunt, însă, insuficiente în raport cu cerințele legii. Unitatea militară menționată în evidențele militare nu a făcut parte din Direcția Generală a Serviciului Muncii, fiind o unitate subordonată Ministerului Apărării Naționale.
Reclamantul nu a prezentat nici un alt mijloc de probă din care să rezulte că în perioada menționată în acțiune a fost încorporat într-un detașament de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Rezultă că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, motiv pentru care recursul declarat a fost admis, iar sentința atacată a fost modificată, în sensul respingerii acțiunii reclamantului B.I.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3818/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3839/2005. Contencios → |
|---|
