ICCJ. Decizia nr. 3867/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 20 decembrie 2004, reclamanta M.E. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Satu Mare, anularea hotărârii nr. 97 din 1 noiembrie 2004, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 33/CA/2005 - P.I. din 7 februarie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei, drepturile conferite de lege, obligând-o, totodată, și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că după ocuparea Ardealului de Nord, tatăl reclamantei, împreună cu familia, a fost strămutat, din considerente etnice, în Ungaria, de unde s-a întors în anul 1945, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, în locuința lor fiind adus un ungur. Instanța a reținut, de asemenea, că între membrii de familie, care l-au însoțit pe M.G., s-au aflat și fiicele lui, M.E. și G.V., aceasta din urmă fiind beneficiară a Legii nr. 189/2000, prin hotărârea Curții de Apel Oradea nr. 231/CA/2003, rămasă definitivă.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, cu motivarea că în cauză nu s-a făcut dovada persecuției etnice, tatăl reclamantei beneficiind în Ungaria, unde a fost strămutat, de loc de muncă în cadrul căilor ferate, fiind mai degrabă vorba de o mutare, în cadrul atribuțiunilor de serviciu.
De asemenea, recurenta a contestat legalitatea hotărârii instanței de fond, și sub aspectul obligării ei la cheltuieli de judecată către intimată, apreciind că acordarea lor este nejustificată, raportat la faptul că reclamanta-intimată nu a fost în măsură să facă proba susținerilor din cererea adresată Comisiei.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 189/2000 beneficiază de drepturile conferite prin acest act normativ, persoanele, cetățeni români, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutate, expulzate sau refugiate în altă localitate, decât cea de domiciliu.
în raport cu dispoziția legală menționată, este lipsit de relevanță locul în care persoana în cauză a fost strămutată, atâta vreme, cât a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, iar celelalte condiții ale legii sunt îndeplinite.
Sub acest ultim aspect, în mod corect instanța de fond a reținut că, în cauză, s-a făcut dovada că strămutarea familiei intimatei a avut ca motiv persecuția etnică exercitată de administrația maghiară asupra populației de origine română. Cum calea ferată era considerată de regimul de ocupație maghiar, un domeniu vital, strategic, acesta a procedat la înlocuirea angajaților români, cu funcționari maghiari, silindu-i pe cei dintâi să-și abandoneze domiciliul și toate celelalte bunuri.
Este, de altfel, de notorietate, că strămutarea angajaților români de la căile ferate, în Ungaria și înlocuirea lor cu cetățeni maghiari, a fost o practică curentă după ocuparea Ardealului de Nord.
Instanța consideră neîntemeiat și motivul de recurs privind plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond procedând în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., conform căruia "Partea care cade în pretenții, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Pentru aceste considerente, constatând că nu există, potrivit art. 304 și 3041 C. proc. civ., motive de casare sau modificare a hotărârii instanței de fond, Curtea a respins prezentul recurs.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3864/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3863/2005. Contencios → |
|---|
