ICCJ. Decizia nr. 3843/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 1 februarie 2005, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Timiș, să se dispună anularea hotărârii nr. 9417 din 11 ianuarie 2005, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor acestei legi.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că pârâta refuză să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deși a făcut dovada că s-a născut în timpul refugiului părinților săi, în urma Dictatului de la Viena din 1940.
Prin sentința civilă nr. 62/PI din 1 martie 2005, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului C.I., a anulat hotărârea nr. 9417 din 11 ianuarie 2005, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 27 august 1943 - 6 martie 1945.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul a făcut dovada că s-a născut pe timpul refugiului părinților săi, în urma Dictatului de la Viena din 1940. în acest fel a dobândit același statut cu cel al părinților săi, fiindu-i aplicabile măsurile reparatorii stabilite prin Legea nr. 189/2000.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în esență, se susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre greșită, reclamantul nefiind îndreptățit să beneficieze de drepturile acordate prin Legea nr. 189/2000, întrucât s-a născut după aproximativ 35 de luni de la data strămutării părinților săi, când, de altfel, nici nu era măcar conceput.
Totodată, recurenta susține că reclamantul ar fi putut beneficia de drepturile acordate prin Legea nr. 189/2000, dacă s-ar fi născut după cel mult 300 zile (limita maximă a perioadei de concepție a copilului potrivit Codului familiei) de la data strămutării părinților săi.
Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că prin persoană care a fost strămutată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, precum și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au îndurat persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat ori au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.
Or, în cauză este necontestat că reclamantul, prin înscrisurile și declarațiile cu martori depuse la dosar, a făcut dovada că s-a născut pe timpul refugierii părinților săi, din localitatea Vadul Crișului (Bihor), în localitatea Zece Hotare (Bihor), ca urmare a Dictatului de la Viena din 1940. în acest fel, reclamantul a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a îndurat familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.
Sunt lipsite de relevanță susținerile privind acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, în măsura în care nașterea reclamantului ar fi intervenit în cel mult 300 de zile (limita maximă a perioadei legale de concepție a copilului, potrivit Codului familiei) de la data strămutării părinților săi. Din momentul nașterii, acesta a dobândit același statut ca al autorilor săi, anume statutul de refugiat, în condițiile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Se constată că instanța de fond a reținut corect situația de fapt și a interpretat judicios dispozițiile legale aplicabile, motiv pentru care recursul declarat a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3830/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3846/2005. Contencios → |
|---|
