ICCJ. Decizia nr. 3827/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, la data de 14 mai 2003, reclamantul P.N., în contradictoriu cu pârâții SC E. SA București și Ministerul Industriei și Resurselor a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M.03 nr. 1393 din 21 septembrie 1994, numai pentru suprafața de 2022 m2 teren, proprietatea reclamantului.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, primind cauza, spre soluționare, ca urmare a admiterii cererii de strămutare formulată de pârâta SC E. SA, prin sentința civilă nr. 1494 pronunțată la 16 iunie 2004, a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată. Prin aceeași sentință au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei de interes invocate de pârâta SC E. SA și a fost obligat reclamantul, la plata sumei de 8.500.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către SC E. SA.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, pe baza a două rapoarte de expertiză tehnică întocmite, răspunsuri la obiecțiuni și completări la cererea părților, a reținut că actul în litigiu, a cărui anulare parțială a fost solicitată, a fost emis cu respectarea prevederilor normative în materie, nefiind încălcate prevederile art. 1 și 4 din H.G. nr. 834/1991 și criteriile de evaluare, terenul proprietatea reclamantului fiind distinct de cel al pârâtei societăți comerciale.
împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, ca și pentru a nu se fi pronunțat asupra unor mijloace de apărare și asupra unor probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, conform art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs formulate, recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond nu a stăruit pentru aflarea adevărului în cauză, întrucât, deși a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice și a încuviințat obiecțiunile sale la acest raport, în cele din urmă nu l-a mai obligat pe expert să răspundă la acestea. Instanța nu a stăruit pentru a afla care este suprafața efectivă pentru care există suprapuneri între terenul prevăzut în titlul de proprietate al recurentului-reclamant și titlul atacat, emis în favoarea intimatei-pârâte SC E. SA, în ciuda faptului că expertul făcuse afirmația, generic, în sensul că asemenea suprapuneri există pe o lățime de aproximativ 8 m.
Recurentul a mai susținut că instanța, fiind în prezența a două expertize tehnice care conțin concluzii fundamental opuse, era obligată să dispună efectuarea unei noi expertize, de această dată de către o comisie formată din 3 experți, din care să facă parte și cei 2 experți care au realizat lucrările în dosar.
în fine, recurentul a mai criticat hotărârea instanței de fond, pentru greșita interpretare a prevederilor art. 1 și 4 din H.G. nr. 834/1991, arătând că terenurile în discuție nu puteau face obiectul unui certificat de atestare a dreptului de proprietate, precizând că din actele dosarului a rezultat că intimata SC E. SA nu a folosit terenul de 4811 m2 a cărui folosință îi fusese acordată de sucursala H. Curtea de Argeș, ci "a deplasat" respectiva porțiune, astfel încât a înglobat și proprietatea recurentului-reclamant, de 2022 m2.
Recursul este fondat.
Examinând sentința atacată, în raport cu probele administrate și cu prevederile legale incidente, înalta Curte a reținut că sunt întemeiate criticile formulate de recurentul-reclamant în ceea ce privește concluziile celor două rapoarte de expertiză tehnică efectuate în cauză.
Astfel, potrivit expertizei întocmite de expertul M.C., aflată în dosarul nr. 2775/2003 al Curții de Apel Pitești, ca și a răspunsului la obiecțiuni și a completării la raport, terenurile părților se suprapun pe suprafața în litigiu de 2082 m2, această suprapunere fiind apreciată ca evidentă, deoarece ambele terenuri au ca vecinătate râul Dâmbovița.
Expertiza întocmită de expertul P.I., în dosarul nr. 153/2004, a concluzionat, însă, că proprietățile părților, în suprafață de 2022 m2, pentru reclamantul-recurent și de 4811,57 m2, pentru intimata-pârâtă SC E. SA, sunt din punct de vedere istoric, disjunse.
Același raport indică, totodată, că proprietățile părților având în prezent hotare comune la estul terenului recurentului și parțial la nordul acestora, prezintă pe toată lungimea hotarului comun, suprapuneri cu ecart aleatoriu între 0 și 8 m, evidențiat distinct pe schițele expertizei.
Reținând concluziile atât de diferite exprimate de rapoartele de specialitate întocmite în cauză, înalta Curte apreciază că sunt întemeiate criticile recurentului. Astfel, toate aspectele învederate de recurent prin motivele de recurs se impun a fi verificate prin administrarea unei noi expertize de specialitate care urmează să indice, motivat și argumentat, în ce măsură concluziile unuia sau altuia dintre rapoartele precedente pot fi împărtășite și menținute.
Potrivit art. 129 pct. 5 C. proc. civ. judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, iar înalta Curte a reținut că sunt întemeiate și criticile recurentului-reclamant vizând încălcarea în cauză a acestor îndatoriri.
întrucât probele și rezultatele contradictorii ale raporturilor de expertiză tehnică întocmite în cauză au creat serioase și justificate îndoieli cu privire la obiectiva și corecta stabilire a situației de fapt, s-a impus, potrivit art. 312 pct. 3 teza a II-a C. proc. civ., admiterea recursului de față, casarea sentinței și trimiterea dosarului, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru completarea probatoriului, în sensul efectuării unei noi expertize tehnice, care să aibă în vedere atât obiectivele părților, dar mai ales să concilieze concluziile rapoartelor precedente, stabilind în ce măsură există sau nu suprapuneri de teren între proprietățile părților.
Cu ocazia rejudecării vor fi avute în vedere și urmează a fi examinate, și celelalte critici formulate de recurentul-reclamant și totodată, în măsura în care instanța de rejudecare va considera util, se va completa și proba cu acte, pentru aplicarea corectă a legii și pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3852/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3865/2005. Contencios → |
|---|
