ICCJ. Decizia nr. 3865/2005. Contencios

Prin acțiunea înregistrată la 23 august 2004, reclamanta T.E. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 12967/9939 din 5 iulie 2004, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2125 din 14 octombrie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile solicitate pentru perioada 20 aprilie 1944 - 6 martie 1945.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din actele depuse, coroborate cu declarațiile martorilor, a rezultat că reclamanta s-a născut în comuna Tîrnava, județul Soroca, și în primăvara anului 1944 s-a refugiat, împreună cu familia, în județul Vîlcea, ca urmare a persecuției etnice la care românii din Basarabia au fost supuși.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea, atâta vreme, cât dovezile avute în vedere la admiterea acțiunii nu au fost anexate cererii prin care recurentul a sesizat Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000.

A mai susținut recurenta că, în cel mai rău caz, instanța putea să acorde recurentei-reclamante, drepturile solicitate, de la data la care dovezile respectiv au fost depuse în dosarul de fond.

Recursul este nefondat.

Așa cum corect a reținut instanța de fond, intimata-reclamantă a făcut dovada susținerilor sale, cu probele administrate în cauză.

în acest context este lipsit de relevanță, data la care probele au fost depuse, lipsa unor dovezi concludente în dosarul Comisiei fiind acoperită prin depunerea lor, ulterior, în fața instanței de judecată. Pe cale de consecință, instanța a apreciat situația de fapt în raport cu întregul material probator aflat în dosarul cauzei la momentul judecării în fond, pronunțând o hotărâre legală și temeinică.

De altfel, în baza rolului lor activ, potrivit dispozițiilor art. 129 alin.(5) C. proc. civ., judecătorii fondului au chiar obligația "să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii".

Pentru aceste considerente, constatând că, potrivit art. 304 și 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii primei instanțe, Curtea a respins, ca nefondat, prezentul recurs.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3865/2005. Contencios