ICCJ. Decizia nr. 3863/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 100/2005, Curtea de Apel Cluj a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G.S. împotriva pârâtei Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor din Ministerul Administrației și Internelor și în consecință, a obligat pârâta să-i achite reclamantului, drepturile salariale pe perioada 28 aprilie 2004 - 6 mai 2004 inclusiv, precum și 3.000.000 lei cheltuieli de judecată. A respins capetele de cerere privind anularea dispoziției nr. 1193405 din 29 aprilie 2004 și reintegrarea în funcția și postul deținute.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că recurentul a fost destituit din poliție pentru abaterile săvârșite, conform art. 58 din Legea nr. 360/2002, fără să i se încalce dreptul la apărare, astfel cum a susținut. De altfel, cum rezultă din actele dosarului - procesul-verbal încheiat la 21 aprilie 2004, acesta a luat la cunoștință despre abaterile imputate, susținându-și singur cauza, fapt recunoscut chiar de el, cu ocazia consultării Consiliului Superior de Disciplină.
Faptul că reclamantul a fost audiat de Consiliul Superior de Disciplină, și nu de către unul organizat la nivel teritorial, s-a apreciat de instanța de fond, că nu este de natură să-i aducă vreo vătămare petentului, în sensul încălcării dispozițiilor Legii nr. 360/2002.
Prima instanță a mai constatat că, referitor la sistarea drepturilor salariale pe perioada 28 aprilie 2004 - 6 mai 2004, s-a procedat greșit de autoritatea administrativă, întrucât, potrivit legii, aplicarea sancțiunii se putea face începând cu 7 mai 2004, potrivit art. 61 din Legea nr. 360/2002.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs, G.S., criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se apreciază că nu s-au avut în vedere dispozițiile imperative ale Legii nr. 360/2002, hotărârea fiind motivată în termeni generali, fără a se indica care anume obligații de serviciu au fost încălcate.
De asemenea, s-a apreciat că măsura destituirii din poliție este nelegală, pentru că fapta sa nu este o abatere disciplinară și chiar dacă ar fi, nu are gravitatea necesară pentru a genera o astfel de măsură.
Intimata-pârâtă a solicitat în scris cu ocazia soluționării recursului, suspendarea judecății, conform art. 244 pct. 2 C. proc. civ., întrucât împotriva recurentului a fost începută cercetarea penală sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni.
Pe acest aspect, practica înaltei Curți de Casație și Justiție este unitară, în speță nefiind declanșată urmărirea penală, măsura prevăzută de art. 244 pct. 2 C. proc. civ., nefiind justificată, astfel cum s-a reținut în încheierea de ședință care face corp comun cu decizia pronunțată la 20 iunie 2005.
Referitor la recursul declarat de G.S., înalta Curtea de Casație și Justiție l-a respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului și având în vedere dispozițiile art. 3041C. proc. civ., se rețin următoarele:
Recurentul-reclamant a fost sancționat în urma verificărilor efectuate și concretizate în raportul din 1 aprilie 2004, care a confirmat faptele comise de acesta.
După consultarea Consiliului de Disciplină, în conformitate cu dispozițiile art. 58 din Legea nr. 360/2002, s-a luat măsura contestată față de recurent, reținându-se că a manifestat neglijență în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, astfel cum sunt detaliate în fișa postului, pentru 5 cazuri când s-au eliberat permise de conducere în mod fraudulos.
Faptul că instanța de fond nu a detaliat fiecare în parte, nu poate conduce instanța de recurs la concluzia că recurentul nu este vinovat de săvârșirea faptelor, în raport cu materialul probator admis și administrat și de însăși recunoașterea acestuia consemnată în "Raportul" din 24 martie 2004.
Nici motivul că i s-a încălcat dreptul la apărare, nu se poate reține, întrucât din probatorii, respectiv procesul-verbal încheiat la 21 aprilie 2004, rezultă fără putință de tăgadă că recurentul a luat cunoștință de materialele dosarului și nu a formulat probe în apărare, după cum nu a solicitat apărător.
încheierea emisă de Consiliul Superior de Disciplină cuprinde dezbaterile consemnate în procesul-verbal mai sus arătat și a fost semnată de recurent; prin urmare, nu are relevanță susținerea că procesul-verbal nu a fost semnat de el.
Corect, instanța de fond a apreciat referitor la sistarea drepturilor salariale începând cu 28 aprilie 2004, în loc de 7 mai 2004, față de prevederile exprese ale art. 60 și 61 din Legea nr. 360/2002 privind termenul de contestare a măsurii aplicate de autoritatea administrativă.
Față de toate aceste considerente, înalta Curtea de Casație și Justiție a apreciat că sentința atacată este legală și temeinică, motivată în fapt și în drept, pe textul de lege care guvernează speța de față.
Așa fiind, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de G.S., conform art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3867/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3848/2005. contencios → |
|---|
