ICCJ. Decizia nr. 3866/2005. Contencios

Prin acțiunea înregistrată la 15 iulie 2003, reclamantul A.N. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 5896 din 20 iunie 2003, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel Oradea, prin sentința nr. 328/CA/2003 - PI din 15 septembrie 2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului, drepturile solicitate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în condițiile în care părinții reclamantului au fost obligați să se refugieze din Ardealul de Nord, ca urmare a persecuțiilor etnice suferite, iar acesta s-a născut în timpul refugiului familiei, pe cale de consecință, dobândește și el statut de refugiat.

Hotărârea a devenit definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului de către înalta Curte de Casație și Justiție - decizia nr. 4426 din 22 iunie 2004.

Ulterior, la data de 8 noiembrie 2004, reclamantul a formulat o nouă cerere prin care a solicitat modificarea hotărârii nr. 5896 din 13 octombrie 2004, a Casei Județene de Pensii Bihor, atât sub aspectul duratei refugiului, care pretinde că este 4 februarie 1943 - 15 octombrie 1947, cât și cu privire la data de la care i s-au acordat drepturile solicitate, care susține că este 1 aprilie 2001, cererea lui fiind înregistrată la Comisie, la 30 martie 2001.

Curtea de Apel Oradea, prin sentința nr. 34/CA/2005 - PI din 7 februarie 2005, a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâta să-i acorde acestuia, drepturile solicitate, începând cu data de 1 aprilie 2002.

Instanța a respins capătul de cerere privind perioada de refugiu, reținând că, din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul s-a întors din refugiu la 13 octombrie 1944, dată reținută și în hotărârea nr. 1175 din 25 martie 2002, prin care i s-a recunoscut mamei sale, A.A., calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Bihor, cu motivarea că în condițiile în care intimatul a adresat, succesiv, două cereri prin care solicită beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, dintre care prima respinsă și necomunicată, iar a doua, admisă prin hotărârea nr. 5896 din 13 octombrie 2004, în mod corect drepturile solicitate i s-au acordat, luând în considerare data acestei din urmă cereri, respectiv de la 1 iunie 2003.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 189/2000, drepturile solicitate se acordă începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-a depus cererea.

Cum intimatul-reclamant s-a adresat cu cerere Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000, la data de 7 mai 2003, în mod corect instanța de fond a reținut data de 1 iunie 2003, ca moment de la care urmează să i se acorde drepturile solicitate, cu atât mai mult, cu cât prima cerere a fost urmată de o hotărâre de care destinatarul ei nu a luat cunoștință, nefiindu-i comunicată.

Pentru aceste considerente, având în vedere și dispozițiile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea a respins prezentul recurs.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3866/2005. Contencios