ICCJ. Decizia nr. 3869/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 3 ianuarie 2005, reclamantul P.G. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 14650 din 21 octombrie 2004, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 121 din 3 martie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să recunoască reclamantului, drepturile solicitate pentru perioada 15 septembrie 1941 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2004.
De asemenea, instanța a obligat pârâta, la 600.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din înscrisurile și declarațiile de martori depuse în dosar, a rezultat că reclamantul s-a născut la 13 iunie 1941, în localitatea Ciucea din județul Cluj și, în perioada 15 septembrie 1941 - 6 martie 1945, s-a refugiat, împreună cu familia, în localitatea Lunca Vișagului din același județ, urmare a persecuțiilor etnice exercitate asupra românilor din Ardealul de Nord, după Dictatul de la Viena.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, susținând că în mod greșit, instanța de fond a admis acțiunea, atâta vreme, cât intimatul nu a dovedit existența persecuției etnice care a determinat refugiul familiei sale. în acest sens, recurenta a pretins că, atât localitatea de domiciliu a intimatului, cât și localitatea în care acesta s-a refugiat împreună cu familia, s-au aflat în perioada menționată, sub ocupație maghiară, motiv pentru care nu poate fi acceptată ca reală, ipoteza refugiului din motive etnice.
Recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 189/2000, beneficiază de drepturile conferite de acest act normativ, persoanele, cetățeni români, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au avut de suferit persecuții de natură etnică, fiind strămutate, expulzate sau refugiate în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Potrivit dispozițiilor H.G. nr. 127/2002, pentru aprobarea normelor de aplicare a legii, dovada acestor aspecte se poate face cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa lor, cu declarațiile autentificate a doi martori.
în speță, intimatul a dovedit, cu declarațiile autentificate ale martorilor T.G. și P.C., perioada refugiului și localitatea în care acesta s-a produs.
Aceste probe nu sunt, însă, relevante și sub aspectul motivului schimbării de domiciliu dintr-o localitate, în alta, mai ales că ambele localități sunt situate în județul Cluj, deci în Ardealul de Nord.
Era necesar ca, în vederea clarificării acestui aspect să se dispună de către instanța de fond, administrarea și a altor dovezi, inclusiv înscrisurile oficiale, din care să rezulte care anume dintre cele două localități menționate, cea de domiciliu sau cea de refugiu, s-au aflat sub ocupație maghiară, numai în funcție de acest răspuns fiind posibil să se stabilească cu precizie dacă motivul refugiului l-au constituit, sau nu, persecuțiile etnice.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., se impune admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe, în vederea clarificării aspectului menționat mai sus, pe bază de probe.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3868/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3866/2005. Contencios → |
|---|
