ICCJ. Decizia nr. 3893/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 9 decembrie 2004, reclamantul P.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 14951 din 9 noiembrie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
în motivare, reclamantul a arătat că este îndreptățit la atestarea calității de beneficiar al prevederilor legii menționate, întrucât s-a refugiat din comuna Ciucea, județul Cluj, în comuna Lunca Vișagului, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 118 din 3 martie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 15 martie 1941 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2001 și să-i plătească suma de 600.000 lei, cheltuieli de judecată.
Instanța a reținut că soluția se impune în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, coroborate cu cele ale art. 7 și art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999.
împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând, în temeiul prevederilor art. 304 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
Recurenta a susținut, în esență, că instanța fondului a admis cererea reclamantului, fără nici un temei legal și fără a fi îndeplinite condițiile legii privind existența persecuției etnice, deoarece schimbarea domiciliului reclamantului, dintr-o localitate aflată sub ocupație maghiară, într-o altă localitate aflată, de asemenea, sub ocupație, nu poate fi considerată "refugiu" sau "strămutare", în accepțiunea actului normativ indicat.
Criticile formulate sunt neîntemeiate.
Din probele administrate în cauză, respectiv acte și declarațiile autentice ale martorilor T.G. și P.C., rezultă că reclamantul a făcut dovada, în condițiile prevăzute de art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 127/2002, că în perioada 15 martie 1941 - 6 martie 1945 s-a refugiat din localitatea de domiciliu, Ciucea, județul Cluj, în altă localitate, respectiv comuna Lunca Vișagului.
în ceea ce privește motivul refugiului, acesta trebuie apreciat în funcție de realitățile istorice ale momentului, fiind de notorietate persecuțiile exercitate de autoritățile de ocupație.
Nu are relevanță împrejurarea că localitatea de refugiu s-a aflat, de asemenea, sub ocupație străină, legea nefăcând nici o astfel de distincție.
în consecință, față de dovezile de la dosar, Curtea a reținut că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, considerente pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3899/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3888/2005. Contencios → |
|---|
