ICCJ. Decizia nr. 3903/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data 1 februarie 2005, reclamanta G.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 15576 din 23 octombrie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
în motivare, reclamanta a arătat că prin actul contestat, pârâta i-a respins în mod nejustificat cererea de atestare a calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, deși a dovedit că s-a refugiat împreună cu familia, din localitatea Valea Drăganului, în Lunca Vișagului, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena .
Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 183 din 23 martie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată în perioada 13 martie 1941 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2004.
Instanța a reținut că soluția se impune în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000.
împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând, în temeiul prevederilor art. 304 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
Recurenta a susținut, în esență, că instanța fondului a admis cererea reclamantei, fără nici un temei legal și fără a fi îndeplinite condițiile legii privind existența persecuției etnice, deoarece schimbarea domiciliului reclamantei, dintr-o localitate aflată sub ocupație maghiară, într-o altă localitate aflată sub aceeași ocupație, nu poate fi considerată refugiu sau "strămutare’’ în accepțiunea Legii nr. 189/2000.
Criticile formulate sunt neîntemeiate.
Din probele administrate în cauză, respectiv acte și declarațiile autentice ale martorilor F.G. și P.T., rezultă că reclamanta a făcut dovada, în condițiile prevăzute de art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 127/2002, că în perioada 15 martie 1941 - 6 martie 1945 s-a refugiat împreună cu familia din localitatea de domiciliu, Valea Drăganului, în altă localitate, respectiv Lunca Vișagului.
în ceea ce privește motivul refugiului, acesta trebuie apreciat în funcție de realitățile istorice ale momentului, fiind de notorietate persecuțiile exercitate de autoritățile de ocupație.
Nu are relevanță împrejurarea că localitatea de refugiu s-a aflat, de asemenea, sub ocupație străină, legea nefăcând nici o astfel de distincție.
în consecință, față de dovezile de la dosar, Curtea a reținut că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, considerente pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3901/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3902/2005. Contencios → |
|---|
