ICCJ. Decizia nr. 3897/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 16 mai 2003, reclamantul M.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Vâlcea, recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, motivând că în perioada 1953 - 1956 a satisfăcut stagiul militar în cadrul Ministerului Forțelor Armate - Construcții.
Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 150/F-C din 23 iunie 2003, după ce, în prealabil a pus în discuție, din oficiu, excepția autorității de lucru judecat, a respins cererea reclamantului.
în considerentele sentinței, s-a reținut că reclamantul a mai formulat o acțiune, cu același obiect, împotriva aceleiași pârâte, care a fost soluționată prin sentința nr. 139/F-C din 11 iunie 2003 a Curții de Apel Pitești.
Recursul declarat împotriva acestei sentințe de către reclamantul M.I., a fost admis de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 1715 din 4 mai 2004, sentința fiind modificată, în sensul admiterii acțiunii și al obligării pârâtei să-i acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, în perioada 30 martie 1953 - 28 martie 1956, începând cu data de 1 septembrie 2002.
La data de 22 martie 2005, pârâta Casa Județeană de Pensii Vâlcea a formulat contestație în anulare împotriva sus-menționatei decizii, în temeiul prevederilor art. 318 teza I C. proc. civ.
Contestatoarea a susținut că hotărârea atacată este rezultatul unei greșeli materiale, în sensul că, în motivare, instanța de recurs a menționat eronat că sentința Curții de Apel Pitești, nr. 139/F/C din 11 iunie 2004, nu era irevocabilă în momentul introducerii celui de-al doilea recurs, aspect contrazis de compararea datelor la care s-au pronunțat cele două decizii ale înaltei Curți de Casație și Justiție.
Analizând susținerile contestatoarei, în raport cu textul procedural invocat și cu actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut că motivul expus nu este întemeiat.
în conformitate cu prevederile art. 318 teza I C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Cerințele legale mai sus enunțate nu sunt îndeplinite în speță.
Soluția instanței de control judiciar se impunea, în raport cu toate actele și lucrările dosarului.
Astfel, concluzia instanței, în sensul că hotărârea nr. 139/2003, a Curții de Apel Pitești, nu avea caracter irevocabil, pentru a se putea reține excepția autorității de lucru judecat, era corectă, întrucât la dosar nu s-a aflat nici un fel de dovadă contrară.
Mai mult decât atât, părțile nu au făcut nici un fel de susținere privind judecarea acelui recurs, iar în ceea ce o privește pe contestatoare, aceasta nici nu s-a mai prezentat la ultimele două termene, iar în întâmpinare nu a formulat nici o apărare în acest sens.
Nu se poate reține, deci, că ar fi vorba despre eroare materială.
Față de considerentele expuse, a fost respinsă contestația în anulare, ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3887/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3871/2005. Contencios → |
|---|
