ICCJ. Decizia nr. 3938/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la 16 septembrie 2004 și precizată ulterior, reclamanta C.M. a chemat în judecată C.S.M., solicitând anularea hotărârii emise de acesta, cu nr. 138 din 8 septembrie 2004, prin care s-a dispus îndepărtarea din magistratură, în baza art. 92 alin. (1) lit. g) și art. 46 lit. c) teza a II-a din Legea nr. 92/1992; suspendarea executării acestei hotărâri și obligarea pârâtului la plata de daune morale în sumă de 100.000.000 lei, precum și la cheltuieli de judecată.
în motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că prin hotărârea contestată, comunicată verbal de către pârât, s-a luat măsura îndepărtării sale din magistratură, pentru o faptă săvârșită în 1997, când era procuror stagiar în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe, județul Covasna. Mai arată reclamanta, că pentru această faptă, prin hotărârea nr. 10 din 19 noiembrie 1998, s-a dispus excluderea sa din magistratură, hotărâre anulată prin decizia civilă nr. 1/2000, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, în completul de 9 judecători.
Consideră că pentru această faptă, după aproape 4 ani nu se mai putea aplica o altă sancțiune și mai ales în condițiile în care la momentul respectiv se afla în concediu pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani.
Prin sentința civilă nr. 28 din 29 martie 2005, Curtea de Apel Brașov a respins excepția nulității absolute a actului atacat, pentru inadvertențe privind numele; a respins excepția nulității actului atacat pentru necompetența materială a pârâtului de a dispune eliberarea din funcție a reclamantei; a admis excepția nulității absolute, pentru încălcarea prevederilor art. 21 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 96/2003, privind protecția maternității la locurile de muncă și pe fond, a admis acțiunea în parte și a constatat nulitatea absolută a hotărârii nr. 138/2004, și a obligat pârâtul la 4.091.000 lei cheltuieli de judecată.
Prin aceeași sentință s-a respins cererea de obligare a pârâtului, la plata de daune morale.
S-a reținut pentru aceasta, că faptele pentru care s-a dispus sancționarea, au făcut obiectul unei hotărâri anterioare, anulate în mod irevocabil de instanță.
S-a mai reținut că și în condițiile în care sancționarea sau eliberarea din funcție a magistraților se dispune potrivit legii speciale, aceasta nu se poate face cu încălcarea prevederilor altor legi, cum este și O.U.G. nr. 96/2003 care are ca scop protejarea expresă a salariatului pentru maternitate.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, C.S.M., susținând într-o primă critică că hotărârea este nelegală, la ședința de judecată neparticipând reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, așa cum cer dispozițiile art. 1 alin. (9) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, care a intrat în vigoare din 6 ianuarie 2005.
Recurentul a mai invocat drept motiv de nelegalitate și netemeinicie, și faptul că legea nu condiționează valabilitatea măsurii pe care o ia, de faptul ca magistratul să se afle efectiv la serviciu, dispozițiile art. 60 alin. (1) lit. e) C. muncii nefiind aplicabile în cauză, fiind vorba de Statutul special al profesiei de magistrat și de o reglementare specială derogatorie.
Recursul nu este fondat.
în privința motivului de recurs ce se referă la participarea reprezentantului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, urmează a se reține că nu este fondat, având în vedere dispozițiile art. 27 din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care: "Cauzele aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi, vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanței".
Nici critica vizând greșita apreciere a incidenței în cauză a dispozițiilor Codului muncii, nu este întemeiată.
în conformitate cu dispozițiile art. 21 lit. d) din O.U.G. nr. 96/20003, privind protecția maternității la locurile de muncă: "este interzis angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, în cazul salariatei care se află în concediu medical pentru creșterea copilului în vârstă până la 2 ani sau în cazul copilului cu handicap în vârstă până la 3 ani".
Or, reclamanta, în baza Ordinului Procurorului General nr. 1127/VI/1/2003 se afla în acest concediu, începând din 29 decembrie 2003.
Chiar dacă Statutul special al profesiei de magistrat constituie o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun, el nu poate exclude dreptul celor ce exercită o astfel de profesie, de a beneficia de măsurile de protecție speciale, drept garantat prin Constituției.
Astfel fiind, legal și temeinic, Curtea de Apel Brașov a dispus anularea hotărârii contestate, fiind emisă cu încălcarea dispozițiilor legale imperative.
împotriva sentinței nr. 28 din 29 martie 2004, a Curții de Apel Brașov, a declarat recurs, și reclamanta C.M., susținând că nejustificat, instanța fondului i-a respins cererea de daune morale, ca nedovedite.
Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
în conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 29/1999, "în cazul admiterii acțiunii în anularea actului, instanța va hotărî și asupra daunelor morale și materiale avute".
Prin acțiune, reclamanta a solicitat obligarea C.S.M. la plata de daune morale în sumă de 100.000.000 lei, referindu-se la nelegalitatea măsurii luate împotriva sa.
Or, simplul fapt al anulării actului administrativ contestat nu este de natură să conducă la concluzia producerii vătămării psihice.
Prin urmare, pentru acordarea daunelor morale se impune administrarea de probatorii adecvate pe baza cărora să se poată stabili criteriile de evaluare și întinderea acestora nefiind suficientă libera apreciere a instanței.
Chiar dacă nu se pot administra probe materiale pentru stabilirea cuantumului daunelor, trebuie administrate probe pentru dovedirea suferințelor morale, a impactului concret asupra persoanei vătămate, știut fiind că acesta diferă în funcție de elementele ce țin de statutul personal și moral al fiecărui individ.
Astfel fiind, se apreciază că sub acest aspect, se impune casarea sentinței Curții de Apel Brașov și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru administrarea de dovezi, în scopul determinării daunelor morale ce se cuvin reclamantei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3966/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3963/2005. contencios → |
|---|
