ICCJ. Decizia nr. 4036/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 390/2004, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea introdusă de reclamantul L.A.P. Timișoara, privind anularea O.G. nr. 116/2003, emisă de Guvernul României - Comisia Superioară de Retrocedare a unor Imobile și prin care aceasta a dispus retrocedarea imobilului în care funcționează reclamanta, în favoarea Fundației C.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că prin decizia contestată s-a dispus restituirea nudei proprietăți, iar destinația actuală, aceea de sediu necesar funcționării liceului, s-a păstrat pentru următorii 5 ani, ulterior emiterii deciziei, cu respectarea dispozițiilor art. 1 alin. (6) și art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, aprobată și modificată prin Legea nr. 50/2001.
S-a mai reținut ca fiind irelevantă includerea imobilului în domeniul public al statului, deoarece, fiind preluat în mod abuziv, în baza Decretului nr. 176/1948, el trebuie retrocedat, indiferent de includerea în domeniul public sau privat al statului, fapt ce se desprinde și din împrejurarea că, prin Legea nr. 501/2001 nu au mai fost păstrate acele prevederi ale O.U.G. nr. 94/2000, care pretindeau ca retrocedarea să se facă în funcție de apartenența actuală a bunului.
împotriva acestei sentințe, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs, reclamantul L.A.P. Timișoara, care a criticat-o pentru următoarele motive.
în mod greșit, instanța de fond a apreciat că decizia a cărei anulare se cere, este corectă, în loc să constate nulitatea acesteia, pentru faptul de a nu fi motivat soluția de admitere.
Pe de altă parte, aceeași sentință ignoră împrejurarea că imobilul în litigiu nu a fost preluat abuziv, ci legal. Astfel, preluarea s-a făcut în baza Decretului nr. 176/1948 (M. Of. nr. 177/3.08.1948), ceea ce conferă caracter legal, operațiunii de preluare, și numai dacă decretul nu ar fi fost publicat, preluarea ar fi fost abuzivă.
Se mai critică și faptul reținerii calității de succesoare în drepturi a Federația C. care, de fapt, are doar scopul de promovare a acțiunilor de retrocedare.
Un alt motiv de recurs se referă la caracterul de bun public, de interes general al L.A.P. Timișoara care, odată dobândind acest statut de bun public, nu și-l mai poate pierde prin retrocedare, deoarece a devenit inalienabil.
Examinând sentința curții de apel, prin prisma criticilor invocate, se constată că aceasta este legală și temeinică.
Prima critică referitoare la nemotivarea deciziei de retrocedare a fost înlăturată de către prima instanță, pentru considerentul că această decizie este motivată, făcând referire la toate documentele care au stat la baza dovedirii dreptului fostului proprietar, cât și la actele normative care fundamentează retrocedarea.
Dar aceeași instanță a făcut și constatări cu privire la caracterul ilegal și abuziv al preluării bunului, în anul 1984, completând, atât motivarea deciziei administrative, în ce privește justificarea soluției de retrocedare, cât și motivarea soluției de respingere a celorlalte critici formulate de reclamantă.
Astfel, împrejurarea că actul normativ de preluare s-a publicat în Monitorul Oficial, nu conferă caracter legal operațiunii de trecere a bunului la stat, deoarece, așa după cum corect s-a arătat, prin preluare abuzivă, se înțelege atât preluarea cu titlu valabil, cât și fără titlu ori fără titlu valabil, făcut cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării.
Ori, preluarea operată în baza Decretului nr. 176/1948, a avut loc cu nerespectarea prevederilor Constituției României privitoare la garantarea dreptului de proprietate, precum și a Tratatelor internaționale la care România era parte și care garantau același drept.
Pe de altă parte, H.G. nr. 114/2002, pentru aprobarea Normelor metodologice privind O.U.G. nr. 94/2000, privind retrocedarea unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a calificat drept abuzive, toate preluările operate în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, asupra bunurilor bisericești.
Așadar, caracterul abuziv al preluării a fost amplu și complet motivat, atât de către organul administrativ emitent al deciziei de restituire a bunului, cât și de către instanța de judecată.
Cât privește calitatea de succesoare a pârâtei, potrivit deciziei de restituire a nudei proprietăți, această restituire s-a făcut în favoarea F.C.E. România, ce a fost proprietarul imobilului, conform extrasului de C.F. 27 Timișoara, cu nr. top 14 și 15.
Fundația C., potrivit actului de înființare, a fost dispusă de chiar F.C.E., cu scopul redobândirii proprietății bunurilor preluate în mod abuziv de la această comunitate.
Prin urmare, nu se poate susține nici faptul că fundația nu a putut acționa în numele federației și nici că aceasta din urmă ar fi proprietara inițială a bunului, atâta timp, cât extrasul de carte funciară este edificator.
Cât privește caracterul de bun inclus în domeniul public și deci inalienabil, al imobilului în litigiu, se constată că și acest aspect a fost corect rezolvat de către instanța de fond.
Această instanță, în mod just a arătat că, de vreme ce bunul a fost preluat abuziv, iar O.U.G. nr. 94/2000 are caracter reparator și nu distinge după cum bunul aparține domeniului public sau privat, rezultă că nici instanța nu poate să facă această distincție, ci să restituie chiar și bunurile afectate unui interes public.
Pe cale de consecință, nefiind îndeplinite nici unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat, conform art. 312 din același cod.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4042/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4033/2005. contencios → |
|---|
