ICCJ. Decizia nr. 4066/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 7 mai 2003, reclamanta Universitatea B.B. Cluj Napoca a chemat în judecată Guvernul României, Ministerul Finanțelor Publice și filiala Cluj Napoca a Academiei Române, solicitând anularea parțială a anexei la Hotărârea 2003 a Guvernului României, respectiv pozițiile nr. M.F. 37.839 și 37.840.
în motivarea acțiunii se arată că prin hotărârea atacată s-au aprobat inventarele bunurilor imobile din domeniul public al statului, iar în anexă, la pozițiile indicate au fost cuprinse două imobile - Institutul de Istorie și Institutul de Calcul, care nu au fost niciodată proprietatea Statului român, ci a Universității R.F. și deci, a reclamantei, în calitate de continuatoare în drepturi.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 839 din 10 iulie 2003, a admis acțiunea și a dispus anularea parțială a hotărârii atacate.
împotriva acestei soluții au declarat recurs, pârâții Academia Română, filiala Cluj Napoca, Ministerul Finanțelor Publice și Guvernului României.
în recursul său, prima recurentă susține că acțiunea a fost greșit formulată, reclamanta trebuind să cheme în judecatul, Statul, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, și nu acest minister, în nume propriu. Cu privire la Institutul de Istorie, proprietar din momentul achiziționării și până în prezent, a fost și este Statul Român.
Referitor la Institutul de Calcul Tiberiu Popovici", hotărârile pronunțate în cauză nu sunt opozabile Statului, deoarece acesta nu a fost chemat în judecată.
Ministerul Finanțelor Publice, prin mandatarul său Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj, susține că, întrucât ministerul nu are atribuții de atestare a apartenenței bunurilor, la domeniul public și nu este emitent al actului administrativ atacat, nu există temei pentru justificarea calității procesuale pasive a acestuia.
Guvernul României, în recursul său, susține că hotărârile judecătorești, pe baza cărora reclamanta își dovedește calitatea de proprietar al Institutului de Calcul, nu-i sunt opozabile Statului român, care trebuia reprezentat prin Ministerul Finanțelor.
Cu privire la imobilul Institutului de Istorie se arată că potrivit Legii pentru organizarea ministerelor din 1929, imobilele aparținând ministerelor și institutelor dependente de acestea, erau proprietatea Statului.
în recurs au formulat cerere de intervenție accesorie, Ministerul Educației și Cercetării, în interesul reclamantei și Academia Română, în interesul recurenților-pârâți.
Recursurile sunt nefondate.
în anul 1929, când a fost dobândit imobilul, în Ardeal erau în vigoare dispozițiile Codului civil austriac, potrivit cărora proprietate se dobândea prin înscriere în cartea funciară, ca și astăzi.
După 30 august 1940, ca urmare a Dictatului de la Viena, imobilul, proprietatea instituțiilor din Ardeal s-a intabulat dreptul de proprietate al Statului Maghiar.
Prin Legea nr. 260/1947, în temeiul art. 19, s-a dispus restabilirea situației anterioare de C.F. și drept urmare, intabularea dreptului de proprietate asupra celor două imobile în litigiu, în favoarea Universității R.F. din Cluj, antecesoarea intimatei-reclamante Universitatea B.B. Cluj Napoca. Cele două imobile nu fac parte din domeniul public, fiind proprietate privată a Universității B.B.
Potrivit art. 16 din Decretul - lege nr. 115/1938, imobilele ce aparțin domeniului public, se vor înserie numai în registre speciale ale comunei sau statului, ce se vor trece la instanța de carte funciară.
Dispozițiile legale identice sunt cuprinse în art. 8 din Legea nr. 7/1996, potrivit căruia imobilele ce aparțin domeniului public și domeniului privat al statului sau, după caz, al unității administrativ-teritoriale, se vor înscrie în registrul de publicitate special al unității administrativ-teritoriale pe care sunt situate.
La Cluj Napoca, cele două imobile sunt înscrise în C.F. nr. 2909 și C.F. Nr. 10126 și nu aparțin domeniului public, ci sunt proprietate privată a Universității B.B.
Statul Român nu poate face dovada vreunui titlu de preluare care să poată fi analizat în temeiul art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, după cum nici Academia Română nu poate face dovada unei hotărâri a Guvernului, prin care imobilele să-i fi fost date în administrare, în condițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.
Având în vedere argumentele mai sus expuse, a fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Educației și Cercetării, în interesul intimatei-reclamante și a fost respinsă cererea de intervenție accesorie formulată de Academia Română, în interesul recurenților-pârâți. Au fost respinse, ca nefondate, recursurile pârâților.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4037/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4042/2005. Contencios → |
|---|
