ICCJ. Decizia nr. 4089/2005. Contencios
| Comentarii |
|
La data de 12 decembrie 2002, M.L., în nume propriu și pentru Cabinetul staționar bioenergetic (Clinica S.M.) a chemat în judecată Guvernul României, Consiliul Local Satu Mare și municipiul Satu Mare, reprezentat prin Primar, solicitând:
- obligarea primului pârât să emită o hotărâre pentru rectificarea H.G. nr. 967/2002, în sensul excluderii din domeniul public al municipiului Satu Mare, a bunurilor înscrise la poziția nr. 878 - "Creșa de copii corp D" și nr. 879 - "Creșa de copii corp B" din Anexa nr. 2 a hotărârii respective;
- obligarea pârâtului secund să modifice Anexa nr. 2, privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public, să adopte o hotărâre pentru trecerea lor în domeniul privat, să anuleze hotărârea nr. 41/70 din 21 decembrie 2000 și să procedeze la vânzarea bunurilor imobile către reclamantă, în nume propriu și ca persoană fizică autorizată conform Decretului nr. 54/1990;
- obligarea ultimul pârât, prin primar, să înscrie în domeniul privat al localității, bunurile imobile în litigiu și să le înstrăineze reclamantei.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că după introducerea acțiunii ce a format obiectul dosarului nr. 10858/1998, al Judecătoriei Satu Mare, cu rea-credință, Consiliul Local Satu Mare a înscris imobilele, în domeniul public al municipiului, pentru a le sustrage, astfel, de la procesul de privatizare.
De asemenea, a precizat că la adresa respectivă, ea desfășoară activități de asistență socială cu cazare în cadrul Clinicii S.M., cu profil bioenergetic.
Prin sentința civilă nr. 53/CA din 27 ianuarie 2003, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Hotărârea a fost menținută de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, care, prin decizia nr. 674 din 8 februarie 2003, a respins recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.
La data de 25 februarie 2005, M.L., prin împuternicitul său, M.C., a formulat contestație în anulare împotriva ultimei hotărâri judecătorești pronunțată în cauză.
Ea a invocat prevederile art. 318 C. proc. civ., susținând că instanța de control judiciar a omis să facă o analiză pertinentă a motivelor de recurs și să sancționeze cu nulitatea, hotărârea Consiliului Local Satu Mare, "care a stat la baza inducerii în eroare a Guvernului României la emiterea H.G. nr. 967/2002".
Totodată, a invocat excepția de neconstituționalitate a măsurii de trecere a imobilului situat în Satu Mare, strada Ș., din proprietatea privată a Statului Român, în domeniul public al municipiului, prin includerea la poziția 878-879 ale Anexei nr. 2 a H.G. nr. 967/2002.
Contestația în anulare este neîntemeiată.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Textul legal se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului, cum ar fi respingerea greșită, ca tardiv, a unui recurs, anularea eronată a recursului, ca netimbrat sau declarat de un mandatar fără calitate și alte motive asemănătoare, pentru examinarea cărora nu este necesară o verificare a fondului cauzei sau reaprecierea probelor.
Pe de altă parte, prin reglementarea contestației în anulare nu s-a urmărit a se deschide părților, calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță, pentru considerentul că legea a fost greșit aplicată.
în speță, se constată că prin dezvoltarea motivelor de contestație în anulare, M.L., prin împuternicitul său, nu face altceva decât să critice decizia pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, pentru considerente ce vizează stabilirea situației de fapt, modul de apreciere a probelor și interpretarea dată normelor juridice incidente.
Contestatoarea nu a făcut dovada faptului că instanța de control judiciar ar fi omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de recurs invocate.
în realitate, această instanță a analizat toate motivele de casare formulate de M.L., făcând referire la actele normative, precum și la argumentele pentru care a înlăturat unele dintre ele.
Cu o motivare ce ține de conciziunea redactării, înalta Curte de Casație și Justiție a examinat apărările formulate în proces, de ambele părți, iar faptul că prin decizie nu a soluționat recursul, în sensul cerut de recurentă și a dat o altă interpretare a actelor normative invocate, nu constituie temei pentru retractarea soluției.
Apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ., instanța a dispus respingerea contestației în anulare, ca neîntemeiată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4097/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4037/2005. Contencios → |
|---|
