ICCJ. Decizia nr. 4133/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 112/CA din 4 martie 2005, a admis acțiunea formulată de reclamantul S.S., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, a anulat hotărârea nr. 22825 din 12 octombrie 2004, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 decembrie 2003.
La pronunțarea sentinței, instanța de fond a reținut că din probatoriul administrat în cauză, respectiv declarațiile de martor date în fața instanței, de numitele S.E. și I.D., rezultă că reclamantul S.S. a făcut obiectul schimbului de populație, fiind strămutat, în septembrie 1940, împreună cu părinții săi și cu familia T., la care aceștia au locuit, din Bulgaria, în România, schimbul de populație având loc ca urmare a Tratatului din 7 septembrie 1940, încheiat la Craiova între România și Bulgaria; făcând dovada faptului că a fost mutat din motive etnice, reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 decembrie 2003.
împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța care a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
în motivele de recurs, pârâta a susținut că instanța de fond a adăugat la lege, în sensul că a admis acțiunea reclamantului, deși acesta s-a născut în România, iar Arhivele Naționale infirmă faptul că părinții reclamantului ar fi fost colonizați pe teritoriul Bulgariei și nici nu au fost prezentate dovezi de trecere a acestora pe teritoriul Bulgariei.
Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., această instanță constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 319/2002 și prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a suferit persecuții din motive etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Corelând datele din actele de stare civilă și de identitate depuse la dosarul de fond și la dosarul de recurs, cu cele din declarațiile de martor ale numitelor S.E. și I.D., precum și cu cele din declarația și situația de avere imobilă rurală a numitului M.T., rezultă că, anterior efectuării schimbului de populație dintre Statul Român și Statul Bulgar, reclamantul împreună cu părinții și cele două surori ale sale au locuit efectiv în provincia românească Cadrilater sau Dobrogea de Sud, la familia numiților M.T. și M.D., care au avut domiciliul în comuna Ghiauri-Suiciuc, județul Caliacra, unde această familie deținea casă de locuit și gospodărie, precum și o suprafață mare de teren agricol.
Din declarația dată în fața instanței, de numita S.E., fiica titularilor averii imobile rurale consemnată în actele menționate mai sus, ea însăși beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, rezultă că familia reclamantului muncea în gospodăria familiei declarantei, tatăl acesteia fiind pădurar, iar în luna septembrie 1940, atât familia declarantei, cât și familia reclamantului au fost strămutați, mai întâi, în satul Lanurile, apoi s-a stabilit fiecare în altă localitate.
Este adevărat că reclamantul nu a făcut dovada colonizării familiei sale în Dobrogea de Sud și nici pe cea a dobândirii vreunei proprietăți în această zonă, dar fiind vorba de o familie cu mijloace de existență precare, consecințele materiale și morale ale strămutării populației românești din acea zonă au atins și familia reclamantului, care a locuit și a muncit efectiv în acea zonă, cu scopul de a-și întemeia o gospodărie proprie, motiv pentru care instanța apreciază că situația reclamantului intră sub incidența reglementării art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, așa cum, în mod corect, a apreciat și instanța de fond.
Față de cele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4129/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4122/2005. Contencios → |
|---|
