ICCJ. Decizia nr. 4122/2005. Contencios
Comentarii |
|
Prin decizia nr. 213 din 29 iunie 2004, Președintele A.N.R.E. a dispus modificarea cantităților de energie electrică din contractele de portofoliu ale furnizorilor consumatorilor captivi cu producătorii, aferente lunii iunie 2004, conform anexei ce face parte integrantă din decizie.
De asemenea, a stabilit că diferențele dintre cantitățile de energie electrică inițiale din contractele de portofoliu aferente lunii iunie 2004 și cele de la alin. (1) se vor redistribui în perioada iulie - decembrie 2004, astfel încât cantitățile de energie electrică anuale din respectivele contracte nu se vor modifica.
Legalitatea acestui act administrativ de autoritate a fost contestată de SC T. SA București, la data de 30 iulie 2004.
în motivarea acțiunii introduse, reclamanta a arătat că decizia nr. 213/2004, emisă de pârâtă, este nelegală, deoarece nesocotește principiul neretroactivității legii, consacrat prin art. 15 alin. (2) din Constituția României.
Că, aplicarea deciziei după derularea contractelor în baza Ordinului nr. 8/2004 și livrarea energiei electrice, va genera o pierdere pentru societatea comercială, în valoare de 42 miliarde lei.
A precizat că în același sens s-a exprimat și Ministerul Finanțelor Publice, care prin controlorul delegat a refuzat să aplice viza de control preventiv pe actele adiționale la contractele de portofoliu încheiate ca urmare a emiterii actului administrativ.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1957 din 6 octombrie 2004, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Instanța a reținut că această soluție se impune, întrucât reclamanta nu a arătat care anume este dreptul său legitim, vătămat prin emiterea deciziei nr. 213/2004, de către pârât. Că, de vreme ce nu s-a procedat la modificarea cantității anuale de energie electrică furnizată consumatorilor, ci doar la reeșalonarea ei pentru lunile următoare, rezultă că atât cheltuielile, cât și veniturile societății comerciale nu au fost afectate.
în sfârșit s-a apreciat că actul administrativ supus controlului judiciar nu retroactivează și că în lipsa unor revizuiri din partea A.N.R.E., a cantităților de energie electrică contractată, s-ar produce grave perturbări ale pieței de energie electrică.
Hotărârea a fost atacată cu recurs de către reclamanta SC T. SA București.
Recurenta a susținut că sentința primei instanțe nu cuprinde motivele pe care se sprijină și în același timp, ea a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.). Că în realitate, prin decizia A.N.R.E. nr. 213 din 29 iunie 2004, s-au modificat retroactiv cantitățile de energie electrică din contractul de portofoliu, în sensul reducerii cantității pentru luna iunie 2004, de la 45 GWh, la 25 GWh.
Această modificare retroactivă a cantității a intervenit prea târziu și îi cauzează o pagubă de aproximativ 45 miliarde lei.
Nelegalitatea procedeului utilizat de pârâtă este cu atât mai evidentă, cu cât SC E. SA nu a diminuat cantitățile stipulate în contractul de portofoliu încheiat cu recurenta și s-au adoptat reglementări retroactive, contrar principiilor consacrate de Constituție și Codul civil.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 7 din Legea energiei electrice nr. 318/2003, autoritatea competentă în sectorul energiei electrice este A.N.R.E., instituție publică autonomă de interes național, cu personalitate juridică, ce funcționează în coordonarea ministerului de resort, în baza regulamentului propriu de organizare și funcționare, aprobat prin hotărâre a Guvernului.
în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) lit. a) din lege, A.N.R.E. stabilește reglementări cu caracter obligatoriu pentru agenții economici din sectorul energiei electrice, iar potrivit art. 11 alin. (2) lit. i), aprobă reglementări tehnice și comerciale pentru agenții economici din sector.
Anexa la decizia Președintelui A.N.R.E. nr. 609/2002, privind funcționarea pieței angro de energie electrică, cu modificările anterioare (parag. B pct. 10), a prevăzut situațiile în care cantitățile de energie electrică înscrise în contractele de portofoliu pot fi revizuite, între care se regăsesc și anumite cazuri excepționale - decizii administrative ale Guvernului care pot afecta consumul de energie electrică.
în cursul anului 2004, A.N.R.E. și-a exercitat această competență prin emiterea Ordinelor nr. 6 din 26 martie 2004 și nr. 8 din 23 aprilie 2004, precum și a două decizii, printre care se numără și decizia contestată de prezentul litigiu.
Măsura a fost determinată de scăderea consumului intern de energie electrică, față de consumul prognozat în intervalul 1 ianuarie - 3 iulie 2004; înființarea complexelor energetice Rovinari, Turceni și Craiova, prin fuziunea producătorilor locali, cu unele exploatări miniere care avuseseră până atunci calitatea de consumatori; exercitarea dreptului de eligibilitate a unor mari consumatori, care a condus la o diminuare semnificativă a cererii de energie electrică pe piața reglementată.
Discrepanța apărută între cererea și oferta de energie electrică a fost accentuată de creșterea cantității de energie electrică produsă din surse nucleare și hidraulice, după seceta prelungită înregistrată în anul 2003.
Toți acești factori au impus intervenția A.N.R.E. pe piața de energie electrică, în vederea corectării cantităților de energie electrică contractate anterior la prețuri relativ ridicate.
Această măsură de ajustare cantitativă a fost adoptată de pârâtă, în temeiul competenței conferită de actele normative precitate și a vizat numai contractele de portofoliu de pe piața reglementată.
Efectele deciziei, concordanțe cu interesul general, se realizează din momentul comunicării actului juridic către subiecții de drept interesați, referindu-se la perioada imediat următoare și la decontarea energiei electrice contractată.
Cum deja s-a arătat, din conținutul actului administrativ rezultă fără echivoc că energia electrică pe care recurenta SC T. SA nu a produs-o din motive obiective în luna iunie 2004, a fost reeșalonată pe lunile următoare (iulie - decembrie 2004), așa încât, cantitățile anuale prevăzute în contractele de portofoliu încheiate nu s-au modificat, iar cheltuielile și veniturile societății nu au fost afectate.
Curtea de apel a reținut în mod judicios, atât starea de fapt, cât și incidența în speță a prevederilor art. 10 lit. c) din anexa la decizia Președintelui A.N.R.E. nr. 609/2002, care atribuie A.N.R.E., competența de a modifica cantitățile de energie electrică stipulate în contractele de portofoliu.
De asemenea, a concluzionat corect că o lege nu este retroactivă, atunci când modifică pentru viitor, o stare de fapt născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi.
Apreciind, deci, că în condițiile date, actul administrativ nu retroactivează și că prin emiterea lui nu a fost vătămat nici un drept subiectiv legitim al reclamantei, cu consecința respingerii acțiunii, instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică.
Față de considerentele expuse și de inexistența în cauză a unor motive de casare de ordine publică care în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., pot fi invocate din oficiu, a fost respins recursul.
← ICCJ. Decizia nr. 4133/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4120/2005. Contencios → |
---|