ICCJ. Decizia nr. 4120/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 9 aprilie 2001, reclamanta SC D. SA a solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.10 nr. 0481 din 26 iulie 1999, emis de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, în favoarea SC S. SA, privind suprafața de 13697,97 mp, plus cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamantei îi aparține terenul în discuție, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.03 nr. 1396/1994.
Prin sentința civilă nr. 66/2002, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, acțiunea a fost admisă, reținându-se că actul atacat a fost emis fără încheierea procesului-verbal de vecinătate cu SC D. SA, iar terenul de 3,6 ha, menționat în planul anexă la Ordinul M.I.C.P. nr. 305/1987, emis în baza Decretului nr. 258/1987, nu este același cu terenul menționat în certificatul emis SC S. SA, de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.
împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri în termen, SC S. SA și Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia nr. 848/2003, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, au fost admise recursurile declarate de pârâtele SC S. SA București și Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și cauza a fost trimisă, spre rejudecare, aceleiași instanțe. S-a dat indicația instanței de fond, de a verifica respectarea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 29/1990, iar în măsura în care s-ar stabili că procedura prealabilă nu a fost tardiv efectuată și că acțiunea a fost promovată în termen legal, instanța să ordone efectuarea unei expertize topografice.
Prin sentința civilă nr. 1262/2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, pronunțată în rejudecare, a fost admisă în parte acțiunea, s-a anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.10 nr. 0481 din 26 iulie 1999, pentru suprafața de teren de 13.697,97 mp, s-a respins capătul de cerere privind revenirea la situația anterioară și pârâții au fost obligați la cheltuieli de judecată.
Instanța a reținut că acțiunea a fost formulată în termen legal și că, în conformitate cu raportul de expertiză topografică, certificatul contestat a avut la bază Decretul nr. 258/1987 al Consiliului de Stat care, prin Anexa nr. 4, poziționează terenul în litigiu într-o zonă diametral opusă celei ocupate în acest moment de SC S. SA, că terenul este cuprins în cele două certificate deținute de fiecare societate comercială și că nu rezultă în ce mod amplasamentul terenului pentru pârâtă s-a făcut în cel pe care SC D. SA îl ocupă în prezent.
Prin încheierea din data de 26 iulie 2004, pronunțată în același dosar, nr. 885/2003, al Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, a fost respinsă cererea formulată în baza art. 2811C. proc. civ., de pârâta SC S. SA București privind precizarea modului în care se suportă de fiecare pârât, plata sumei de 3.033.000 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de apel a reținut că, potrivit art. 277 C. proc. civ., plata este solidară, lămurire care nu este necesar a fi făcută prin încheiere.
împotriva sentinței civile nr. 1262/2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, au declarat recursuri în termen, pârâții.
în motivarea recursurilor s-a arătat, în esență, că nu au fost respectate dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990, plângerea prealabilă și acțiunea fiind formulat tardiv; că planurile de amplasament au fost respectate; că SC D. SA nu a făcut dovada intabulării dreptului său de proprietate; că terenul nu este inclus în ambele certificate de atestare a dreptului de proprietate; că terenul menționat în certificatul contestat s-a aflat în patrimoniul SC S. SA, în conformitate cu Ordinul M.I.C.H.P.. nr. 350 din 13 septembrie 1987.
SC S. SA a declarat recurs în termen și împotriva încheierii din data de 26 iulie 2004 privind lămurirea înțelesului dispozitivului sentinței pentru suportarea cheltuielilor de judecată, recurenta arătând că cererea i-a fost respinsă în mod netemeinic.
Verificând cauza, în funcție de motivarea recursurilor formulate împotriva sentinței nr. 1262/2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, Curtea reține următoarele.
Referitor la tardivitatea formulării plângerii prealabile și a acțiunii, se constată că excepția invocată de pârâți trebuia admisă pentru următoarele considerente.
în sensul prevederilor art. 5 din Legea nr. 29/1990, obligativitatea comunicării actului administrativ există numai în raport cu cei cărora li se adresează actul respectiv.
în cazul terților, cum este intimata-reclamantă, termenele prevăzute de textul legal încep să curgă din momentul în care aceștia au luat la cunoștință, prin orice mod, ori erau obligați să ia la cunoștință, de actul respectiv, ca urmare a îndeplinirii formalităților de publicitate imobiliară, moment în care actul devine opozabil erga omnes.
Reclamanta se află în poziția de terț referitor la certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea SC S. SA. Ca atare, nu există obligația comunicării față de aceasta, a actului emis de către Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. Actul fiind intabulat la data de 2 septembrie 1999, conform încheierii nr. 227/1999, a Biroului de carte funciară din cadrul Judecătoriei Buftea, termenul legal de 30 de zile pentru formularea plângerii prealabile s-a împlinit la data de 1 octombrie 1999, or reclamanta a depus plângerea la data de 5 martie 2001. Termenul pentru sesizarea instanței se constată că s-a împlinit la data de 30 noiembrie 1999.
Acțiunea fiind formulată la data de 5 aprilie 2001, s-a depășit chiar și termenul de un an, prevăzut de art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990.
Pe cale de consecință, procedura prealabilă și acțiunea fiind tardiv formulate, acțiunea trebuia respinsă ca atare. Instanța de fond apreciind acțiunea ca fiind formulată în termen, a pronunțat o sentință nelegală, care urmează a fi desființată în urma admiterii recursurilor formulate de pârâți.
Având în vedere soluția dată recursurilor, nu se impune analizarea celorlalte motive de recurs care se referă la fondul pricinii.
în ce privește recursul declarat de SC S. SA împotriva încheierii din data de 26 iulie 2004, s-a constatat că este lipsit de interes, având în vedere respingerea acțiunii dispusă prin prezenta decizie.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4122/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4119/2005. Contencios → |
|---|
