ICCJ. Decizia nr. 4123/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 1 iulie 2004, la Tribunalul Buzău, reclamantul A.A. a chemat în judecată R.N.P. R., solicitând constatarea nulității deciziei nr. 559 din 31 mai 2004, reintegrarea în funcția deținută anterior și plata diferențelor salariale indexate, majorate și reactualizate.
în motivarea acțiunii reclamantul arată că de la absolvirea Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere Brașov, în anul 1980, a îndeplinit funcția de inspector șef la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Cinegetic Buzău, până la data de 7 iulie 2003, iar începând cu această dată a ocupat funcția de șef serviciu producție marketing din cadrul R.N.P.
Prin deciziile nr. 688 din 7 noiembrie și nr. 189 din 2 februarie 2004 și nr. 485 din 3 mai 2004, susține reclamantul, a fost numit cu delegație în funcția de director de producție al Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice București, pe care urma s-o ocupe până la organizarea și susținerea concursului pentru ocuparea acestei funcții, concurs care nu a fost organizat până în prezent. Prin decizia nr. 559 din 31 mai 2004 s-a dispus încetarea delegației și trecerea sa într-un alt post din cadrul regiei.
Reclamantul arată că decizia este nelegală, întrucât la data emiterii acesteia se afla în incapacitate temporară de muncă, iar prin aceasta s-au modificat fără acordul său, elementele contractului de muncă, respectiv funcția ocupația și drepturile salariale.
Prin sentința civilă nr. 457 din 6 septembrie 2004, Tribunalul Buzău a declinat cauza, la Curtea de Apel Ploiești.
Prin sentința civilă nr. 35 din 10 martie 2005, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea, a anulat în parte decizia atacată, a dispus ca începând cu 1 iunie 2004, reclamantul să-și continue activitatea desfășurată anterior emiterii deciziei, respectiv ca șef serviciu la Direcția Economică - Serviciul Producție și marketing din cadrul R.N.P. și a obligat intimata să-i plătească reclamantului, drepturile salariale de care a fost lipsit pe perioada de la 1 iunie 2004, până la reintegrarea efectivă.
Instanța a apreciat că după încetarea delegării, pârâta avea obligația să-i acorde reclamantului, funcția, salariul și locul de muncă avute anterior delegării acestuia în funcția de director al Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice București.
împotriva acestei soluții a declarat recurs, pârâta R.N.P. R., susținând că reclamantul nu a îndeplinit procedura reclamației administrative prealabile și că în mod greșit instanța a considerat că sunt aplicabile în speță dispozițiile Legii nr. 188/1999, întrucât reclamantul nu este funcționar public, ci personal silvic.
Recursul este nefondat.
Reclamantul a introdus acțiune la Tribunalul Buzău, considerând că este un litigiul de muncă. Atât Tribunalul Buzău, cât și Curtea de Apel Ploiești (decizia nr. 1414 din 2 decembrie 2004), însă, au apreciat că litigiul ivit nu trebuie soluționat potrivit regulilor reglementate de legislația muncii, ci potrivit Legii contenciosului administrativ, nr. 29/1990, în vigoare la acea dată.
într-o atare situație, instanțele au fost acelea care au stabilit competența rationae materiae și legea aplicabilă, nefiind imputabilă reclamantului, obligația de a satisface prevederile art. 1 și 5 din Legea nr. 29/1990.
Referitor la motivul de recurs privind greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcționarului public, se constată că și acesta este nefondat.
Atât Statutul funcționarului public, cât și dispozițiile art. 42 și urm. C. muncii, reglementează instituția delegării și principiul stabilității în muncă.
Legea aplicabilă litigiului dedus judecății a fost definitiv și irevocabil stabilită prin decizia nr. 1414 din 2 decembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești; secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Ploiești, învestită fiind să judece în primă instanță litigiul, nu mai avea posibilitatea legală să-l soluționeze potrivit normelor dreptului muncii.
Susținerea recurentei, că în speță sunt aplicabile dispozițiile Statutului personalului silvic, este nefondată, întrucât dispozițiile statutului, aprobat prin OG nr. 59/2000, cu modificările și completările aduse de Legea nr. 427/2001, nu reglementează instituția delegării.
în schimb, atât delegarea, cât și detașarea sunt amplu reglementate de Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarului public, iar art. 58 din Statutul personalului silvic, aprobat prin O.U.G. nr. 59/2000, precizează că: "Personalului silvic i se aplică dispozițiile Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, în măsura în care prezenta ordonanță de urgență nu dispune astfel".
Având în vedere cele mai sus expuse, hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care recursul declarat de pârâtă a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4180/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4134/2005. Contencios → |
|---|
