ICCJ. Decizia nr. 4354/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 52 din 19 aprilie 2004, a respins acțiunea reclamantului A.D., formulată în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Județean de Poliție Vaslui și Ministerul Administrației și Internelor; reținând că acțiunea este tardivă și că sunt, totodată, aplicabile dispozițiile art. 1201 C. civ., cu referire la art. 166 C. proc. civ. privind excepția puterii lucrului judecat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a menționat că prin acțiunea formulată la data de 15 decembrie 2003 și ulterior completată, reclamantul a solicitat repunerea în drepturile de polițist, respectiv reîncadrarea în gradul de subcomisar de poliție la Inspectoratul Județean de Poliție Vaslui, cu obligarea pârâților la plata daunelor civile, respectiv a salariilor nete aferente începând cu data de 12 martie 2001, la zi.
Din cuprinsul actelor și probelor administrate în cauză, instanța de fond a reținut că printr-un Ordin al ministrului de interne, nr. II/01448 din 15 mai 1996, reclamantul a fost trecut în rezervă, în baza dispozițiilor art. 87 din Legea nr. 80/1995, întrucât prin sentința penală nr. 53 din 20 martie 1995, a Tribunalului Militar Teritorial, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 21 din 19 februarie 1996, a Curții Supreme de Justiție, A.D. a fost condamnat la pedeapsa cu închisoarea, pentru comiterea infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals. Ulterior, a fost promovat un recurs în anulare împotriva acestei decizii, hotărârile pronunțate au fost casate și cu ocazia rejudecării, Tribunalul Militar Iași a dispus încetarea procesului penal, urmare a împlinirii termenului prescripției răspunderii penale, chiar dacă faptele emise, astfel cum au fost inițial reținute, au fost apreciate ca fiind pe deplin dovedite.
Tardivitatea formulării cererii de față a fost apreciată în raport cu data de 12 noiembrie 2002, a ultimului memoriu prin care reclamantul a solicitat conducerii Ministerului Administrației și Internelor, reîncadrarea sa. Răspunsul negativ i-a fost comunicat prin adresa nr. 93503 din 26 noiembrie 2002, însă acțiunea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 24 ianuarie 2003, peste termenul legal de 30 zile, prevăzut de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.
Autoritatea de lucru judecat s-a stabilit în raport cu acțiunea anterioară a reclamantului, având același conținut, aceeași cauză purtându-se între aceleași părți și care a format obiectul dosarului nr. 2959/2003, al Curții de Apel Iași, respinsă, de asemenea, pentru tardivitate, prin sentința nr. 143 din 20 octombrie 2003, irevocabilă.
împotriva sentinței sus menționate, nr. 52/2004, în termen legal a declarat recurs, reclamantul A.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând că instanța de fond, în mod eronat a reținut tardivitatea acțiunii sale, raportându-se la o altă plângere, decât cea pe care o atacă prin acțiunea de față, respectiv adresa de refuz de reîncadrare nr. 4382 din 26 noiembrie 2003 a Ministerului Administrației și Internelor.
în al doilea rând, recurentul a criticat hotărârea instanței de fond, pentru greșita aplicare și interpretare a legii, în condițiile în care, în opinia sa, intimații-pârâți aveau obligația, și nu opțiunea de a-l reîncadra cu repunerea sa totală în drepturi, urmare a casării sentinței penale nr. 53/1995, ce a servit ca bază legală a Ordinului ministrului de interne nr. II/01448, prin care a fost trecut în rezervă.
Recursul este nefondat.
Examinând cauza de față, în raport cu probele administrate, cu prevederile legale incidente, ca și prin prisma criticilor recurentului, înalta Curte a reținut că soluția instanței de fond este justă și urmează a fi menținută, în sensul și pentru considerentele arătate în cele ce urmează.
Rezultă, neîndoielnic, din actele și lucrările dosarului, că recurentul-reclamant s-a adresat de nenumărate ori, conducerii Ministerului Administrației și Internelor, solicitând rechemarea în activitate și repunerea în drepturile avute înainte de trecerea sa în rezervă prin Ordinul ministrului de interne nr. II/01448 din 15 mai 1996, ordin care, însă, nu a fost contestat pe cale administrativă și nici în justiție, în termenul legal prevăzut.
Urmare a memoriilor adresate conducerii Ministerului Administrației și Internelor, i s-a comunicat recurentului că în situația sa, de cadru militar în rezervă, sunt aplicabile prevederile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, și nu cele ale Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.
O astfel de comunicare se regăsește, în forme mai mult sau mai puțin identice în diferitele adrese de răspuns depuse la dosar, respectiv nr. 93079 din 24 octombrie 2002, nr. 93506 din 26 noiembrie 2002, precum și nr. 4382 din 26 noiembrie 2003.
împrejurarea că instanța de fond a analizat și apreciat tardivitatea acțiunii de față a recurentului-reclamant, în raport cu adresa de răspuns nr. 93506 din 26 noiembrie 2002, fără a mai face referire expresă și la adresa nr. 4382 din 26 noiembrie 2003, menționată în recursul recurentului-reclamant, nu este de natură a atrage modificarea hotărârii pronunțate. Este evident că instanța de fond a considerat că practic adresa nr. 4382 din 26 noiembrie 2003 nu reprezintă altceva decât o revenire și o reiterare a conținutului adresei nr. 93506 din 26 noiembrie 2002, chiar dacă nu a reținut în mod neechivoc aceasta în cuprinsul hotărârii atacate.
De altfel, așa cum s-a arătat, înalta Curte a reținut că toate adresele de răspuns transmise recurentului-reclamant, de intimate, vizează motivele pentru care nu i se pot aplica acestuia prevederile Legii nr. 360/2002.
Față de cele sus menționate, apreciind că soluția instanței de fond, de respingere a acțiunii reclamantului-recurent, este legal corectă, înalta Curte a menținut-o, cu completările și precizările de față, în baza art. 312 C. proc. civ., respingând, ca nefondat, recursul formulat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4343/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4348/2005. Contencios → |
|---|
