ICCJ. Decizia nr. 4359/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 17 februarie 2005, reclamantele C.C.I. a României și a municipiului București, prin președinte V.B., C.C.I. a județului Neamț, SC R. SA București, Asociația N.C.M. și Asociația P.P.M.S. au solicitat suspendarea executării H.G. nr. 95/2005, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004.
în motivarea cererii, reclamantele au arătat că prin H.G. nr. 95/2005, pentru modificarea și completarea H.G. nr. 799/1990, privind recunoașterea înființării unor camere de comerț și industrie teritoriale județene, Guvernul României aduce modificări în ceea ce privește organizarea și funcționarea camerei de comerț și industrie națională, situație de natură a le aduce grave prejudicii.
La termenul de judecată din 23 februarie 2005 s-a depus la dosarul cauzei, o cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, formulată de C.C.I. România, prin președinte M.M., în baza dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 49 alin. (1) și (3) C. proc. civ.
Totodată, constatând că prin cererea înregistrată la data de 22 martie 2005, aceleași reclamante au solicitat tot în contradictoriu cu Guvernul României, suspendarea executării H.G. nr. 95/2005, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii, în baza dispozițiilor art. 15 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 (dosarul nr. 1062/2005), Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a dispus, în temeiul art. 164 C. proc. civ., conexarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 1062/2005, la dosarul nr. 608/2005.
Prin încheierea din 25 mai 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, a respins-o, reținând, în esență, că aceasta este condiționată de soluționarea unor aspecte ce țin de fondul cauzei și pentru faptul că această situație duce la încălcarea principiului urgenței în soluționarea cauzelor întemeiate pe dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.
Aceeași instanță, prin sentința civilă nr. 1065 din 1 iunie 2005, a admis cererile conexe ale reclamantelor și a suspendat executarea H.G. nr. 95/2005, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului având ca obiect anularea acestei hotărâri, reținând, în esență, că sunt îndeplinite condițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.
împotriva încheierii din 25 mai 2005, precum și a sentinței civile nr. 1065 din 1 iunie 2005, a formulat recurs, C.C.I. România, prin președinte M.M., criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 14 alin. (4), ale art. 21 din Legea nr. 554/2004 și cele ale art. 49-56, art. 299-316 și art. 581 C. proc. civ., solicitând, totodată, și suspendarea executării sentinței instanței de fond.
împotriva sentinței civile nr. 1065 din 1 iunie 2005 a declarat recurs, și pârâtul Guvernul României, susținând că în mod greșit instanța de fond a reținut că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile imperative prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la recursul declarat de C.C.I. România, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat, în primul rând, că prin înscrisul înregistrat la data de 7 iulie 2005 se retrage cererea de intervenție formulată în cauză. Prin urmare, luându-se act de retragerea cererii de intervenție, se constată că recursul declarat atât împotriva încheierii din 25 mai 2005, cât și împotriva sentinței nr. 1065/2005, nu poate fi primit, fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală.
Examinându-se cauza și soluția adoptată, în raport cu criticile formulate de Guvernul României, cu probele administrate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., se constată că recursul pârâtului este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Este necontestat că dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 sunt aplicabile doar în situații de excepție, respectiv atunci când sunt îndeplinite cumulativ condițiile imperative prevăzute de lege.
Așadar, numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, instanța poate dispune suspendarea executării unui act administrativ.
în cauză, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că H.G. nr. 95/2005 (M. Of. nr. 136/14.02.2005), a fost adoptată pentru modificarea și completarea H.G. nr. 799/1990 privind recunoașterea înființării unor camere de comerț și industrie teritoriale județene. Pct. 1 al art. I, alin. (2) al articolului unic face referire la C.C.I. România, iar conform pct. 2 al art. I, anexa se completează cu o nouă poziție, C.C.I. a municipiului București.
Având în vedere și dispozițiile Decretului - lege nr. 139/1990, în partea referitoare la camerele teritoriale și Camera națională, înalta Curte constată că în mod corect a reținut instanța de fond, ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea executării H.G. nr. 95/2005.
în acest sens, se constată, pe de o parte, că la data emiterii actului administrativ existau într-adevăr antecedente litigioase pentru soluționarea situației reglementate tocmai de actul contestat, fapt ce, indiscutabil, evidențiază existența cazului bine justificat prevăzut de lege, iar reținerea acestui aspect nu este, însă, de natură a echivala rejudecarea fondului cauzei, în sensul pretins de recurentul-pârât. Pretinsa recunoaștere de către Executiv a existenței unor litigii, nu este dovedită, ci dimpotrivă.
Pe de altă parte, se constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că aspectele invocate de reclamante pot fi considerate ca generatoare de pagube iminente ce urmează să se producă și care nu pot fi prevenite decât prin suspendarea H.G. nr. 95/2005.
De altfel, instanța de fond a pus în balanță consecințele negative probabile ale punerii în executare a H.G. nr. 95/2005, cu cele ale măsurii cu caracter provizoriu de suspendare a acestui act și se constată că aprecierea acesteia asupra gravității celei dintâi este corectă, din perspectiva atât a intereselor celor direct vizați (comercianți), cât și din cea a interesului public.
Aceasta, cu atât mai mult, cu cât, pe de o parte, conform art. 9 din Decretul - lege nr. 139/1990, C.C.I. România este o organizație de utilitate publică.
Pe de altă parte, prin H.G. nr. 1028/2002, chiar recurentul-pârât a completat H.G. nr. 799/1990, tocmai în sensul existenței C.C.I. a României și a Municipiului București, hotărâre care a fost atacată în instanță, iar Guvernul României a câștigat litigiul, prin admiterea recursului Executivului.
Prin urmare, faptul completării H.G. nr. 799/1990, prin H.G. nr. 95/2005, în sens contrar H.G. nr. 1028/2002, este de natură a justifica soluția instanței de fond.
în consecință, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, a fost respins și recursul declarat în cauză de Guvernul României, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 44447/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4444/2005. Contencios → |
|---|
