ICCJ. Decizia nr. 4439/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin decizia civilă nr. 1765/2003, înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile declarate de Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală Cluj și de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și de Direcția Generală a Finanțelor Publice Alba, împotriva sentinței civile nr. 234 din 2 iulie 2003, a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, instanța supremă a constatat că reclamanta are certificat de investitor în zona defavorizată emis de autoritatea competentă, iar importul autovehiculelor în regim de scutire taxe vamale, se justifică prin aceea că l-a înregistrat în evidența contabilă. S-a apreciat că aceste mijloace nu au fost înstrăinate, reclamanta le folosește, fiind închiriate în baza unui contract de prestări servicii, beneficiind de facilități prevăzute în H.G. nr. 813/1999, pentru zone defavorizate.
S-a apreciat că instanța de fond a administrat probe în formarea convingerii sau pentru a pronunța o soluție cu aplicarea corectă a legii și s-a pronunțat pe toate aspectele deduse judecății.
împotriva acestei decizii s-a formulat contestație în anulare, în conformitate cu dispozițiile art. 318 C. proc. civ., de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Alba, susținându-se că soluția Curții de Apel Alba Iulia a fost dată ca urmare a unei erori materiale, pronunțată și de înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru restul motivării contestației în anulare, s-au invocat aceleași motive de recurs pe care s-a pronunțat înalta Curte de Casație și Justiție.
Contestația în anulare este nefondată și va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare comună, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești irevocabile date cu încălcarea anumitor norme de procedură sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.
Temeiul de drept al prezenței contestații în anulare este art. 318 C. proc. civ. civilă; prin urmare, este o contestație în anulare specială, apreciindu-se că dezlegarea pricinii din recurs este rezultatul unei erori materiale.
Prin urmare, contestația în anulare specială poate fi exercitată atunci când există în dezlegarea pricinii o eroare materială, însă fiind text de excepție, mențiunea de eroare materială nu poate fi interpretată în sens larg.
Deci, greșeala materială în sensul art. 318 C. proc. civ., nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor, fapt care conduce la netemeinicia hotărârii, nu însă la o greșeală materială.
Analizând contestația în anulare formulată și decizia în litigiu, se apreciază de înalta Curte de Casație și Justiție, că în speță nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 318 C. proc. civ., nefiind vorba de eroare materială în sensul textului de lege menționat, ci de motive de recurs analizate de instanța supremă, prin decizia nr. 1765/2003.
De altfel, textul de lege vorbește despre o greșeală care ar fi esențială, determinând soluția eronată a instanței de judecată, situație care nu există în cauza de față.
Toate aspectele invocate de contestatoare au fost discutate cu ocazia judecării recursului, instanța de recurs pronunțându-se pe legalitatea și temeinicia sentinței atacate, în raport cu dispozițiile Codului de procedură civilă.
Față de aceste considerente, s-a apreciat că, contestația în anulare formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Alba, în temeiul art. 318 C. proc. civ., este nefondată și a fost respinsă ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4445/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4356/2005. Contencios → |
|---|
