ICCJ. Decizia nr. 4445/2005. Contencios
Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 206/2004, Curtea de Apel Galați a admis acțiunea formulată de reclamanta SC F. SRL Galați, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați, potrivit Legii nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ; a desființat decizia nr. 109 din 22 aprilie 2003, pronunțată de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și a trimis cauza, în vederea soluționării ei pe fond de către această direcție.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că în mod nejustificat, organul jurisdicțional nu a trecut la soluționarea pe fond a cauzei, chiar dacă a fost formulată plângere împotriva rezoluției procurorului.
împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Galați, în nume propriu și pentru Ministerul de Finanțe, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât prima instanță a pronunțat-o cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 29/1990 și cu ignorarea obiectului concret al acțiunii.
S-a motivat recursul și pentru faptul că instanța de fond nu ar fi observat că reclamanta nu a criticat decizia nr. 109/2003, sub aspectul nelegalității măsurii cu suspendare a soluționării contestației, ci a formulat critici doar pe fondul constatărilor actului de control.
De asemenea, ca motive de recurs au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, motivându-și soluția pe o situație de fapt intervenită după emiterea deciziei.
Recursul este nefondat și va fi respins.
Examinând actele și lucrările dosarului și cererea de recurs, sub imperiul dispozițiilor art. 3041C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:
Obiectul acțiunii de față este contestarea de către reclamanta-intimată, a deciziei nr. 872/2003, dată ca urmare a contestației făcute de ea, de către Direcția de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. Prin acest act administrativ s-a dispus suspendarea judecării contestației, întrucât au fost sesizate organele de urmărire penală, sub aspectul comiterii de către administratorul societății, a unor fapte care ar cădea sub incidența Codului penal.
Decizia despre care se face vorbire în recurs - nr. 109/2003, prevede și ea în același sens, respectiv, suspendarea contestației reclamantei-intimate, până la soluționarea sesizării penale.
Din actele depuse la dosar rezultă că Parchetul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celei învinuite - adresa nr. 236/P din 27 aprilie 2004, dar și faptul că cercetările începute împotriva administratorului nu impietează în nici un fel debitele societății F.
Prin urmare, corect instanța de fond a reținut că organul jurisdicțional trebuie să soluționeze contestația pe fond, dosarul penal neinfluențând în nici un fel soluția ce trebuia dată.
Desigur că, celelalte probleme de fond ale deciziei contestate vor fi soluționate tot de către organul jurisdicțional, care, însă, în mod nejustificat a refuzat să judece contestația cu care a fost învestit, încălcând, astfel, dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Celelalte critici din recurs nu pot fi reținute de înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât din actele și lucrările dosarului rezultă cu certitudine obiectul cauzei și vătămarea intimatei-reclamante într-un drept recunoscut de lege, prin refuzul nejustificat al organului jurisdicțional de a-i rezolva contestația formulată.
Așa fiind, se apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care a fost respins recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Galați, în nume propriu și în numele Ministerului de Finanțe, ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.
← ICCJ. Decizia nr. 4444/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4439/2005. contencios → |
---|