ICCJ. Decizia nr. 4465/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 70 din 27 martie 2003 a Curții de apel Târgu Mureș, s-a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei și ca inadmisibile, celelalte cereri, însă prin decizia nr. 1026 din 10 martie 2004, a înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis recursul reclamantei, s-a casat hotărârea atacată și s-a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe, motivându-se, în principal, că s-a soluționat pe o excepție cauza care nu a fost dezbătută în contradictoriu cu celelalte părți, iar instanța nu s-a pronunțat și asupra celorlalte excepții de procedură invocate.
Procedând la rejudecarea cauzei, având în vedere și îndrumările din decizia înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit cărora actul atacat este unul constitutiv de drepturi, supus controlului pe calea contenciosului administrativ, Curtea a admis tardivitatea acțiunii formulată de pârâtul Guvernul României, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta R.N.P., prin Direcția Silvică Harghita, împotriva Guvernului României, a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Guvernul României, de Consiliul Local Toplița, Consiliul Județean Harghita și de Ministerul Administrației Publice, a respins cererea de intervenție formulată de Ministerul Administrației Publice, în interesul pârâtului.
Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele:
Excepția invocată de pârâtă vizând lipsa capacității de exercițiu a drepturilor procedurale a reclamantei, este nefondată, întrucât, potrivit înscrisurilor depuse de către reclamantă, rezultă că interesele R.N.P. R. pot fi susținute de către Direcția Silvică, prin director, în fața instanțelor judecătorești. De asemenea, este nefondată și excepția invocată de pârâtă, referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantei, întrucât nu se poate susține că reclamanta nu ar fi justificat interesul promovării unei asemenea cereri, cu atât mai mult, cu cât aceasta a arătat că este proprietara bunurilor din anexa atacată, justificând această împrejurare prin înscrisuri care indică pe reclamantă ca fiind titulara dreptului de folosință a acestora.
Cu privire la excepția vizând neîndeplinirea procedurii prealabile de către reclamantă, este de observat că incidente în materie sunt dispozițiile art. 30 din H.G. nr. 555/2001, care reglementează, în mod derogatoriu de la norma comună, art. 5 din Legea nr. 29/1990, procedura reclamației administrative. Astfel, în acest act normativ se prevede că reclamația administrativă este depusă în vederea soluționării la Secretariatul General al Guvernului, în condițiile prevederilor legale privind contenciosul administrativ.
Or, în cauză, reclamanta nu a făcut dovada depunerii reclamației la această instituție, la dosarul cauzei existând o reclamație, care nu poartă numărul de înregistrare al destinatarului, Guvernul României.
Nu pot fi reținute susținerile reclamantei potrivit cărora aceasta nu ar fi avut cunoștință de apariția numărului din Monitorul Oficial, care cuprindea hotărârea și anexele atacate, pentru că publicația nu i-ar fi fost comunicată, întrucât, chiar dacă textul anexei la H.G. nr. 1351/2001 nu a fost publicat decât într-un număr restrâns de exemplare, în afara abonamentului, acest număr a fost pus la dispoziția celor interesați, prin Centrul pentru relații cu publicul al regiei, putând fi consultat, așadar, și de reclamantă.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, R.N.P. R. - Direcția Silvică Miercurea Ciuc, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Pentru termenul din data de 22 septembrie 2005, recurenta Direcția Silvică Miercurea Ciuc, cu petiția înregistrată la nr. 31161/2005, a formulat cerere de renunțare la judecarea recursului.
Potrivit dispozițiilor art. 246 C. proc. civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal, în ședință, fie prin cerere scrisă.
Așa fiind, și văzând cererea recurentei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4475/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4449/2005. contencios → |
|---|
